Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat vineri seara la deschiderea Festivalului de muzică clasică în aer liber „DescOperă”. După doi ani de pandemie, festivalul revine în Moldova, cu nume sonore, pe meleagurile de la Butuceni.
Maia Sandu le-a mulțumit artiștilor și organizatorilor care aduc în Moldova, în fiecare vară, muzica clasică și maeștrii notorii ai artei.
,,Mi-am încheiat această zi atât de încărcată emoțional pe acorduri de muzică, printre stâncile de la Butuceni, acolo unde a început cea de-a cincea ediție a Festivalului de muzică clasică în aer liber „DescOperă”. I-am admirat pe talentații soliști ai Operei Naționale. M-am bucurat că le-am putut revedea pe sopranele Valentina Nafornița și Natalia Tanasiiciuc, dar și pe baritonul Andrei Jilihovschi, care au revenit acasă special pentru „DescOperă”.
Le mulțumesc tuturor celor care au inițiat acest festival, devenit simbol al începutului de vară în Moldova și un element indispensabil al circuitului nostru cultural și turistic.
Le mulțumesc artiștilor și organizatorilor care în fiecare vară, an de an, aduc muzica clasică la Butuceni. Vă îndemn pe toți să veniți la „DescOperă” – mai sunt doua seri de festival – și să descoperim, împreună, frumusețea țării noastre și oamenii noștri talentați”, a menționat Maia Sandu.