Credința în Dumnezeu scade. Un nou minim istoric înregistrat, conform sondajelor

Marea majoritate a adulților din SUA cred în Dumnezeu, dar procentul actual, de 81%, este în scădere cu șase puncte procentuale față de 2017 și este cel mai scăzut din măsurătorile efectuate de Gallup. Între 1944 și 2011, mai mult de 90% dintre americani credeau în Dumnezeu.

SUA: Credința în Dumnezeu scade la 81%, un nou minim istoric

Sondajul Gallup „Values and Beliefs” din 2-22 mai arată că 17% dintre americani spun că nu cred în Dumnezeu, transmite G4media.ro

Gallup a pus această întrebare pentru prima dată în 1944, repetând-o din nou în 1947 și de două ori în anii 1950 și 1960. În aceste ultime patru sondaje, un procent constant de 98% a afirmat credința în Dumnezeu. Când Gallup a pus întrebarea aproape cinci decenii mai târziu, în 2011, 92% dintre americani au spus că ei cred în Dumnezeu.

Un sondaj ulterior, în 2013, a constatat o scădere sub 90%, ajungând la 87%, nivel unde s-a situat în trei sondaje ulterioare între 2014 și 2017, înainte de scăderea din acest an la 81%.

În ultimii ani, Gallup a adresat și alte întrebări menite să măsoare credința în Dumnezeu sau într-o putere superioară. Toate au găsit marea majoritate a americanilor răspunzând afirmativ; atunci când li s-a oferit opțiunea, între 5% și 10% au spus că sunt „nesiguri”.

Americanii mai tineri și liberali sunt cei mai puțin predispuși să creadă în Dumnezeu

Credința în Dumnezeu a scăzut cel mai mult în ultimii ani în rândul adulților tineri și al persoanelor aflate la stânga spectrului politic. Aceste grupuri înregistrează scăderi de 10 sau mai multe puncte procentuale comparând cifrele din 2022 cu o medie a sondajelor din 2013-2017.

Majoritatea celorlalte subgrupuri cheie au înregistrat cel puțin un declin modest, deși conservatorii și adulții căsătoriți nu au înregistrat practic nicio schimbare.

Grupurile cu cele mai mari scăderi sunt, de asemenea, grupurile care sunt în prezent cel mai puțin predispuse să creadă în Dumnezeu, inclusiv liberalii (62%), tinerii adulți (68%) și democrații (72%). Credința în Dumnezeu este cea mai ridicată în rândul conservatorilor (94%) și al republicanilor (92%).

Patru din 10 americani spun că Dumnezeu aude rugăciunile și interveni

O întrebare a sondajului a fost dacă Dumnezeu aude rugăciunile și dacă Dumnezeu intervine atunci când oamenii se roagă.

Aproximativ jumătate dintre cei care cred în Dumnezeu – echivalentul a 42% din totalul americanilor – spun că Dumnezeu aude rugăciunile și poate interveni în favoarea unei persoane. Între timp, 28% dintre toți americanii spun că Dumnezeu aude rugăciunile, dar nu poate interveni, în timp ce 11% cred că Dumnezeu nu face niciuna dintre aceste lucruri.

Aproape trei sferturi dintre cei mai religioși americani, definiți ca fiind cei care participă la slujbe religioase în fiecare săptămână, spun că cred că Dumnezeu aude rugăciunile și poate interveni, la fel ca și puțin peste jumătate dintre conservatori și republicani, precum și 25% dintre liberali și 32% dintre democrați.

Treizeci la sută dintre tinerii adulți cred că Dumnezeu aude rugăciunile și poate interveni.

Concluzie: Mai puțini americani cred astăzi în Dumnezeu decât acum cinci ani, iar procentul a scăzut și mai mult față de anii 1950 și 1960, când aproape toți americanii credeau în Dumnezeu. Cu toate acestea, marea majoritate a americanilor cred în Dumnezeu, indiferent dacă asta înseamnă că ei cred că o putere superioară ascultă rugăciunile și poate interveni sau nu. Gallup a documentat însă scăderi mai mari în ceea ce privește participarea la viața religioasă, apartenența la biserică și încrederea în religia organizată, sugerând că practica credinței religioase s-ar putea schimba mai mult decât credința de bază în Dumnezeu.

Arabia Saudită a inaugurat o staţiune de lux construită pe o insulă de pe Marea Roşie

Arabia Saudită a inaugurat duminică Sindalah, o staţiune balneară de lux de la Marea Roşie, primul proiect care a fost deschis pentru public în cadrul megalopolisului futurist Neom, în pofida unor îndoieli persistente cu privire la viabilitatea acestui mega-proiect, informează AFP citat de digi-life.tv.

„Neom se angajează să susţină o nouă eră a turismului de lux în regat”, a anunţat directorul său, Nadhmi al-Nasr, citat într-un comunicat. „Prima destinaţie din cadrul Neom le oferă vizitatorilor ‘o primă perspectivă’ asupra a ceea ce le rezervă viitorul în legătură cu portofoliul nostru extins de destinaţii şi dezvoltare”, a adăugat el.

Insula Sindalah, concepută pentru a atrage turişti de lux, dispunând inclusiv de un port care va găzdui o flotilă de iahturi, se întinde pe o suprafaţă de 840.000 de metri pătraţi şi va putea primi până la 2.400 de vizitatori pe zi până în 2028, precizează acelaşi comunicat.

