De astăzi, dăm start unui nou proiect, Podcast ”Maestro” cu Andrei Porubin. Ne propunem să avem dialoguri cu personalități de valoare, care au marcat viața socială, culturală atât la noi cât și peste hotarele țării.
Și pentru că ”Excelența are nume” – sloganul partenerului nostru Maestro Wine – în prima ediție, excelența are numele Ion Suruceanu. Inconfundabilul, îndrăgitul interpret care a cucerit multe inimi pe parcursul celor 55 de ani de carieră. Mulțumim pentru asigurarea coloanei sonore compozitorului și interpretului Sergiu Țurcan, pentru gazdă, Teatrului Național Alexei Mateevici și pentru vinul de excepție, selectat cu grijă, Maestro Wine.
Vă invităm la un dialog cu maestrul Ion Suruceanu, sincer, fără ocolișuri și poate un altfel de Ion Suruceanu, mai mult decât în scenă, mai mult decât acasă, mai mult decât îl cunoașteți.