Deși este interzis de aproape o săptămână, litera „Z”, unul dintre simbolurile folosite de armata rusă în războiul din Ucraina a fost desenată pe panourile unei stații de așteptare a transportului public din capitală, scrie tv8.md.
Pe cele două panouri din stația de așteptare a transportului public de pe strada Albișoara a fost desenat simbolul interzis Z. Deși simbolul a fost observat de trecători încă de dimineață la câteva ore distanță e tot neatins. Nimeni nu a venit să-l șteargă.
Nu este clar, deocamdată, când a fost desenat acest simbol și cine este autorul acesteia. Redacția TV8 a încercat să obțină o reacție de la poliția capitalei în legătură cu acest incident, însă ofițera de presă din cadrul instituției a declarat că va reveni, mai târziu, cu mai multe detalii.
Acesta nu este singurul incident de acest fel, în ultima perioadă. Acum 10 zile, aceste simboluri au fost desenate în mai multe locuri publice din nordul țării, inclusiv pe o blindată. Ulterior, fătașul a fost reținut, au anunțat oamenii legii.
Vă reamintim că simbolurile Z și V, folosite de armata rusă în războiul din Ucraina, dar și panglica Sfântului Gheorghe au fost interzise prin lege.
Parlamentul a aprobat modificări la Codul Contravențional, iar proiectul a intrat, deja, în vigoare. Astfel, cei care încalcă legea, riscă amenzi în valoare de până la 9.000 de lei sau condamnate la până la 60 de ore de muncă în folosul comunității. Iar amenda maximă pentru persoanele juridice este de până la 30 de mii de lei.