Parlamentul European cere embargo asupra importurilor de petrol, cărbune și gaze din Rusia

Parlamentul European a adoptat joi o rezoluție prin care solicită sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei, inclusiv „un embargo total și imediat asupra importurilor de petrol, cărbune, combustibil nuclear și gaze”. Rezoluția a fost adoptată cu 513 voturi pentru, 22 împotrivă și 19 abțineri.

PE cere embargo asupra importurilor de petrol, cărbune și gaze din Rusia

Măsurile ar trebui să fie însoțite de un plan de asigurare a securității aprovizionării cu energie a UE, precum și de o strategie de limitare a sancțiunilor „în cazul în care Rusia ia măsuri în vederea restabilirii independenței, suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional și își retrage complet trupele de pe teritoriul Ucrainei”, potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului European, transmite Digi24.ro.

Excluderea Rusiei din G20 și din alte organizații multilaterale

Eurodeputații insistă că „implementarea deplină și efectivă a sancțiunilor existente de către întreaga UE și de către aliații internaționali ai UE trebuie să fie o prioritate în prezent”. 

Europarlamentarii fac apel la liderii UE să excludă Rusia din G20 și din alte organizații multilaterale – Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, Interpol, Organizația Mondială a Comerțului, UNESCO și altele – „ceea ce ar constitui un semn important că comunitatea internațională nu va reveni la relațiile obișnuite cu statul agresor”.

Pentru a eficientiza sancțiunile, Parlamentul solicită excluderea băncilor ruse din sistemul SWIFT, interzicerea intrării în apele teritoriale ale UE și a staționării în porturile UE a tuturor navelor conectate la Rusia și interzicerea transportului rutier de mărfuri dinspre și către Rusia și Belarus.Publicitate

Eurodeputații solicită, de asemenea, confiscarea tuturor activelor „care aparțin oficialilor ruși sau oligarhilor asociați regimului lui Putin, reprezentanților și interpușilor acestora, precum și ale celor din Belarus care au legătură cu regimul Lukașenko”, potrivit comunicatului.

Subliniind implicarea Belarusului în războiul din Ucraina, rezoluția solicită ca sancțiunile împotriva Belarusului să le reflecte pe cele introduse împotriva Rusiei pentru a elimina orice lacune care îi permit lui Putin să utilizeze ajutorul oferit de Lukașenko pentru a eluda sancțiunile.

Eurodeputații fac referire la atrocitățile șocante, „care constituie în mod incontestabil crime de război”, comise de trupele ruse în Ucraina și, în special, în Bucha, care au distrus complet sau aproape complet Mariupol, Volnovaha și alte orașe și sate. Ei subliniază că autorii crimelor de război trebuie trași la răspundere și solicită înființarea unui tribunal special al ONU pentru crimele din Ucraina.

Parlamentul reiterează faptul că livrările de arme trebuie să continue și să fie intensificate pentru a permite Ucrainei să se apere în mod eficient. Eurodeputații sprijină continuarea ajutorului defensiv acordat forțelor armate ucrainene în mod individual de către statele membre ale UE și în mod colectiv prin intermediul Instrumentului european pentru pace.

Constatând că aproape 6,5 milioane de cetățeni ucraineni au fost strămutați în interiorul țării și peste 4 milioane au părăsit țara din cauza războiului, eurodeputații solicită coridoare umanitare sigure pentru evacuarea civililor care fug din calea bombardamentelor și consolidarea rețelelor de ajutor umanitar ale UE în Ucraina.

Parlamentul condamnă retorica rusă, care sugerează posibilitatea recurgerii la utilizarea armelor de distrugere în masă și subliniază că orice astfel de desfășurare va fi întâmpinată cu cele mai grave consecințe, se mai arată în comunicat.

Ion Ceban acuză Guvernul că nu a transferat banii pentru salariile profesorilor din Capitală

O parte din profesorii din capitală ar putea să nu primească salariul pentru luna decembrie, a anunțat edilul capitalei într-un discurs. Ion Ceban acuză Guvernul că nu ar fi transferat municipalității banii pentru salariile și premiile profesorilor, transmite IPN.

„Din 200 de milioane pe care, conform legii, trebuie să fie transferați municipalității pentru achitarea salariilor și premiilor profesorilor – au fost transferași doar 36 de milioane de lei”, a afirmat primarul capitalei. Edilul susține că salarizarea profesorilor este obligația autorităților publice centrale și nu ale celor locale.

Ministerul Educației și Cercetării a venit cu o replică la acuzațiile primarului. „Toate obligațiunile salariale vor fi respectate, procedura de rectificare este una standard și are loc în fiecare an. Îndemnăm primarul să nu dezinformeze și să se asigure de buna gestionare a municipiului”, a declarat ministrul Dan Perciun.

Reinterpretarea piesei „De ce plâng chitarele” face furori.

Azi, Mark Stam și Alessiah au lansat videoclipul la melodia formației NOROC, „De ce plâng chitarele?”, scrisă de Efim Krimerman și Mihai Dolgan. Tinerii au filmat și un videoclip foarte creativ. La scrierea muzicii a participat și Arsenie Todiraș.

Cum îți pare creația celor doi?

Tragedie la Ștefan Vodă! Un tânăr de 20 de ani a murit electrocutat pe un stâlp

Poliția din raionul Ștefan Vodă a fost sesizată astăzi, 15 noiembrie, precum că un tânăr ar fi fost electrocutat, scrie hn24.net.

Cazul a avut loc în jurul orei 10:40 în centrul orașului. La fața locului, polițiștii au stabilit preliminar că un tânăr de 20 ani, angajat al unei companii ce prestează lucrări electrice, în timpul efectuării unor lucrări planificate la înălțime, pe un pilon, a fost electrocutat, decedând la fața locului. Informația a fost confirmată pentru Știri.md de ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Ștefan Vodă, Mariana Didenco.

De menționat că pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Daruri de Paști la Shopping MallDova
Articolul anterior
Mărturiile unui bărbat din Ucraina: Rușii au vrut să îl execute de patru ori, dar a scăpat cu viață
Articolul următor