Italia se confruntă cu o situație fără precedent, în ultimii 70 de ani. Seceta extremă a pus stăpânire pe nordul și centrul țării și în regiunea Lombardia a fost decretată stare de urgență.
Apele celor mai importante râuri au scăzut în debit și cu 50 la sută, iar 125 de municipalităţi au limitat sau chiar au întrerupt alimentarea locuinţelor cu apă pe timpul nopţii.
Italienii nu mai au voie să-și spele mașinile, să își ude florile și, cu atât mai puțin, să-și umple piscinele.
Sub soarele arzător, turiștii și localnicii din Roma încearcă să se răcorească în fântânile Cetății Eterne. Vineri, la prânz, au fost 37 de grade Celsius, iar astăzi sunt așteptate temperaturi și mai mari.
Amenzi până la 500 de euro pentru cei care irosesc apa
Însă nici apa nu mai este suficientă, din cauza secetei istorice care a lovit peninsula italiană.
Lombardia a impus limite la consumul de apă de către populație, după ce fluviul Po, cel mai lung din Italia, a scăzut dramatic.
În aceste condiții, oamenii nu mai au voie să-și spele mașinile, să-și umple piscinele sau să-și ude grădinile cu flori sau legume, iar amenzile pentru cei care încalcă regulile sunt de la 25 la 500 de euro.
Alte trei provicii, Piemont, Veneto și Emilia-Romagna se pregătesc să ceară declararea stării de urgență. În unele zone nu a mai plouat de 110 zile.
Seceta extremă amenință 30% din producția fermelor italiene
Seceta extremă afectează grav și producția de energie electrică, riscând să complice și mai tare lupta Italiei pentru a atinge independența energetică.
Meuccio Berselli, secretar general al autorității bazinale a râului Po: ”Rețineți că 55 la sută din producția națională de energie hidro vine din bazinul fluviului Po. Astăzi avem deja o scădere de 50 de procente”.
Autoritățile spun că situația amenință 30 la sută din producția fermelor italiene, iar pagubele se ridică deja la două miliarde de euro.
De efectele dramatice ale temperaturilor foarte ridicate nu a scăpat nici Franța, unde 13 departamente din sud-vest au fost plasate sub cod portocaliu de caniculă, iar alte 19 se află într-o situație de “risc major”.
Valul de căldură saharian a topit deja Spania, care se confruntă cu temperaturi caniculare încă de săptămâna trecută. Au fost peste 42 de grade la umbră.