Mega-proiectul Neom, promovat de prinţul moştenitor şi totodată conducătorul de facto al Arabiei Saudite, Mohammad bin Salman, este cunoscut mai ales pentru piesa sa de rezistenţă, The Line, o clădire foarte lungă şi cu două faţade în oglindă, planificată să se întindă pe 170 de kilometri prin deşert, începând din Golful Aqaba.

Atunci când a prezentat proiectul „The Line”, în 2022, prinţul Mohammad bin Salman a anunţat că acesta va găzdui peste 1 milion de locuitori în 2030 şi 9 milioane de locuitori în 2045.

Însă promotorii imobiliari şi-au revizuit ambiţiile în scădere, planificând 300.000 de locuitori şi doar 2,4 kilometri de proiect construit până la sfârşitul acestui deceniu, potrivit agenţiei Bloomberg.

The Line este construit în paralel cu alte mari proiecte din cadrul „Vision 2030”, un program creat pentru a asigura dezvoltarea Arabiei Saudite, primul exportator de ţiţei din lume, spre un potenţial viitor fără petrol.

Arabia Saudită este totodată singurul candidat la organizarea Cupei Mondiale de fotbal din 2034, a cărei atribuire va fi anunţată de FIFA în luna decembrie.

Motivul pentru care o femeie și-a refuzat iubitul care a cerut-o în căsătorie, după 10 ani de relație. Dezbatere intensă după o postare pe rețele

O poveste neobișnuită a atras atenția utilizatorilor din mediul online, după ce o femeie a respins cererea în căsătorie a partenerului ei, deși erau împreună de 10 ani. Motivul? Timpul îndelungat pe care acesta l-a petrecut până să decidă să facă marele pas, scrie peroz.ro.

„Ieri am cerut-o în căsătorie pe iubita mea de 10 ani, iar ea a spus ‘Nu’ pentru că mi-a luat prea mult timp”, a scris el pe Reddit. „Am fost foarte entuziasmat. I-am întins inelul și am văzut-o cum începe să plângă. Apoi mi-a spus: ‘Îmi pare rău. Nu cred că ar trebui să ne căsătorim’.”, a povestit bărbatul. 

În explicația femeii, principalul motiv al refuzului a fost legat de sentimentul că, după un deceniu de relație, ea ar rămâne mereu cu eticheta de „fata pentru care a fost nevoie de zece ani să fie considerată o soție”. Acest gând a făcut-o să se simtă nesigură în legătură cu viitorul lor împreună.

Postarea a devenit rapid virală pe X (fostul Twitter), provocând o dezbatere intensă. Părerile utilizatorilor au fost împărțite, unii empatizând cu bărbatul, iar alții considerând că femeia avea dreptate: „Ce ți-a luat atât de mult timp?”/ „Trebuia să te aștepți la asta, ea clar nu mai avea nicio speranță”/ „Nu poți da vina pe anxietate când e clar că nu erai sigur”/ „Și eu aș fi făcut același lucru”. 

O parte dintre comentarii au fost critice la adresa amândurora, un utilizator scriind: „Amândoi și-au irosit viața și timpul”, în timp ce altul a punctat că partenerii s-au complăcut într-o situație fără un viitor clar.

Zodii care vor fi înșelate în luna noiembrie. Vor traversa perioade foarte dificile

Mai multe semne zodiale vor fi înșelate în luna noiembrie și se vor despărți de partenerul lor. Acestea vor afla că persoana iubită are o relație în paralel și a mințit o perioadă lungă de timp. Ele vor plânge și vor trece prin momente foarte dificile, dar totul are o rezolvare. Aceste zodii trebuie să înțeleagă că un divorț sau o despărțire nu este un capăt de țară, scrie evz.ro.

Pești

Peștii vor afla că partenerul lor i-a înșelat cu o persoană foarte apropiată și că deja au planuri de viitor. Să știi că nu este vina ta și că îți vei reveni după această dezamăgire, chiar dacă pare greu de crezut. Acești nativi vor suferi foarte mult, dar la un moment dat vor realiza că partenerul lor s-a comportat foarte urât toată relația și că nu merită să fie iertat. Este momentul să te pui pe primul loc și să găsești o persoană care te apreciază cu adevărat.

Berbec

Și Berbecii vor fi înșelați în luna noiembrie. Se pare că te-ai axat prea mult pe muncă și că ți-ai neglijat partenerul, iar acesta a căutat atenție în altă parte. Chiar dacă nu i-ai oferit afecțiune, nu trebuie să dai vina pe tine. O să plângi o perioadă, dar vei trece peste această despărțire alături de prietenii și familia ta. Meriți ceva mai bun, iar persoana potrivită o să apară când te aștepți mai puțin.

Scorpion

Sunt vești proaste și pentru Scorpioni. Vei afla că partenerul tău te-a înșelat cu o colegă de muncă și că nu prea mai vrea să continue relația cu tine. Nu are rost nici să suferi și nici să faci scandal. Mergi mai departe și iubește-te mai mult. O să găsești și o persoană care te respectă și nu este infidelă. Trebuie doar să treci peste acest obstacol și să profiți de viață din plin.

S-a rupt cerul! Ploaie torențială și pagube la Camenca
Articolul anterior
Putin la summitul de la Sankt Petersburg: ,,Tot fostul URSS este teritoriu rus”. Acesta a amenințat din nou cu arma nucleară
Articolul următor