Directorii Executivi ai ONU, UNFPA, UNICEFF și World Health Organization (WHO) au semnat o declarație comună prin care cer încetarea imediată a atacurilor asupra serviciilor de sănătate din Ucraina.
„Astăzi, solicităm încetarea imediată a tuturor atacurilor asupra asistenței medicale în Ucraina. Aceste atacuri îngrozitoare ucid și provoacă răni grave pacienților și lucrătorilor medicali, distrugând infrastructura vitală a sănătății și forțând mii de oameni să renunțe la serviciile de sănătate, în ciuda nevoilor catastrofale.
„A ataca pe cei mai vulnerabili – bebelușii, copiii, femeile însărcinate și cei care suferă deja din cauza unor boli, precum și lucrătorii din domeniul sănătății care își riscă viața pentru a salva vieți – este un act de cruzime inadmisibilă.
„În Ucraina, de la începutul războiului, 31 de atacuri asupra asistenței medicale au fost documentate prin intermediul Sistemului de Supraveghere al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) privind atacurile asupra asistenței medicale (SSA). Potrivit acestor rapoarte, în 24 de incidente unitățile de sănătate au fost avariate sau distruse, în timp ce în cinci cazuri ambulanțele au fost avariate sau distruse. Aceste atacuri au cauzat cel puțin 12 decese și 34 de răniți și au afectat accesul și disponibilitatea serviciilor de sănătate esențiale. OMS verifică alte rapoarte, deoarece atacurile continuă să fie raportate, în ciuda solicitărilor de protecție a sănătății.
„Atacurile asupra serviciilor de îngrijire a sănătății și a lucrătorilor medicali au un impact direct asupra posibilității oamenilor de a utiliza serviciile medicale esențiale – în special femeile, copiii și alte grupuri vulnerabile. Am văzut deja că nevoile de îngrijire a sănătății ale femeilor însărcinate, proaspetelor mame, copiilor mici și persoanelor în vârstă din Ucraina sunt în creștere, în timp ce accesul la servicii este limitat din cauza violenței.
„De exemplu, în Ucraina, de la începutul războiului au avut loc peste 4.300 de nașteri și se așteaptă ca 80.000 de femei ucrainene să nască în următoarele trei luni. Oxigenul și echipamentele medicale, inclusiv pentru gestionarea complicațiilor în sarcină, sunt tot mai puține.
„Sistemul de sănătate din Ucraina este în mod clar supus unei presiuni fără precedent, iar prăbușirea lui ar fi o catastrofă. Trebuie depuse toate eforturile pentru a preveni acest lucru.
„Legislația internațională umanitară și drepturile omului trebuie respectate, iar protecția civililor trebuie să fie prioritatea noastră de bază.
„Partenerii din domeniul umanitar și lucrătorii medicali trebuie să fie capabili să furnizeze în continuare, în condiții de siguranță, servicii de sănătate esențiale, inclusiv imunizarea împotriva la COVID-19 și poliomielită, precum și medicamente pentru civilii din Ucraina și refugiații din țările vecine. Serviciile de sănătate ar trebui să fie disponibile în mod sistematic la punctele de trecere a frontierei, inclusiv proceduri rapide de îngrijire și referire a copiilor și femeilor însărcinate.
„Este esențial ca actorii umanitari să aibă acces sigur și nestingherit pentru a ajunge la TOȚI civilii care au nevoie, oriunde s-ar afla. UNICEF, UNFPA și OMS lucrează cu partenerii pentru a extinde serviciile de salvare a vieții oamenilor și a spori răspunsul la nevoile urgente de sănătate. Trebuie să fim capabili să livrăm în siguranță consumabile medicale esențiale – inclusiv cele necesare pentru îngrijirea obstetricală și neonatală – către centrele de sănătate, unitățile temporare și adăposturile subterane.
„Îngrijirea sănătății și serviciile medicale ar trebui protejate de toate actele de violență și obstrucție. În mijlocul actualei pandemii de COVID-19, care a pus deja sub presiune enormă sistemele de sănătate și lucrătorii medicali, astfel de atacuri au potențialul de a fi și mai devastatoare pentru populația civilă. Spre binele lucrătorilor medicali și a tuturor oamenilor din Ucraina care au nevoie de serviciile lor vitale, atacurile asupra întregii infrastructuri de asistență medicală și a altei infrastructuri civile trebuie să înceteze.
„Solicităm o încetare imediată a focului, care să includă acces liber la asistență umanitară pentru persoanele care au nevoie de ea. O rezoluție pașnică pentru a pune capăt războiului din Ucraina este posibilă.”
Semnatari:
UNICEF Catherine Russell, Directoare Executivă
UNFPA Dr. Natalia Kanem, Directoare Executivă
OMS Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, Director General