Igor Denisov, fostul căpitan al naționalei de fotbal a Rusiei, i-a cerut lui Vladimir Putin să oprească războiul din Ucraina.
„Aceste evenimente sunt catastrofale. Sunt oribile. Poate voi fi închis sau ucis pentru asta, dar o spun așa cum este”, a declarat acesta, într-un interviu acordat canalului YouTube al jurnalistului și comentatorului Nobel Arustamyan, transmite G4media.ro
Potrivit publicației ucrainene Story Ukraine, acesta consideră corectă excluderea echipei de fotbal a Rusiei de la turneele internaționale: „Cred că este corect. Pentru că suntem cu toții implicați în ceea ce se întâmplă. Aceasta este opinia mea. Sunt în favoarea unei consolidări și mai mari (a sancțiunilor). Pentru că totul trebuie să se oprească”.
„Ceea ce se întâmplă este oribil. Suntem cu toții de vină”, a continuat acesta, înainte de a adăuga:.
„Poate voi fi închis sau ucis pentru asta, dar o spun așa cum este, sunt împotriva războiului. Am înregistrat un apel către „marele” nostru… (către Putin, n.r.) Am spus că sunt gata să îngenunchez în fața lui pentru a opri totul. Acest lucru s-a întâmplat în a treia sau a patra zi după ce a început invazia. Nu sunt un tip mândru. Dar, din nefericire, niciuna dintre mass-media rusă nu l-a publicat … A durut”.
Fostul mare fotbalist a subliniat că nu se ascunde și nu va pleca nicăieri. „Nu am nevoie de asta. Ce va fi, va fi. Dar cum să nu spun dacă simt așa ceva”, a spus Denisov.