Video! Trupa Zdob și Zdub, împreună cu Frații Advahov, în Israel

Trupa Zdob și Zdub împreună cu Frații Advahov au început turneul de promovare a piesei „Trenulețul” în cadrul concursului internațional de muzică Eurovision 2022. Aceștia au participat astăzi la o conferință de presă în Israel, la care a fost prezentă presa internațională, și urmează să interpreteze piesa „Trenulețul” pe una din scenele din Israel.

Moldova, alături de trupa care reprezintă Ucraina la Eurovision

Ieri, însă, artiștii moldoveni, dar și reprezentanții altor țări, au mers la Ierusalim pentru a vedea locurile pline de istorie și simboluri. Acolo, artiștii noștri s-au întâlnit cu trupa „Kalush Orchestra”, care reprezintă anul acesta Ucraina la Eurovision. Alături de artiștii ucraineni, Roman Iagupov, solistul trupei „Zdob și Zdub” a transmis un mesaj anti-război. 

,,Suntem în Israel la pre-party Eurovision 2022!✨

Ne-am adunat cu artiștii din Lituania, Letonia, Montenegru, Ucraina, Georgia, Serbia, Austria, Australia, Irlanda, Azerbadjan, Armenia, Croatia, Macedonia, Cehia , Bulgaria, Polonia, Franta, Estonia, Romania, Germania și Israel ca să facem cunoșință unii cu alții, să ștergem frontierele prin muzică. Azi seara, 7 aprilie la 19.30 vă invităm virtual în Israel, pe cea mai mare scenă din Tel Aviv. 24 de artiști vor prezenta piesele de Eurovision”, anunță trupa Zdob și Zdub pe facebook.

„Concursul Eurovision a fost conceput ca un eveniment cultural pentru ca după al Doilea Război Mondial țările Europei să se cunoască mai bine între ele. Acum, în perioada dificilă pentru continent, acest scop este și mai relevant. Toți artiștii sunt cu sufletele deschise, dornici de prietenie și armonie.

Am avut ocazia să-i vedem și pe băieții din Kalush Orchestra (Ucraina). Câțiva membri ai trupei Kalush ne-au povestit cum veneau la concertele noastre când aveam turnee în Kiev”, a menționat Roman, potrivit unui comunicat al trupei. 

Totodată, într-un video alături de Kalush Orchestra, Iagupov a accentuat: „Muzicienii sunt împotriva războiului. Moldova, Ucraina – prietenie. Totul va fi bine!”; „Pace!”, a adăugat un alt interpret.

„Cât noi, atât și ei, avem pasiunea față de folclor! Piesa noastră “Trenulețul” și piesa Kalush Orchestra „Mama Stefania” sunt unicele melodii cu elemente folclorice din semifinala 1, care va avea loc pe 10 mai în Italia”, au menționat Frații Advahov. Video:

Zdob și Zdub și Frații Advahov vor interpreta piesa pe scenele din Israel, Olanda, Spania, România. La concerte vor participa și artiștii reprezentanți ai altor țări, inclusiv trupa ucraineană Orchestra Kalush. Astăzi artiștii vor cânta în Israel, pe 9 aprilie aceștia se vor afla în Olanda, la Amsterdam, iar pe 16 aprilie se for afla în Spania, la Madrid.

Amintim că, la sfârșitul lunii ianuarie, Zdob și Zdub și frații Advahov au fost aleși să reprezinte R. Moldova la Eurovision, pe 10 mai, la Torino, Italia.

Ei vor interpreta „Trenulețul”, o piesă lansată la sfârșitul anului 2021. Piesa se bucură de o mare popularitate, iar din momentul lansării până acum a adunat peste 4 milioane de vizualizări pe YouTube. 

Ucraina va fi reprezentată la Eurovision de Kalush Orchestra, cu piesa „Stefania”. Piesa este adresată chiar mamei liderului grupului și devenit un imn pentru toate mamele din lume, în semn de mulțumire. Cântecul include muzică tradițională ucraineană, iar în versurile sale se regăsește fraza: „Voi găsi întotdeauna drumul spre casă, chiar dacă toate drumurile sunt distruse”.

Proteste în fața showroom-urilor Tesla din Europa, SUA și Australia. Manifestanții i-au îndemnat pe oameni să-și vândă mașinile și acțiunile Tesla 

Mii de oameni din întreaga lume au protestat sâmbătă, 29 martie, împotriva lui Elon Musk, scrie The Guardian, citat de hotnews.ro.

John Lamparski/NurPhoto/Shutters / Shutterstock Editorial / Profimedia

Manifestațiile au avut loc în fața showroom-urilor Tesla din Statele Unite și în multe alte locații din lume, fiind o acțiune coordonată care vizează direct averea miliardarului, în calitate de CEO al producătorului de vehicule electrice.

Organizatorii protestului le-au cerut oamenilor să facă trei lucruri: să nu cumpere mașini Tesla, să vândă acțiunile companiei și să se alăture mișcării „Tesla Takedown”. „Lovind Tesla, îl oprești pe Musk”, este unul dintre mesajele grupului. „Oprirea lui Musk va ajuta la salvarea de vieți și a democrației noastre.”

Musk, cel mai bogat om din lume, conduce așa-numitul „Departament pentru Eficiența Guvernamentală” (Doge), fiind responsabil de reducerea bugetelor federale din SUA, inclusiv de concedierea a mii de angajați. Totuși, într-un interviu de joi, el a declarat: „Aproape nimeni nu a fost concediat.”

Printre instituțiile vizate de măsurile sale se numără Administrația pentru Securitate Socială, Departamentul Educației, Serviciul Național al Parcurilor și alte agenții guvernamentale, ceea ce a stârnit un val de critici și reacții negative. Musk și Administrația Tesla nu au răspuns solicitărilor de comentarii din partea The Guardian.

