Foarte rapide și deseori conduse de persoane fără experiență, trotinetele electrice reprezintă, probabil, cea mai mare amenințare pentru siguranța pietonilor, dar și a utilizatorilor care le folosesc fără minime măsuri de siguranță. Pornind de la această premisă, o țară europeană a decis să limiteze prin lege viteza trotinetelor electrice la 6km/oră, măsura având șanse mari să fie preluată și în alte țări ale blocului comunitar, scrie digi24.ro.
Pentru clarificare, este vorba despre viteza în zonele pietonale fără acces auto, 6km/oră reprezentând o limită suficient de apropiată mersului pe jos, încât riscul de accidentare gravă în caz de coliziune să fie redus practic către zero. Însă veștile nu sunt bune nici pentru cei care preferă să se plimbe pe șosea cu trotineta electrică, viteza maxim admisă scăzând de la 25 km/h la 20 km/h. Rămâne de văzut cum anume va fi impusă această limită, din moment ce toate trotinetele electrice din categoria celor legale vin setate cu limita anterioară de 25 km/h, iar majoritatea nu dispun de afișaj digital care să arate în mod precis viteza de deplasare.
Deocamdată, proiectul de lege vizează doar capitala Italiei, autoritățile încercând astfel să adreseze nemulțumirile locuitorilor care se deplasează pe jos, respectiv problema tot mai presantă a accidentelor (uneori fatale) cauzate de folosirea trotinetelor electrice în spații cu trafic pietonal intens. Cert este că noile reguli sunt pregătite în colaborare cu oficialii Comisiei Europene și au șanse mari să fie preluate la nivelul întregului bloc comunitar, inclusiv România. Totodată, autoritățile italiene vor impune și o triere a companiilor care oferă servicii de închiriere trotinete electrice, doar trei operatori urmând să-și păstreze licențele care permit continuarea activităților.
Mai ales în contextul scumpirii galopante a carburanților, trotinetele electrice au devenit o alternativă foarte populară pentru deplasările pe distanțe scurte, în oraș, atât de mult încât vânzările de trotinete electrice sunt estimate să atingă în acest an 651.9 milioane de euro. Potrivit datelor furnizate de Statistica, numărul utilizatorilor de trotinete electrice (închiriate sau aflate în proprietate) va atinge 55.5 milioane, până în anul 2026.