#Podcast ”Maestro” cu Maica Stareță Daniela Mereuță: Care este cea mai scurtă rugăciune, dar și ce mai puternică

În Sâmbăta Mare, am invitat-o pe Preacuvioasa maică stareță Egumena Daniela Mereuță, de la Mănăstirea “Învierea Domnului”, orașul Briceni, pentru a vorbi despre cele sfinte, despre post, mărturisire, Sfintele Taine și minunile lui Dumnezeu. De ce avem frica de a ne mărturisi păcatele? Care este rugăciunea minții? Când ateiștii îl au pe Hristos cu ei? De ce există multe superstiții legate de Biserică? Cum este viața monahală? De ce este foarte important să ne oferim timp, pentru a vorbi cu noi înșine? Sunt doar câteva întrebări la care am aflat răspunsuri de la Egumena Daniela.

Aflați și cele trei răspunsuri la întrebările adresate de maica stareță lui Andrei Porubin, care l-au emoționat. Ce cutie deschide de fiecare dată, când simte nevoia de energie, ce întâmplare l-a făcut să-i tremure mâinile și de ce MAMA întotdeauna are dreptate? Dragii noștri, ne despart doar câte ore de momentul Învierii lui Isus Hristos, vă dorim să trăiți întru Hristos și să vă bucurați de Învierea celui care a pătimit pentru păcatele omenirii. Hristos a Înviat!

#UniLifeHacks: La sigur nu ai știut asta despre croșetat, croit și împletit

Bună dragi prieteni și bun venit la o nouă ediție din #UnicLifeHacks în 2025!

În acest episod venim cu un nou format și tare sperăm să vă fie pe plac. Chiar vă îndemnăm să ne scrieți ce părere aveți. Și desigur noi suntem la Centrul Comercial UNIC, un loc plin de inspirație și creativitate, și suntem extrem de entuziasmați să vă prezintăm un magazn tare special de aici, Amelart, un loc unde pasiunea pentru împletit, croșetat și croit prinde viață printr-o gamă de accesorii uimitoare! Dacă vă place să creați cu mâinile voastre, să dați formă materialelor și să adăugați un strop de magie fiecărui proiect, atunci acest magazin este locul perfect pentru voi!

Vizionare plăcută!

Mulțumim partenerului:

CENTRUL COMERCIAL UNIC si AMELART

#DEZminte/10 mituri despre: mâncatul după ora 18.00, cafea pe stomacul gol, probioticele din iaurt

Bun venit la un nou episod #DEZminte, emisiunea unde analizăm informații controversate, despicăm firul în patru și scoatem adevărul la lumină. Astăzi, ne vom concentra pe un subiect care ne afectează pe toți: sănătatea tubului digestiv (esofag, stomac, intestin subţire şi gros). Avem un invitat special, Dr. Iulian Negru, medic gastroenterolog-hepatolog, care ne va ajuta să dezmințim cele mai populare 10 mituri legate de această temă.

În acest episod vei afla:

✔ Dacă mâncatul după ora 18 îți distruge stomacul

✔ Cafeaua pe stomacul gol cauzează ulcer

✔ Balonarea constantă e doar din cauza alimentelor

✔ Iaurtul conține doza optimă de probiotice

✔ Toate bolile încep în intestin

#DEZminte: Mituri despre Menopauză: “Începe întotdeauna la 50 de ani?”

În această ediție DEZminte, dezbatem 10 dintre cele mai răspândite mituri despre menopauză și le clarificăm împreună cu un invitat special,  Angela Stratulat, medic ginecolog. Vom discuta despre schimbările care au loc în corpul femeii, despre impactul menopauzei asupra sănătății și despre cum pot femeile să gestioneze mai ușor această etapă. Vom explora împreună adevărul din spatele miturilor și vom răspunde la întrebările publicului.

Sfânta Lumină de la Ierusalim ajunge astăzi în Moldova
Articolul anterior
Tatiana Heghea și-a etalat burtica de graviduță în costum de baie. Interpreta arată superb la a treia sarcină
Articolul următor