Sâmbătă, peste 200 de proteste au fost organizate la nivel global, începând în fața showroom-urilor Tesla din Australia și Noua Zeelandă, apoi extinzându-se în Europa, în țări precum Finlanda, Norvegia, Danemarca, Germania, Franța, Țările de Jos și Marea Britanie. Fiecare manifestație a fost organizată local, având teme proprii. În Irlanda, protestul s-a desfășurat sub sloganul „Smash the Fash”, iar în Elveția, sub denumirea „Down with Doge”.

/ Shutterstock Editorial / Profimedia

În Berkeley, California, showroom-ul Tesla a fost închis în fiecare sâmbătă timp de o lună, din cauza protestelor săptămânale, potrivit vânzătorilor de la magazinele din apropiere. Doar agenții de securitate au rămas pentru a păzi clădirea. Aici au avut loc demonstrații care au inclus o trupă mariachi și un Cybertruck din carton de 3 metri, pe care participanții puteau să-l dea cu vopsea. La începutul acestei luni, ușa de la intrarea showroom-ului a fost stropită cu vopsea roșie.

March 29, 2025, London, United Kingdom: Zuma Press / Profimedia

În SUA, protestele au avut loc în aproape fiecare stat, de la nord-est, sud și Midwest până pe coasta de vest. Printre statele cu cele mai multe manifestații planificate s-au numărat Massachusetts, New York, Florida, Texas, Washington și California, însumând peste 100 de proteste. Mai multe demonstrații au avut loc și în Canada.

La Londra, zeci de manifestanți s-au adunat în fața unui showroom Tesla de pe A40, una dintre principalele artere din vestul orașului.

Organizatorii au fost, de asemenea, atenți să se delimiteze de actele de vandalism violent împotriva showroom-urilor Tesla. Zeci de facilități Tesla au fost atacate în timpul nopții cu cocktailuri Molotov, focuri de armă sau graffiti cu mesaje precum „Fuck Elon” și „Tesla este fascistă”.

Trump a promis că va desemna orice act de violență împotriva showroo

Un avion rus de spionaj care s-a apropiat mult de teritoriul Germaniei, „escortat” înapoi către Rusia de două avioane de luptă germane

Un avion de recunoaştere rus s-a apropiat joi de coasta de nord-est a Germaniei, după care s-a întors în Rusia – escortat de două avioane de luptă germane -, anunţă Forţele Aeriene germane (Luftwaffe), care confirmă o dezvăluire a tabloidului german Bild, relatează AFP.

Aeronavă Eurofighter a Luftwaffe care se desprinde de la sol. Foto: Profimedia

„Motivul era un avion necunoscut deasupra Mării Baltice, care zbura fără plan de zbor şi fără transponderul activat”, precizează aceeaşi sursă.

Cele două avioane germane au escortat „mai mulţi kilometri”, până când „să se întoarcă din drum şi să se îndrepte către regiunea Kaliningrad”, enclava rusă.

Potrivit unor surse militare citate de Bild, avioane ruse de recunoaştere se apropie „ocazional” de coastele germane, fără să încalce spaţiul aerian al țării.

Tensiunile la Marea Baltică au crescut după invazia rusă a Ucrainei, în 2022. Moscova denunţă prezenţa NATO în apropierea frontierei ruse drept o provocare şi o ameninţare la adresa securităţii sale.

La jumătatea lui martie, viitorul cancelar german Friedrich Merz a justificat un plan de investiţii uriaş, în vederea reînarmării Germaniei prin necesitatea contracarării „războiului împotriva Europei” purtat de către Rusia, enumerând atacuri cibernetice şi sabotaje ale unor infrastructuri, atribuite Rusiei.

Alertă sanitară într-o localitate din România. Sute de porumbei morți au fost găsiți într-o pădure

O alertă sanitară a fost declanșată în Brăila după ce au fost găsiți sute de porumbei morți într-o pădure de lângă Lacu Sărat.

Specialiștii de la Direcția Sanitară au luat probe și suspectează că păsările ar fi fost ucise de pseudopesta aviară, o boală virală, severă și fatală. Localnicii sunt speriați că boala ar putea ajunge și la ei, mai ales că Paștele se apropie, iar fără ouăle de la găinile din curte ar fi supuși unor costuri suplimentare.

Localnicii din comunele de lângă municipiul Brăila au fost cei care au observat rămășițele a sute de porumbei. Oriunde privești în jur, în pădurea de lângă Lacu Sărat sunt pene și fulgi de la sute de porumbei morți.

Oamenii au anunțat autoritățile care au ridicat probe de la fața locului, iar după s-a dat alerta sanitară.

Marian Panțuru, purtător de cuvânt DSV Brăila: „Ancheta este în desfășurare. Au fost recoltate probe de acolo, dar având în vedere ca acele cadavre sunt într-o stare puternică de putrefacție nu se pot face analize din aceste cadavre. Noi am avut un caz de pseudopestă, boala de Newcastle, la porumbei în Insula Mare, pe mal, și presupunem că ar fi tot această boală”.

Pseudopesta aviară este o boala gravă care afectează atât păsările sălbatice, cât și cele de curte, și pentru care nu există tratament.

De frică să nu își piardă propriile animale, oamenii și-au luat măsuri de prevenție. Autorităţile le recomandă oamenilor să anunțe medicul veterinar atunci când găsesc păsări sau animale moarte în gospodăriile lor sau în apropierea caselor.

Rusia a fost suspendată din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului
Articolul anterior
Ziarul rus independent Novaia Gazeta încearcă să evite cenzura Kremlinului și lansează o ediție europeană
Articolul următor
Close menu