Înainte de război, Tatyana Sokolova a lucrat timp de mulți ani ca moașă la maternitatea nr. 2 din Mariupol. Ea nu și-a abandonat pacienții nici după 24 februarie, când trupele ruse au invadat Ucraina și au început să bombardeze orașele ucrainene. Timp de o lună și jumătate, moașa a continuat să ajute femeile să nască în Mariupol, sub bombardamente non-stop și lovituri aeriene. Fără curent, fără apă și încălzire, într-o clădire distrusă. În prezent, femeia este refugiată în orașul Lvov și își amintește cu durere primele săptămâni ale invaziei rușilor.
În subsolul maternității s-au născut 27 de bebeluși. În toate aceste luni, Tatyana a făcut fotografii cu ceea ce se întâmpla în Mariupol și în maternitate, pentru ca lumea să cunoască adevărul despre războiul din Ucraina.
Când o parte a orașului a intrat sub controlul armatei ruse, aceștia au început să forțeze medicii de la maternitate să plece în Rusia.
Tatyana a reușit să treacă de filtrare și să plece spre teritoriul controlat de Kiev. Din păcate, în timpul „filtrării” moașa a fost nevoită să steargă toate fotografiile din telefon făcute în timpul războiului.
,,Războiul a intrat în viața mea când eram la serviciu. La ora 5:30 dimineața s-au auzit împușcături puternice în maternitate. Nu era clar ce se întâmplă. Sticla de la geamuri a căzut. Pe fundalul împușcăturilor, la subsolul maternității au fost amenajate în grabă o sală de maternitate, o sală de operație și o sală prenatală. Fără lumină. Nu exista nimic cu care să fie sterilizeze instrumentele. Le-am ars doar cu alcool aprins. Era foarte frig. Sarcina principală era să ținem nou-născuții la cald.
Bebelușii au suferit enorm
,,Femeile au născut, laptele lor apărea în a doua sau a treia zi, iar bebelușii au nevoie să fie hrăniți cu ceva în tot acest timp. Nu exista mâncare artificială pentru copii. Acele femei care aveau deja lapte îi hrăneau pe nou-născuții altora. Nașterea acestor 27 de copii la subsol este superioritatea vieții asupra morții. Ne-au salvat, ne-au dat speranță, ne-au ajutat să trăim.
După una dintre loviturile aeriene, militarii ne-au adus două femei grave pe targă.
O femeie avea țesut lezat pe picioare. Brațe, picioare rănite de așchii și o rană pe abdomen. Femeia își pierdea cunoștința, tensiunea arterială scădea. Atunci, pentru prima dată la subsol am făcut o operație cezariană. Copilul s-a născut mort.
Când era cusută rana, motorina se terminase. Am cusut cu lanterne de la telefon. Vica avea 37 de ani. Prima sarcină, foarte dorită. A fost tratată pentru infertilitate. A stat sub evidență medicilor 9 luni de sarcină. A doua zi, m-am apropiat de Vika.
– Vika, ai născut un băiat, are 3700 de grame. El este mort.
– Știu, am înțeles asta după naștere.
– Ai vrea să-l vezi? Vorbea destul de calmă. Se simțea că, în această situație, femeia își pierduse capacitatea de a plânge, a ,,înghețat” pur și simplu. Era foarte speriată.
– Tatiana Ivanovna, m-am gândit la asta. Cred că dacă mă uit la acest copil, o să înnebunesc. Și dacă nu mă uit la el, voi regreta toată viața.
– Vika, tu decizi cum ar trebui să fie, ce ar trebui să facem.
Am adus acel bebeluș, s-a uitat la el. L-a luat de mânuță și a spus: „Da, seamănă cu soțul meu”. L-a ținut în mâini probabil cinci minute.
Vika s-a ținut, s-a ținut tot timpul. Mai târziu, când a venit presa rusă, care se plimba cu mitraliere, femeia a fost intervievată și atunci a izbucnit, într-o isterie cumplită. Am adus-o foarte greu în starea de calmitate.
Sunt aici, în Lvov, dar amintirile mă însoțesc mereu. Te plimbi prin frumosul și însoritul Lvov, vezi acești copii, mamele lor. Le țin de mâni, îi duc în cărucioare. Te uiți la ei, iar inima ți se rupe de durere și deznădejde, realizând că acolo, la Mariupol, mulți copii au rămas în aceleași cărucioare, sub dărâmături. Acolo, ei își duc somnul de veci”, povestește moașa Tatyana, îngrozită și copleșită de lacrimi. Video:
