„Am văzut inima unui copil bătând prin rana deschisă”. Mărturia unui paramedic care a tratat răniți din Mariupol

Serghei Chornobrivets este paramedic la serviciile de urgență din orașul Mariupol din sudul Ucrainei. A mers la spital pe 24 februarie, când a început războiul, și apoi a lucrat 22 de zile fără întrerupere, iar primul lui pacient a fost un bărbat rănit acasă – a „zburat” în timp ce se uita la televizor. Iar acesta era doar începutul, povestește el, potrivit publicației ucrainene Obozrevatel, potrivit Libertatea.

130 Saved From Mariupol Theatre Bombing, Says Ukraine

Vă avertizăm că urmează detalii ce pot avea impact emoțional. 

Un caz de care își amintește acum este cel al unei fetițe în vârstă de șapte ani, care a fost dusă la spital îmbrăcată într-un pulover, cu urme de sânge pe spate. Când i-au tăiat hainele, paramedicii au înghețat. În corpul copilei era o gaură prin care i se putea vedea inima care continua să bată, povestește tânărul pentru Muzeul „Vocile Pașnice” al Fundației Rinat Akhmetov, cea mai mare arhivă din lume cu povești despre civili ucraineni, victime sau martori ai războiului. 

Fetița este bine acum. 

„Am văzut inima unui copil bătând prin rana deschisă. Toată lumea știa ce are de făcut și asta a salvat-o. Fata este în viață, totul este în regulă cu ea. Am venit la spital și mi-a dat un desen”, spune Serghei. 

În același timp, el recunoaște că în cele peste trei luni de război a simțit la un moment dat cum pierde controlul. 

S-a întâmplat atunci când un bărbat și-a adus băiatul în vârstă de 16 ani la spital, cu răni grave. Adolescentul era inconștient, avea membrele amputate traumatic, fără garouri care să oprească sângerarea. Paramedicul povestește că a început să-l resusciteze cu disperare. Încă nu înțelege de ce, dar nu se putea opri.

„Îl resuscitam și țipam: «hai să facem ceva!» M-au tras deoparte. Toți au înțeles că venise deja mort. Puștiul avea 16 ani, toată viața îi era înainte…”, își amintește tânărul. 

Totodată, Serghei a povestit cum a ajutat la salvarea unei femei dintr-o maternitate distrusă sau cum a reușit să ajungă la pacienți în timpul atacurilor aeriene. 

Paramedicul a plecat acum din Mariupol, dar este sigur că se va întoarce. 

Oraș-port de la Marea Azov, Mariupol s-a aflat sub asediul forțelor ruse de la începutul lunii martie și până la finalul lui mai, când ultimii apărători au părăsit uzina Azovstal, după ce au primit ordinul să înceteze luptele și să încerce să-și salveze viețile. 

O „caravană a morții”, astfel descria recent consilierul primarului din Mariupol, Petro Andriușcenko, situația din orașul-port, unde între 50 și 100 de cadavre sunt scoase de sub ruinele fiecărui bloc, iar autoritățile vorbesc despre o ”catastrofă umanitară”. 

La jumătatea lunii aprilie, guvernatorul militar al regiunii Donețk, Pavlo Kirilenko, spunea că potrivit unor estimări preliminare, circa 22.000 de civili au fost omorâți de forțele ruse la Mariupol, iar la finalul lunii mai, primarul Vadim Boicenko declara că este posibil ca numărul victimelor să depășească estimările inițiale.

Soția și fiica regretatului scriitor Ion Druță au fost reînhumate alături de el

Astăzi, 28 septembrie, la un an de la moartea scriitorului Ion Druță, apropiații săi și cei care îi admiră opera, s-au recules la mormântul acestuia de la poalele Lumânării Recunoștinței din Soroca. Totodată, conform ultimei dorințe a Maestrului, soția Era Rosina-Druță și fiica Tatiana au fost reînhumate alături, scrie observatorul.md.

Amintim că în testamentul său, Ion Druță și-a dorit ca locul de veci să fie în Câmpia Sorocii, de unde a pornit în lume, și anume lângă Lumânarea Recunoștinței, ideea ridicării căreia îi aparține. Sute de oameni au venit atunci pentru a-și lua rămas bun de la scriitorul Ion Druță. Cu flori în mâini și lacrimi în ochi, aceștia au dorit să-l petreacă pe ultimul drum pe cel care a avut un rol aparte și un rost al său în literatura română din Basarabia postbelică.

Faptele și cărțile sale au fost evocate de cei care l-au cunoscut, după care rând pe rând, fiecare a trecut pe lângă sicriul celui născut în Câmpia Sorocii și revenit pe un vârf de deal ca să o vegheze în tihnă. Apoi cortegiul funerar a coborât treptele până la locul ales, o poieniță așezată ceva mai la vale de crucea de lemn, în care Ion Druță și-a găsit liniștea pământească.

Incendiu la Florești: Un bărbat a ajuns cu arsuri la spital

Un bărbat de 61 de ani a ajuns la spital ca urmare a unui incendiu produs într-o casă. Cazul a avut loc în dimineața zilei de vineri, 27 septembrie, în orașul Florești, scrie deschide.md.

Potrivit ofițerului de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, autoritățile au fost alertate în jurul orei 08:00, precum că pe o stradă din oraș arde o casă. Imediat, la fața locului, s-a deplasat un echipaj de pompieri.

Ajunși, aceștia au stabilit că focul a cuprins o odaie, iar proprietarul casei a primit arsuri de gradul II și III.

La scurt timp, incendiul a fost lichidat, iar bărbatul a fost preluat de medici și transportat la spital.

Cauza izbucnirii incendiului și prejudiciul material urmează a fi stabilite.

Cei doi tineri, de 20 și 21 de ani, reținuți pentru vandalizarea instituțiilor statului, cu scop de destabilizare, au primit câte 20 de zile de arest

Cei doi tineri, de 20 și 21 de ani, reținuți pentru vandalizarea instituțiilor statului, cu scop de destabilizare, au primit, astăzi, câte 20 de zile de arest, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Amintim că, aseară, polițiștii au reținut două persoane instruite la Moscova și achitate cu sume mari de bani pentru a vandaliza instituțiile statului din Republica Moldova, cu scop de destabilizare. Prima tentativă a avut loc vineri noaptea.

Poliția an unța că mai multe persoane au vandalizat sediul Ministerului muncii și protecției sociale, aruncînd în instituția  statului cu vopsea. În jumătate de oră aceleași acțiuni s-au petrecut și la Guvern.

Datorită intervenției prompte a polițiștilor, două persoane au fost reținute imediat. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani, prins în Grădina Publică ”Ștefan cel Mare și Sfânt” și unul de 20 de ani reținut în adiacentul Parlamentului.

Ambele persoane au fost escortate la Inspectoratul de poliție pentru documentare.

Aceștia au declarat că fac parte dintr-un grup de 20 de tineri, recrutați pentru a vandaliza instituțiile statului din Republica Moldova, cu scop de destabilizare, doar pentru clădirea Guvernului fiind achitați cu 5000 de Euro. Unul dintre aceștia declară că era și el responsabil de găsirea tinerilor, pentru ulterioara instruire la Moscova unde să le fie comunicate acțiunile care urmează în Republica Moldova, fiind achitați lunar fiecare cu câte 500 de Euro.

Toți 20 au plecat la Moscova prin intermediul cursei avia, cu escala la Istambul, unde, au fost întâlniți de un cetățean al Federației Ruse și cazați într-un hotel, iar a doua zi pe un poligon din afara Moscovei au fost instruiți cum să creeze proteste la Chișinău, destabilizări în cadrul acestora, paza persoanei instigatoare, etc. Tot acolo au primit bani și telefoane pe care comunicau.

Ulterior, cu escala în Antalya, au revenit în Republica Moldova, unde au procurat vopsea, mănuși, adidași și pungi, iar după executarea acțiunilor de vandalism, videoul cu acțiunile acestora urma să fie plasat pe Telegram ca dovadă a îndeplinirii misiunii încredințate.

13 dintre cele 20 de persoane care au mers la exerciții în Moscova au fost deja identificate de Poliție, inclusiv o persoană de 26 ani responsabilă de recrutarea tinerilor care mergeau în Federația Rusă.

Astăzi au urmat o serie de percheziții la domiciliile a 4 persoane, unde, de asemenea, au fost ridicate mai multe cutii de vopsea, mănuși, cartele, carduri, acte de identitate care confirmă deplasările acestora în Federația Rusă, precum și alte obiecte care pot servi drept probatoriu în cadrul cauzei penale.

Acțiunile au fost realizate de polițiștii Direcției de Poliție Chișinău, Inspectoratului național de securitate publică, Inspectoratului național de investigații și Brigăzii de poliție cu destinație specială “Fulger”, în comun cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău.

Investigațiile continuă.

Alte două instituții ale statului au fost vandalizate și noaptea trecută, prin aruncare cu vopsea în acestea.

Este vorba despre sediile Companiei publice “Teleradio-Moldova” și Curții Supreme de Justiție.

Polițiștii au stabilit deja un cerc de suspecți, fiind întreprinse toate acțiunile procesual penale în acest sens.

Amintim că acum o zi, alte două instituții ale statului au fost vandalizate, două persoane fiind reținute de poliție.
Aceștia au recunoscut că fac parte dintr-un grup de 20 de persoane care au fost instruite la Moscova, cu privire la atacul asupra mai multor edificii ale statului din Republica Moldova, cu scop de destabilizare.

Poliția a stabilit că cercul persoanelor care au fost în Federația Rusă, la aceste exerciții, este mult mai mare.

Natalia Gavrilița, într-o vizită oficială în Qatar: Două acorduri bilaterale au fost semnate
Articolul anterior
Cristiano Rolando scapă de procesul de viol din SUA. Un judecător american a decis să respingă deschiderea procesului
Articolul următor