Regina Elisabeta în miniatură. Cum a reacționat monarhul când a văzut fotografia inedită

O fetiță din SUA i-a atras atenția Reginei Elisabeta după ce s-a îmbrăcat la fel ca monarhul. Jalayne Sutherland și-a arătat admirația față de Majestatea Sa, în vârstă de 96 de ani, fotografiindu-se într-un costum similar cu al Reginei, stând alături de cei doi corgii ai familiei, Jack și Rascal.

Jalayne a purtat un costum de un albastru deschis, format dintr-o rochie și un pardesiu, purtând o perucă albă, peste care și-a pus o pălărie asortată. Micuța și-a accesorizat look-ul cu un colier din perle și mănuși albe elegante, în timp ce ținea o poșetă minusculă în mână. Ea a fost fotografiată de mama sa, Katelyn Sutherland, în timp ce era acompaniată de câinii familie, din rasa corgie, la fel ca ai Reginei din Marea Britanie.

Katelyn, din Ohio, SUA, i-a trimis fotografia monarhului, însă nu se aștepta să primească vreun răspuns. Fotografia a fost trimisă cu doar câteva zile înainte de a începe Jubileul de Platină al Reginei.

„Inspirația pentru fotografie a venit după ce am văzut relația dintre fiica noastră și câinii familiei. Am vrut să facem ceva în care să fie incluși și ei. Suntem fani ai familiei regale și admiram cu adevărat modul prin care Regina a domnit atâția ani”, a declarat Katelyn, potrivit Mirror. 

Familia Sutherland a fost șocată atunci când a primit o scrisoare de la Castelul Windsor, în care personalul Reginei i-a anunțat că aceasta a văzut fotografia și a fost foarte încântată. 

„Regina dorește să vă scriu și să vă mulțumesc în numele ei pentru scrisoarea și fotografia anexată. Majestatea Sa a considerat că a fost foarte amabil să îi scrieți, aceasta fiind încântată să vadă fotografia cu fiica dumneavoastră, Jalayne, în ținuta ei splendidă”, se arată în scrisoarea pe care personalul Reginei i-a trimis-o lui Katelyn.

Costumul lui Jalayne a primit o mulțime de laude atunci când l-a purtat pentru prima dată de Halloween anul trecut. „În timp ce ne plimbam de Halloween am primit multe complimente, dar ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că oamenii făceau plecăciuni atunci când treceau pe lână fiica mea și spuneau: „Majestate!”, a povestit femeia. 

sursa: www.peroz.ro

Donald Trump și-a instalat un buton roșu: Ce se face pe biroul președintelui american

Imaginile cu Donald Trump biroul oficial al președintelui de la Casa Albă au devenit virale. Oamenii au observat că liderul american și-a instalat un buton roșu într-o cutie de lemn. Acest „obiect” a fost prezent și în fostul mandat, însă fusese înlăturat de Joe Biden, scrie cancan.ro.

Donald Trump a revenit la Casa Albă, ca președinte al Statelor Unite, pentru a doua oară. În data de 20 ianuarie, a avut loc investirea celui de-al 47-lea președinte american. În cadrul discursului său, acesta a făcut mai multe declarații controversate care au făcut înconjurul lumii. De asemenea, în spațiul public, au fost discutate și imaginile cu liderul american din Biroul Oval. Butonul roșu a fost cel care a atras atenția.

De ce și-a instalat Donald Trump un buton roșu în Biroul Oval

Imediat cum și-a ocupat funcția, Donald Trump a început să facă modificări în biroul său de la Casa Albă. Spațiul a fost transformat după placul său, potrivit publicației The Wall Street Journal, care a avut acces exclusiv la locul de muncă al republicanului.

Președintele Americii și-a instalat imediat și un mic buton roşu într-o cutie de lemn, cunoscut încă din primul său mandat. Acesta fusese îndepărtat de Joe Biden, însă acuma  revenit din nou pe masa președintelui.

Ei bine, butonul are o funcție importantă pentru Donald Trump. Mai exact, atunci când îl apasă, un agent al administrației sale îi aduce Coca-Cola dietetică. Liderul american este un mare fan al sucurilor fără zahăr. În trecut, el obișnuia să bea până la 12 cutii pe zi.

