A crescut printre artă şi oameni de cultură. Nu a făcut economie sau altă profesie pentru că în ele nu te poţi pierde şi regasi într-un interval de câteva minute. Are o cariera de invidiat, dar şi o familie unită şi frumoasă. Daniela Burlaca este o mama iubitoare, o soţie unică, o prietenă devotată, o fiică respectuoasă. Toate aceste roluri au ajutat-o să îşi facă o carieră de invidiat de unii şi apreciată de alţii. Trăieşte într-un ritm de viaţă alert, dar “al ei”. Astăzi joacă la Teatrul “Eugen Ionescu”, mâine pune spectacole la Studio Geneza Art, iar în intervalul dintre ele prezintă şi regizează spectacole muzicale. Uneori, o poţi descoperi după un machiaj de clovn, animând copilaşii şi jucându-se cu ei. Daniela nu joacă în teatru, ea trăieşte prin teatru!
Ce înseamnă pentru tine teatrul?
Teatrul pentru mine e tot – fericire și durere, tot ce e bine și rău, adevăr și minciună, dragoste și pasiune… Teatrul pentru mine e tot ce înseamnă viață! Doar acolo poți trăi mai multe vieți, te poți risipi și te poţi ridica, poți muri și imediat după îți poți continua viața… La acest capitol, cred că aș putea vorbi ore în șir și tot nu aș putea încheia gândul și pune un punct.
Care dintre roluri te-a marcat cel mai profund?
Rolurile… Nu cred că am o colecție foarte mare, dar din tânăra experiență pe care o am, cred că sunt câteva care fac parte din introvertitul meu și care m-au marcat în aspect profesional. Veronica Micle s-a stins din viață la 4 august. Anume în această zi m-am născut eu peste mulți ani, iar astăzi o însuflețesc pe scena Teatrului Studio Geneza Art și mă regăsesc în scrisorile ei de dragoste către Eminescu. Any, din spectacolul Iosif și amanta sa pe care îl joc pe scena Teatrului Eugene Ionesco, este un alt personaj care m-a tulburat și m-a dezichilibrat cu desăvârșire. Este un personaj pe care-l trec prin carne și oase și care necesită de fiecare dată o concentrare profund dramatică. Anul trecut am avut onoarea să fiu nominalizată în cadrul Galei premiilor UNITEM pentru cel mai bun rol feminin, Regina Margareta, în spectacolul Principesa Ivona, tot la teatrul Eugene Ionesco. În general încerc să-mi creez pesonajul și să-mi construiesc rolul în așa fel ca să aibă continuitate și să rămână în memoria celor care stau dincolo de rampă. Eu nu-mi uit personajele! Ele trăiesc în mine, se completează reciproc, se mai ghiontesc câteodată, dar mă strădui repejor să fac pace între ele. Fiecare personaj e o parte din mine.
Recent ai pus în scenă spectacolul ,,Frumoasa Călătorie a urșilor panda…” în care ești și actriță și regizoare. Nu e dificil pentru o femeie fragilă ca tine?
”Frumoasa călătorie a urșilor panda…”, a apărut în viața mea ca o revelație dacă pot spune așa. E al doilea spectacol în care îmi testez potențialul și abilitățile la capitolul regie. Îmbinarea dintre actorie și regie sub bagheta aceleiași persoane îți deschide cale verde fanteziei, nebuniei și poți da frâu liber tuturor limitelor și rezervelor. Indiscutabil este faptul că e dificil. În calitate de actriță simt mereu necesitatea de a fi direcționată de către regizor. În cazul dat, acesta era punctul cel mai slab, deoarece nu mă vedeam dintr-o parte, dar nici nu doream implicarea celei de-a treia persoane, adică a unui alt regizor, pentru că știam exact ce-mi doresc și ce scop mi-am pus cu acest spectacol. Până la urmă am reușit să îmbin regia cu actoria, stabilindu-mi niște sarcini, care să mă motiveze și să mă direcționeze pe o cale corectă. Cineva din personalități îmi spunea că este imposibil să iasa ceva calitativ, ca mai apoi să mă conving că totul e posibil dacă știi ce ai de făcut și dacă îți dorești foarte mult.
În ce postură te simţi mai confortabil, actriță sau regizor?
Cât de aproape n-ar fi acești doi termini, esența e diferită totuși. Confortabil da! În ambele roluri mă simt în apele mele. Mi-ar fi foarte dificil să fac o alegere, mai ales că sunt abia la început. Iar inspirația vine… important să nu pierzi starea!
Scenele intime din spectacole nu-ți perturbează viața de familie?
