Criza se extinde pe tot continentul. Inflaţia din zona euro a atins un nivel record

Inflaţia din zona euro a atins un nou nivel record în luna iunie, chiar înainte de prima majorare a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană din ultimii 11 ani.

Doi tineri polonezi au returnat un portofel în care au găsit echivalentul a  5.000 de euro
foto: Shutterstosck

Inflaţia globală a fost de 8,6% luna trecută, potrivit cifrelor preliminare ale biroului european de statistică Eurostat, publicate vineri.Valoarea a depăşit previziunile de 8,4% dintr-un sondaj realizat de Reuters în rândul economiştilor. Rata ajunsese la 8,1% în luna mai, ceea ce înseamnă că costul vieţii continuă să crească vertiginos în toate ţările din zona euro.

Germania i-a surprins pe mulţi la începutul acestei săptămâni când a raportat o scădere de 0,5 puncte procentuale a inflaţiei de la o lună la alta. Experţii au declarat că acest lucru s-a datorat noilor subvenţii guvernamentale menite să atenueze impactul preţurilor mai mari la energie.

Însă atât Franţa, cât şi Spania au înregistrat noi recorduri de inflaţie în luna iunie, cea din urmă depăşind pragul de 10% pentru prima dată din 1985, potrivit mediafax.ro.

BCE, care a promis că va aborda această creştere bruscă a preţurilor, urmează să se reunească la sfârşitul lunii iulie pentru a anunţa creşterea dobânzilor. Banca centrală a declarat că va majora dobânda din nou în septembrie, ceea ce înseamnă că principala sa rată a dobânzii ar putea reveni în teritoriu pozitiv în acest an – BCE are rate negative din 2014.

Datele recente privind activitatea întreprinderilor sugerează că zona euro pierde deja din avânt. Întrebarea generală este dacă zona euro va reuşi să scape de o recesiune în acest an sau dacă aceasta va veni în 2023.

Economiştii de la Berenberg prognozează o recesiune în zona euro în 2023, cu o contracţie a PIB (produsul intern brut) de 0,8%.

Până în prezent, oficialii europeni au evitat să vorbească despre o recesiune.

O româncă din Bacău, aflată în comă timp de 2 săptămâni, și-a revenit brusc și a început să cânte: „Toți medicii au început să aplaude”

Dr. Cristian Lupașcu de la Spitalul ”Sf. Spiridon” din Iași a povestit cazul unei paciente care a intrat în comă, iar după două săptămâni și-a revenit și a început să cânte. „Nu cercetăm minunile lui Dumnezeu”, spune acum medicul, scrie adevarul.ro.  

Prof. univ. dr. Cristian Lupașcu, șeful Clinicii II Chirurgie de la Spitalul ”Sf. Spiridon” din Iași și al Centrului de Prelevare Multiorgan și Transplant Hepatic din cadrul aceleiași unități, a povestit pentru presa locală despre o parte dintre cazurile pe care le-a tratat în cariera sa care-l vor urmări toată viața.

Potrivit doctorului Lupașcu, în 2019, o asistentă medicală din Bacău, care făcuse și studii de canto, a intrat inexplicabil în comă după un transplant hepatic. Femeia fusese diagnosticată cu ciroză hepatică post hepatită cu virus C și a beneficiat de un transplant hepatic la centrul din Iași, după doi ani de așteptare.

Deși postoperator evoluția femeii era bună, la șase zile după intervenție a intrat în comă. Nu mai răspundea la stimuli. Au fost realizate diverse investigații imagistice, au consultat-o cei mai buni neurologi din Iași, precum și un profesor de neurologie din SUA. Toți spuneau același lucru, că nu au mai văzut așa ceva și nu sunt speranțe ca pacienta să își mai revină. Deși nu răspundea la stimuli, grefa funcționa foarte bine, la fel și inima și celelalte organe. Dar neurologic era în comă. Ne-am gândit la un AVC, dar l-am exclus după primirea rezultatelor. Prognosticul era sumbru. L-am anunțat și pe fiul ei, care era medic, că mama sa are șanse minime”, a povestit prof.dr. Cristian Lupașcu.

