Inflaţia record a afectat şi bugetele demnitarilor moldoveni. Cum fac faţă scumpirilor

Inflaţia record a afectat şi bugetele demnitarilor din Moldova. În timp ce unii deputaţi spun că au început să economisească încă de anul trecut după scumpirea gazelor naturale, alţii susţin că fac economii când merg în deplasări de serviciu. O situaţie mai neobişnuită este în cazul premierului. Natalia Gavriliţa a declarat că nu are timp să cheltuie bani, scrie publika.md.

„Mi-aş dori să am timp să pot cheltui. De când am devenit prim-ministru, cheltuielile mele s-au redus şi s-au redus, deoarece consum foarte puţin. Am foarte puţin timp liber pentru alte cumpărături”, a spus premierul Gavrilița.

Şi dacă premierul Natalia Gavriliţa nu are timp, atunci Marina Tauber nu are nici dispoziţie să facă shopping. Deputatul Partidului „ŞOR” spune că de când a început să crească inflaţia nu-şi mai cumpără cosmetică şi accesorii ca în vremurile bune.

„Noi toţi vrem să cumpărăm ceva din haine, poate ceva din pantofi, bijuterie, accesorii, lucruri mai mici, mai mari. Cu siguranţă, cosmetică în ultima perioadă de timp fac acest lucru mult mai puţin decât anterior. Şi din cauza economiilor, dar sincer vă spun nici nu am dispoziţie pentru asta”, a precizat Marina Tauber.

Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, susţine că a început să strângă cureaua încă din iarnă, când i-au venit facturi mai mari pentru gaz şi curent.

„- Eu primesc facturile pe care le primiţi şi dumneavoastră – gaz. În primul rând, trebuie să achităm serviciile şi după – restul. (REPORTER) – Aţi fost nevoit să renunţaţi la anumite cumpărături? – Regimul meu, ştiţi cum, a rămas neschimbat de anul trecut, pentru că eu am renunţat la compensaţia pentru gaz”, a declarat Igor Grosu.

Dacă în trecut nu erau interesaţi de preţul produselor când intrau în magazin, acum, şi unii parlamentari se uită mai atent la ce cumpără.

„Noi nu ne-am făcut planuri, suntem la lucru, până la concediu mai este mult. Mâncăm atât cât putem. Cumpărăm alimentele din magazine. Produsele s-au scumpit, dar nu avem încotro. Dacă mănânci brânză, o mănânci la prețul la care se vinde, dar mănânci mai rar”, a spus Oleg Reidman, deputat BCS.

„Încercăm să facem economii şi sub aspectul consumurilor şi la nivel de familie şi aceeaşi energie electrică. Acele deplasări, poate la părinţi, la ţară, câteodată, din păcate, încercăm să economisim, pentru că avem copii la şcoală”, a menționat Petru Burduja, deputat BCS.

Pe fundalul scumpirii carburanţilor, unii deputaţi au recunoscut că se bucură că nu au automobil şi măcar aşa pot face mici economii.

„Eu, din fericire, nu am automobil, folosesc bicicletă. Asta iarăşi mă ajută nu simt creşteri de preţuri la carburanţi. Fiecare observă creşterea de preţuri şi la alimente. Am redus temperatura la apartament – cred că asta a fost cea mai de impact măsură”, a spus Radu Marian, deputat PAS.

La rândul său, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Octavian Armaşu, funcţionarul cu unul dintre cele mai mari salarii din Moldova, a refuzat să ne răspundă cum face faţă scumpirilor.

Potrivit datelor portalului Trading Economics, Republica Moldova este campioana Europei la inflaţie. În luna aprilie aceasta a ajuns la nivelul de 27,1 la sută.

ATENȚIE! Un nou fals despre faptul că angajați ai instituțiilor statului ar umbla pe la casele cetățenilor și ar colecta date personale pentru a-i jefui

Poliția Națională informează că în spațiul public circulă un mesaj conform căruia anumite persoane care se prezintă drept angajați ai instituțiilor statului ar umbla pe la casele cetățenilor și ar colecta date personale, ulterior jefuindu-i, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Precizăm că în țară nu a fost înregistrat nici un caz de acest gen, iar poliția nu a fost sesizată de nici un cetățean care ar fi fost vizitat de o asemenea persoană.

Calificăm aceste mesaje drept menite să provoace panică în rândul cetățenilor și solicităm evitarea răspândirii informațiilor eronate.

Informăm că, de fiecare dată, poliția comunică public despre orice fenomen periculos pentru societate, cum a fost și în cazul escrocheriei cu “ruda implicată în accident”, anume pentru a calma și informa corect cetățenii.

În context, rugăm cetățenii care dețin informații utile poliției să le comunice oricărui polițist sau la numărul unic 112.

Trei magistrați, doi dintre care sunt soți, schimbă poziția de judecător pe cea de acuzat

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a trei judecători, fiindu-le incriminată săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (art. 326 alin. (1) și art. 326 alin.(11) din din Codul penal), informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cauza penală a fost pornită în iunie 2023, de către Procuratura Anticorupție, suportul operativ fiind  asigurat de către Centrul Național Anticorupție. În noiembrie 2023, Consiliul Superior al Magistraturii, a eliberat acordul pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală în privința judecătorilor, inclusiv arest și percheziții.

