Eroul Ucrainei, în vârstă de 25 de ani, a fost condus pe ultimul drum

În localitatea Berejani, regiunea Ternopil, a fost condus pe ultimul drum Eroul Ucrainei Vitaly Skakun, în vârstă de 25 de ani, care și-a pierdut viața în prima zi de război.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi uniformă militară

Vitaly Skakun a aruncat în aer podul cu el însuși, pentru a-i opri pe ocupanții Federației Ruse.

Cu prețul propriei vieți, tânărul de numai 25 de ani a aruncat în aer ,,Генический автомобильный мост” de la periferia Kievului, pentru a împiedica înaintarea tancurilor invadatorilor ruși.

Luptătorul din regiunea Ternopil avea doar 25 de ani, dar acum este Erou post-mortem al Ucrainei.

Tânărul și-a găsit locul de veci în orașul Berejani, regiunea Ternopil.

Băiatul s-a oferit voluntar să facă această sarcină. Dar nu a avut timp să părăsească podul înainte de explozie. După cum spun frații lui Vitaliy, el doar a sunat și a spus că va exploda podul.

Vitaly a absolvit Școala Berezhany nr. 3. Mama tânărului lucrează în aceeași instituție de învățământ.

Ar putea fi o imagine cu 5 persoane, persoane în picioare şi în aer liber
Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni, persoane în picioare şi în aer liber
Ar putea fi o imagine cu 4 persoane, persoane în picioare şi în aer liber
Ar putea fi o imagine cu 6 persoane, persoane în picioare şi în aer liber
Ar putea fi o imagine cu 13 persoane, persoane în picioare şi în aer liber
Ar putea fi o imagine cu 12 persoane, persoane în picioare şi în aer liber

sursa foto: Facebook

Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

Curtea Constituțională a Ucrainei solicită încetarea calității de membru a Curții Constituționale din Rusia la Conferința Curților Europene. Președintele Conferinței este Domnica Manole
Articolul anterior
Trupele ruse cuceresc orașul Nikolaev
Articolul următor