„Nu cercetăm minunile lui Dumnezeu”

Femeia și-a revenit la fel de brusc, după două săptămâni, moment în care a început să cânte.

Mă duceam în fiecare zi la patul ei și chiar dacă era în comă îi vorbeam și o strigam pe nume. La un moment dat a început să miște puțin globii oculari și apoi în fiecare zi făcea progrese minuscule, deschidea ochii, mișca degetele, dădea din cap, dar nu vorbea. Cel mai greu și-a revenit limbajul. Ne gândeam deja că nu o să mai vorbească și nu o să mai cânte niciodată. Într-o zi, aflându-mă lângă patul ei mi-a venit în minte să îi cer să cânte o notă muzicală și i-am spus să îmi dea un LA minor. Într-o secundă am auzit din gura pacientei nota muzicală. Toți medicii care erau atunci în salon au început să aplaude. Femeia și-a revenit cortical încet, încet. Nu cercetăm minunile lui Dumnezeu”, a mai spus prof.dr. Cristian Lupașcu pentru sursa citată.

În privința revenirii bruște a pacientei, din punct de vedere medical s-au luat în considerare două lucruri. „Primul se referă la faptul că a stat poate prea mult pe lista de așteptare și creierul ei aflat în această insuficiență hepatică a avut mai mult de suferit decât la alți pacienți. Iar al doilea aspect a fost acela că, văzând-o în această stare de comă, i-am schimbat complet medicația pe care i-o dădeam la început”, a mai precizat doctorul.

Femeia și-a revenit până la urmă. A făcut exerciții de logopedie și i-a fost reeducată vorbirea. La trei luni de la intervenție articula cu greu cuvintele, iar la un an spunea destul de bine tot ce avea de spus.

În momentul în care a rostit un LA minor ca un diapazon, am știut că își va reveni. Și așa a fost”, a conchis prof.dr. Cristian Lupașcu.

Cea mai puternică femeie din Moldova, Anastasia Nichita, vicecampioană olimpică, a primit un cadou frumos din partea unei asociații din Moldova

Cea mai puternică femeie din Moldova, Anastasia Nichita, vicecampioană olimpică, a fost elogiată de echipa A.S.I.C.S, informează unica.md.

Anastasia și antrenorul său, Valeriu Mircea, împreună cu președintele Federației de Lupte din Moldova, Ion Gheorghiu, au fost oaspeții de onoare ai Asociației. Deținătoarea medaliei de argint de la Jocurile Olimpice de la Paris a primit un cec de 500 de mii de lei în semn de recunoaștere a rezultatelor sale și de promovare a imaginii Republicii Moldova pe arena sportivă internațională.”, scrie organizația într-un mesaj.

Alte două instituții ale statului, vandalizate noaptea trecută: Compania publică “Teleradio-Moldova” și Curtea Supreme de Justiție

Alte două instituții ale statului au fost vandalizate noaptea trecută, prin aruncare cu vopsea în acestea. Este vorba despre sediile Companiei publice “Teleradio-Moldova” și Curții Supreme de Justiție, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Polițiștii au stabilit deja un cerc de suspecți, fiind întreprinse toate acțiunile procesual penale în acest sens. Amintim că acum o zi, alte două instituții ale statului au fost vandalizate, două persoane fiind reținute de poliție. Aceștia au recunoscut că fac parte dintr-un grup de 20 de persoane care au fost instruite la Moscova, cu privire la atacul asupra mai multor edificii ale statului din Republica Moldova, cu scop de destabilizare. Poliția a stabilit că cercul persoanelor care au fost în Federația Rusă, la aceste exerciții, este mult mai mare.

Imaginile dezastrului din Odesa, după atacul cu rachete al rușilor
Articolul anterior
General rus de rang înalt, furișat în Ucraina. A stat ascuns prin buncăre de teama dronelor ucrainene
Articolul următor