Angelica Frolov: „După marș, mergem la Kirkorov cu Dava”

Coordonatoare de Program Lobby și Advocacy a Drepturilor LGBT din cadrul centrului GENDERDOC-M, Angelica Frolov a publicat pe rețelele de socializare o poza cu rapperul rus Dava și interpretul Kirkorov.

Angelica Frolov a spus că va merge la concertul celor doi interpreți ruși:

„Mâine după marș, mergem la Kirkorov cu Dava”, a scris ea în dreptul pozei.

ÎPS Părinte Mitropolit Petru va săvârși în acest an Slujba de Înviere la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din centrul Chișinăului

Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va săvârși în acest an slujba de Înviere la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” de pe Ștefan cel Mare și Sfânt, din Chișinău. Cu această ocazie, sunt așteptați toți credincioșii care vor să participe la Sfânta Liturghie, pentru a ne bucura împreună de Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Înainte de slujbă, Mitropolitul Petru al Basarabiei, alături de o delegație a Centrului Eparhial Chișinău, va participa la procesiunea de primire a Sfintei Lumini, care va avea loc la Aeroportul Internațional Chișinău, în jurul orei 20:00.

Ulterior, delegația condusă de Înaltpreasfințitul Petru se va îndrepta spre Paraclisul Mitropolitan „Sf. Ioan Teologul” de pe strada 31 August 1989, Nr. 161, și o va împărți preoților din fiecare protopopiat și parohie a Mitropoliei Basarabiei, enoriașilor și oficialilor prezenți la procesiune.

Lumina Sfântă va ajunge la credincioșii din Republica Moldova cu o cursă avia specială, pusă la dispoziție de Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim la București, Chișinău și Iași, cele trei capitale românești cu importanță istorică deosebită. 

Credincioșii sunt încurajați să se alăture acestui moment de bucurie și să primească Sfânta Lumină cu inimile deschise și rugăciuni de mulțumire. La eveniment, pe lângă oficiali și reprezentanți ai autorităților statului, sunt așteptați reprezentanții mass-media. 

La ce oră va ajunge focul haric la Chișinău? Precizările mitropoliilor Moldovei și Basarbiei

Focul haric va ajunge la Chișinău în seara zilei de sâmbătă. Mitropolia Moldovei îl va aduce în scuarul catedralei mitropolitane între orele 19:00 – 20:00. Mitropolia Basarabiei îl va întâmpina la Aeroportul Chișinău și va efectua o „procesiune de primire a sfintei lumini” aproximativ la ora 20:00. Ulterior, va împărți focul într-o biserică din centrul capitalei.

Mitropolia Moldovei a declarat că focul haric, de la Ierusalim, va ajunge în scuarul catedralei mitropolitane „Nașterea Domnului” din Chișinău în seara zilei de 4 mai între orele 19:00 – 20:00. De aici, focul va fi împărțit preoților și credincioșilor, transmite newsmaker.md.

„Sfânta Lumină va ajunge în toate Parohiile și Mănăstirile din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova”, au adăugat reprezentanții Mitropoliei.

Mitropolia Basarabiei a menționat că șeful bisericii, Petru, alături de o delegație va participa la „procesiunea de primire a sfintei lumini”, care va avea loc la Aeroportul Chișinău, aproximativ la ora 20:00. Ulterior, delegația se va îndrepta spre paraclisul mitropolitan „Sf. Ioan Teologul” de pe strada 31 August 1989. De aici, focul va fi împărțit „preoților din fiecare protopopiat și parohie a Mitropoliei Basarabiei, enoriașilor și oficialilor prezenți la procesiune”.

În 2024, Paștele ortodox este marcat pe 5 mai. Focul haric va fi adus în Republica Moldova separat de către cele două mitropolii. Prima care a anunțat că aduce focul a fost Mitropolia Moldovei, adăugând că organizează și un pelerinaj în Israel. Ulterior, și Mitropolia Basarabiei a anunțat că va aduce focul în Republica Moldova, de la Ierusalim. Mitropolia spunea că acesta va fi adus de o aeronavă specială.

Peste 150.000 de militari vor defila la paradele de Ziua Victoriei, în Rusia

Peste 150.000 de militari și aproximativ 2.500 de vehicule de luptă vor participa la paradele militare care vor avea loc pe 9 mai în peste 20 de orașe din Rusia pentru a marca 79 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, a declarat vineri ministrul apărării rus, Serghei Șoigu, transmite EFE.

Șoigu: Peste 150.000 de militari vor defila de Ziua Victoriei

Șoigu a anunțat într-o întâlnire cu conducerea armatei ruse că paradele militare și navale vor avea loc în 25 de orașe din Rusia, iar la alte 314 evenimente vor participa militari staționați în garnizoanele locale, transmite agerpres.ro.

„În total, la manifestările de Ziua Victoriei vor participa circa 150.000 de oameni și 2.500 de arme și vehicule de luptă. La parada principală din Piața Roșie vor participa peste 9.000 de oameni și 70 de vehicule de luptă”, a precizat el.

Unități ale diferitelor tipuri de arme vor defila în Piața Roșie, precum și cadeți de la academia militară Suvorov și navală Nahimov, Academia de Muzică a Armatei, femei-militar și cazaci, a adăugat ministrul rus.

În plus, participanții la campania militară rusă din Ucraina vor participa la defilare, care se va încheia cu o paradă a forțelor aeriene.

Şoigu a anunțat că repetiția generală pentru paradă va avea loc pe 5 mai.

Ministrul Apărării rus a vorbit și despre expoziția de trofee de război aduse din Ucraina deschisă publicului la 1 mai în Parcul Victoriei, situat în vestul Moscovei, unde este expus armamentul și echipamente de război folosite de armata ucraineană și capturate de armata rusă în timpul luptelor.

El a amintit că printre „exponate” se numără tancuri americane Abrams și vehicule blindate germane Bradley, Leopard și Marder, precum și echipamente de război produse în Regatul Unit, Cehia, Franța și Finlanda.

„Expoziția a generat un mare interes. Doar în prima zi a fost vizitată de peste 83.000 de persoane”, a declarat Șoigu, care a amintit că expoziția va fi deschisă până la sfârșitul lunii mai.

Prima expoziție de arme capturate în timpul luptelor din Ucraina a fost organizată în Rusia în august 2022, la o jumătate de an de la începerea războiului. 

Sute de poligoane publice de tragere în toată țara și o nouă lege privind ”accesul la arme de foc” în Polonia, care vrea să fie gata de un eventual război cu rușii
Articolul anterior
Astăzi este sărbătorită Ziua Lucrătorului Medical și a Farmacistului!
Articolul următor