Întrebarea ta mă duce cu gândul la anumite scene intime din filmele celebre, unde intimitatea, departe nu e din cea mai discretă. Nu cred că am trecut vreun hotar sau am pășit peste careva bariere, nu am pozat nud și nu am apelat la mijloace de expresie abordate într-o maniere vulgară. Am primit de la părinți o educație care niciodată n-o să-mi permită să trec peste limite, să fac ceva de prost gust, care să mă defavorizeze sau să mă plaseze într-o postură nu tocmai decentă. Sunt conștientă de tot ce fac și întotdeauna, înainte de a face un pas decisiv, cer sfatul celor în care am cea mai mare încredere, printre care e și soțul meu. De aceea, scenele mai îndrăznețe de până la moment sunt aprobate de familia mea.
Parinţii te susțin în cariera ta. Cum au reacționat la rolul tău din ,,Frumoasa Călătorie a urșilor panda…”
Părinții mei își iubesc copiii cu desăvirșire. Eu și fratele meu am fost crescuți cu multă căldură și dragoste, dar întotdeauna există și o doză de educație mai drastică. Bineînţeles că lucrul la spectacolul ”Frumoasa călătorie a urșilor panda…”, a trezit în părinții mei multe curiozități și întrebări. Până la urmă a învins încrederea care au avut-o în mine. După repetiția generală a spectacolului, mi-au spus printre lacrimi că descoperă lucruri noi în mine de care poate nici nu au bănuit. Părinții mei sunt din același domeniu și știu cum se mănâncă această pâine. E și firesc să-și facă griji pentru familia mea, dar le mulțumesc mult pentru educația ce mi-au oferit-o, în așa mod ca să pot răspunde de faptele mele și să fiu ferm convinsă că cei mai dragi sufletului meu – părinții, nu vor fi jenați și nu vor trage cu obrazul.
Nu îți este frică de reacția celor din jur la un anumit rol jucat?
Știi vorba – lasă lumea să vorbeasca, că gura lumii n-o poți opri! Nu mi-e frică! Dimpotrivă, fiecare părere mă mobilizează, fie că e pro sau contra, este un stimul pentru mine. Bineînțeles nu sunt indiferentă la reacția celor din jur, dar mă conduc mereu după deviza că tot ce se face se face spre bine! Mi-e frică numai de durerea sufletească, iar lumea… cât va fi, atât va vorbi. Și cum am mai zis undeva – să le dea Dumnezeu sănătate tuturor celor care ne vorbesc!
Cât de ușor îți este să joci scenele cu tentă erotică?
Ușor sau greu? (zâmbește) Depinde și cu cine le joci! Trebuie, probabil, să ne depășim complexele și să ne facem meseria profesionist. Un actor pe scenă trebuie și să râdă când nu-i vine deloc a râde, să plângă când nu poate plânge, să moară când e viu de-a binelea. Uneori ne tenteză scenele mai picante, atât pe noi, cât și pe spectator. De aceea, scenele cu tentă erotică în mod normal, și în opinia mea, trebuie camuflate în așa fel, găsită așa o cheie de rezolvare și o soluție subtilă, care ar face abstracție de senzațiile naturale, pentru că aici deseori e momentul slab al profesiei, sau poate riscul profesiei, nu te pui cu sentimentele umane. Până la urma, consider că un actor profesionist trebuie să știe să manevreze cu instrumentul său, să-l acordeze când trebuie, unde trebuie și, important – să nu-i sară coardele.
Chiar dacă multe actrițe ar vrea să fie în rolul tău din spectacolul ,,Frumoasa Călătorie a urșilor panda…”, alături de un actor așa bine făcut, nu multe ar avea curajul. Tu de unde storci curajul și inspirația?
Eu nu storc curajul și inspiratia! Eu mă inspir de la oamenii cu care lucrez și prind curaj când văd că lucrurile sunt în ascensiune. E și firesc să fii încrezut în propriile forțe și să-ți aplici curajul când ai un partener pe măsură, care te provoacă și cu care îți place să împarți spațiul scenic. Asta conteaza foarte mult! Cred că sunt o norocoasă, deoarece până la moment am avut parte de parteneri buni, cu capacități, actori cu care mi-a fost interesant să lucrez. Iar în ceea ce îl privește pe actorul Nicu Țurcanu, e acel model care contemplează mai multe abilități: este foarte agil, temperamental și maniabil.
O recomandare din partea unei femei deosebite și curajoase pentru cititoarele unica.md
Consider că o femeie trebuie să știe în primul rând ce vrea de la viață. Iar viața e prea scurtă ca să facem risipă din ea. De aceea, trăiți-vă viața picătură cu picătură, savurați-o cu ardoare, la fel cum ați bea un strop de apă pe timp de arșiță și cum ați înghiți o fărimitură de pâine în plină foame. Pentru că aceasta-i viața noastră, unică și a noastră, alta nu mai e și vom fi pe lume numai cât vom fi…
text: Natalia Bodiu