Donald Trump a mai făcut și alte schimbări în Biroul Oval de la Casa Albă în doar câteva ore, cât a durat plecarea fostului președinte și revenirea sa. Acesta a readus portretul primului preşedinte american George Washington şi bustul prim-ministrului britanic Winston Churchill, înlăturate de Joe Biden în timpul mandatului său.

Totodată, au fost puse pe pereți portretele lui Benjamin Franklin, Thomas Jefferson şi Alexander Hamilton, primul secretar al Trezoreriei ţării. Sculptura din bronz „Bronco Tamer”, înfăţişând un cowboy care încearcă să domolească un cal, realizată de artistul Frederic Remington, a fost și ea instalată în biroul lui Donald Trump.

Chișinău, în topul mondial al celor mai criminale orașe

La începutul anului 2025, baza globală de date Numbeo a actualizat clasamentul orașelor cu cele mai ridicate niveluri de criminalitate, scrie sinteza.org.

Conform acestui raport, Chișinău ocupă locul 216 din 380 de orașe, cu un indice al criminalității de 42.0. Comparativ cu anul precedent, când indicele era de 42.7, situația a rămas aproape neschimbată.

În cadrul clasamentului european, capitala Republicii Moldova se situează pe locul 65 din toate orașele evaluate. În Europa de Est, Chișinău ocupă locul 10, reflectând o poziție medie în comparație cu alte orașe din regiune.

Pe primele cinci locuri ale clasamentului european se află:

Marsilia, Franța – indice al criminalității: 66.0

Bradford, Regatul Unit – 65.9

Coventry, Regatul Unit – 64.4

Birmingham, Regatul Unit – 64.2

Napoli, Italia – 64.0

Indicele criminalității calculat de Numbeo este bazat pe sondaje realizate printre utilizatorii platformei din întreaga lume.

Incendiu într-o clădire din Bălți: 13 persoane au fost evacuate, o tânără a ajuns la spital

Pompierii din nordul țării au evacuat 13 persoane care riscau să se intoxice cu fum în urma unui incendiu, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Pompierii din nordul țării au evacuat 13 persoane care riscau să se intoxice cu fum în urma unui incendiu. Cazul a avut loc în noaptea de 22 ianuarie, într-un bloc locativ cu 9 nivele din strada Suceava 15/A municipiul Bălți. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 02:00. Potrivit informațiilor înregistrate, la etajul 2 a unui bloc de locuit a fost observată flacără deschisă. Imediat, la fața locului au intervenit 4 echipe de pompieri și salvatori. Ajunși, aceștia au stabilit că ardeau bunuri materiale într-o cameră a unui apartament. Salvatorii au evacuat proprietara o femeie în vârstă de 26 de ani. Aceasta, ulterior a fost preluată de echipa de medici a Serviciului de Urgență, întrucât a suferit o intoxicație cu monoxid de carbon.

În timpul misiunii, pompierii au evacuat locatarii de la etajele superioare pentru evitarea intoxicației acestora cu produsele de ardere. În urma incendiului victime nu au fost raportate.

Pompierii au reușit localizarea arderii la ora 02:37 și lichidarea completă la ora 02:56. Arderea a afectat în totalitate bunurile materiale dintr-o cameră cu suprafața de 12 m2.

În urma cercetărilor preliminare efectuate la fața locului specialiștii au stabilit că incendiul s-a produs cel mai probabil din cauza imprudenței în timpul fumatului.

Toate circumstanțele producerii incendiului urmează a fi investigate.

IGSU îndeamnă repetat cetățenii să respecte regulile antiincendiare, în mod special să evite fumatul în propriile locuințe si sa utilizeze cu responsabilitate sursele de aprindere.

În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 18 situații de risc.

Un tânăr neadecvat a băgat groaza în trecători! Se plimba cu cuțitul și amenința oamenii chiar în centrul Comratului
Articolul anterior
Forţele ruse îi torturează şi execută pe ucrainenii din Mariupol care refuză să se supună ordinelor
Articolul următor