După 14 zile de război, Rusia spune că preferă să își atingă obiectivele în Ucraina prin discuții

Ministerul de Externe al Rusiei a transmis în a 14-a zi de război că Moscova își va atinge obiectivul de a asigura statutul de neutralitate al Ucrainei, dar că ar prefera să o facă prin intermediul discuţiilor, informează Reuters, citat de digi24.ro.

Rusia speră să realizeze progrese mai semnificative în cursul viitoarei runde de convorbiri cu Ucraina, a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, într-o conferinţă de presă, adăugând că operaţiunea militară rusă se desfăşoară strict conform planului.

Rusia a constatat „progrese” în negocierile cu Ucraina, a remarcat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, citată de AFP, în a 14-a zi a invaziei ruse pe teritoriul ucrainean. „Au fost realizate unele progrese” în negocierile destinate să „pună capăt cât mai curând posibil vărsării de sânge fără sens şi rezistenţei forţelor armate ucrainene”, a spus ea.

Zaharova a declarat că „operaţiunea militară specială” a Federaţiei Ruse nu are ca scop răsturnarea actualului guvern al Ucrainei sau distrugerea statalităţii acestei ţări, ci are drept obiective protejarea republicilor populare Doneţk şi Lugansk (DPR şi LPR), demilitarizarea şi denazificarea Ucrainei, precum şi eliminarea ameninţării militare la adresa Rusiei, scrie TASS, citat de Agerpres.

În a doua zi a invaziei în Ucraina, pe 25 februarie, preşedintele rus Vladimir Putin le ceruse militarilor ucraineni „să preia puterea” la Kiev şi să-i înlăture pe președintele Volodimir Zelenski şi anturajul său, pe care îi calificase drept „neonazişti şi drogaţi”, potrivit AFP şi Reuters.

După ce SUA a renunțat la cele mai stricte cerințe, Ucraina ar accepta acordul privind mineralele

Kievul a convenit cu Washingtonul asupra unui acord privind resursele minerale, care, speră oficialii ucraineni, va îmbunătăți relațiile cu administrația Trump și va deschide calea pentru un angajament de securitate pe termen lung al SUA, scrie Financial Times.

Înțelegerea se referă la un fond la care Kievul va participa cu 50% din încasările viitoare din exploatarea resurselor minerale deținute de stat, inclusiv gaz și petrol. Acordul nu spune însă nimic despre garanții de securitate oferite de SUA. Pentru a intra în vigoare, este nevoie de aprobarea parlamentului ucrainean. Volodimir Zelenski ar urma să meargă vineri la Washington, pentru a semna înțelegerea.

Un înalt oficial ucrainean a declarat pentru AFP că acordul dintre Ucraina și SUA privind resursele minerale va fi semnat vineri, la Washington. „Responsabilii guvernamentali lucrează la detalii. (…) Avem în vedere vineri o vizită la Washington pentru a semna acordul”, a declarat oficialul ucrainean pentru AFP, potrivit Agerpres.

Indexarea pensiilor cu 10% și pensii minime de 3300 de lei pentru 40 de ani vechime în muncă. Maia Sandu a semnat decretul

Toți pensionarii cu peste 40 de ani de muncă vor avea o pensie minimă garantată de 3 300 de lei, iar celelalte pensii vor fi indexate cu 10%, din luna mai.

Președinta Maia Sandu a promulgat modificările Legii privind sistemul public de pensii, care prevede majorarea pensiei minime pentru persoanele care au contribuit la sistemul de asigurări sociale timp de cel puțin 40 de ani.

Potrivit unui comunicat de presă al Președinției, șefa statului a convenit cu Guvernul Republicii Moldova asupra indexării tuturor pensiilor cu 10% în acest an, astfel încât majorarea să depășească rata medie a inflației din anul 2024.

„Am semnat legea prin care pensia minimă pentru cei care au contribuit la Fondul de pensii 40 de ani sau mai mult crește la 3 300 de lei. Totodată, am discutat cu Guvernul despre indexarea tuturor pensiilor cu 10% în acest an”, a declarat Maia Sandu.

Potrivit Președinției, măsura face parte dintr-un set mai larg de reforme economice și sociale, menite să asigure o creștere sustenabilă a nivelului de trai și să ofere sprijin real cetățenilor Republicii Moldova.În ultimii ani, pensia minimă a crescut de la 1180 de lei la 2800 de lei, iar pensia medie s-a dublat de la 2000 de lei la 4000 de lei.

Trei tineri arestați pentru schema „rudei implicate în accident”

Trei tineri cu vârste cuprinse între 19 și 21 de ani au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzați de implicare într-o schemă de escrocherie prin care au înșelat patru femei în vârstă din Chișinău.

Sub pretextul că rudele acestora au cauzat accidente rutiere și e nevoie de bani pentru a le scăpa de pedeapsă, suspecții au reușit să obțină de la cele patru femei în total 300 de mii de lei, transmite IGP.

În urma investigațiilor, oamenii legii au reușit să recupereze 7 000 de dolari și 19 000 de lei, bani care urmează să fie restituiți victimelor.

Potrivit legislației, cei implicați în astfel de fapte riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 10 ani. Ancheta continuă sub coordonarea procurorilor de la Ciocana, pentru a stabili toate circumstanțele și eventualii complici.

Poliția îndeamnă cetățenii să fie vigilenți și să nu se lase înșelați de astfel de scheme. În caz de suspiciune, oamenii sunt sfătuiți să contacteze imediat serviciul 112.

Românii au sărbătorit ridicarea restricțiilor ca şi cum ar fi fost Revelionul. „Eliberare totală”, după 2 ani de pandemie
Articolul anterior
Morgenshtern a dezvăluit cum și-a făcut soția fericită de 8 martie
Articolul următor