Conform probelor administrate de către procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție, cei trei judecători (doi fiind soți), au acționat în baza unor înțelegeri prealabile, pentru influențarea și obținerea unor soluții favorabile în cadrul unor cauze penale aflate pe rolul instanțelor de judecată, în următoarele circumstanțe:

Episod 1: Cei doi inculpați soț și soție, ambii judecători din cadrul Judecătoriei Chișinău și un alt judecător de la Curtea de Apel Chișinău, au acționat împreună în perioada septembrie-noiembrie 2023, cu intenția de a influența judecătorii Curții de Apel Chișinău, să aplice o măsură preventivă mai blândă în privința unei persoane arestate preventiv, în schimbul sumei de 3000 Euro (aproximativ 57.500 MDL).

Episod 2: Cei doi soți judecători inculpați în prezenta cauză, în perioada mai-iunie 2023, au încercat prin intermediul unei alte persoane, să influențeze activitatea unor funcționari publici din cadrul Agenției Servicii Publice, pentru a facilita obținerea unui permis de conducere, prin încălcarea prevederilor legale, în schimbul sumei negociate de 800 Euro (aproximativ 15.300 MDL).

Episod 3: Judecătoarea inculpată, la data de 29 mai 2023, a susținut față de aceeași persoană menționată mai sus, că are influență asupra magistraților Curții de Apel Chișinău și îi poate determina să adopte o soluție favorabilă unei persoane condamnate, pe marginea recursurilor declarate împotriva unei hotărâri judecătorești. Pentru această pretinsă influență judecătoarea a cerut bani, fără a specifica o sumă exactă.

Inculpații nu și-au recunoscut vinovăția, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea de trafic de influență, legea prevede pedeapsă sub formă de amendă de la 100 000 la 150 000 lei sau închisoare de până la 6 ani pentru pretinderea de bani (art. 326 alin. (1) din Codul penal), iar în cazul promisiunii de bani, legea prevede amendă de la 100 000 la 150 000 lei sau închisoare de până la 3 ani (art. 326 alin.(11) din Codul penal).

Totodată, în cauză, în vederea garantării executării pedepsei amenzii și eventualei confiscări, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor deținute de către inculpați în valoare de aproximativ 1.550.000 MDL.

Acțiunile altor perosane implicate în comiterea acestor infracțiuni, sunt examinate de către Procuratura Anticorupție,  în cadrul cauzelor penale rămase la faza de urmărire penală. 

În privința altor actori din sistemul de justiție documentate în cadrul investigației, Procuratura Anticorupție a sesizat și urmează să sesizeze organele competente, inclusiv Inspecția Procurorilor, Inspecția Judiciară și Uniunea Avocaților, pentru examinarea prin prisma abaterilor disciplinare în urma comportamentului necorespunzător al unor procurori, magistrați și avocați.

Un individ de 34 de ani, suspectat de organizarea jocurilor de noroc ilegale în raionul Florești, a ajuns pe mâna poliției

Ofițerii Direcției investigații ,,Nord” a INI în comun cu cei ai Inspectoratului de poliție Florești, cu suportul mascaților din BPDS ,,Fulger”, au stopat activitatea infracțională a unui bărbat de 34 de ani, suspectat de organizarea jocurilor de noroc ilegale în raionul Florești, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În urma măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală, oamenii legii au stabilit că suspectul organiza săptămânal jocuri de noroc de tip ,,poker” și ,,ruleta rusească”, punând la dispoziția participanților, preponderent persoane de gen masculin cu antecedente penale, droguri pentru consum.

În rezultatul activității ilegale, bărbatul urmărea scopul estorcării mijloacelor bănești de la participanți, prejudiciind bugetul de stat și încălcând în mod vădit legislația.

Pentru acumularea probelor concludente cu privire la comiterea ilegalităților, polițiștii au descins cu percheziții în imobilul suspectului, unde acesta desfășura activitatea ilegală. Totodată, au fost supuși perchezițiilor corporale și doi bărbați de 46 și 48 de ani, depistați în încăpere.

În timpul perchezițiilor, oamenii legii au depistat mijloace financiare în sumă de 20 700 de lei, 1 000 de euro, 14 aparate de joc, mai multe cărți de joc și fișe pentru poker.

Pe acest caz au fost inițiate două cauze contravenționale pentru ,,încălcarea legislaţiei cu privire la jocurile de noroc” și ,, procurarea ori păstrarea ilegală de droguri, precursori, etnobotanice şi a analogilor acestora în cantităţi mici sau consumul de droguri fără prescripţia medicului”.

În temeiul probelor administrate, urmează a fi stabilită o calificare juridică corespunzătoare.

Poliția continuă cercetările pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea ilegală.

Furt de aproape 2 milioane de lei la Armata Națională. Precizările Ministerului Apărării
Articolul anterior
Un elev de clasa a III-a din Rusia, a fost adus la poliție pentru că a scris „Slava Ucrainei” pe un grup de chat al școlii
Articolul următor