Microbuz plin cu români, accident devastator în Ungaria. Doi morţi şi nouă răniţi

Un microbuz plin cu români a fost implicat, astăzi, într-un accident devastator în Ungaria. Microbuzul, înmatriculat în judeţul Vaslui, era condus de un bărbat de 40 de ani, din comuna Todireşti, care se deplasa pe drumul european 42 din Ungaria, în apropiere de graniţa cu România.

Microbuz plin cu români, accident devastator în Ungaria | Doi morţi şi nouă răniţi

La un moment dat, în jurul orei 04.00, microbuzul a fost implicat într-un grav accident după un impact violent cu un tractor şi cu o dubiţă.

Potrivit jurnaliştilor din Ungaria, microbuzul a intrat în depăşirea tractorului, iar din motive încă necunoscute, şoferul român a atins tractorul, apoi a tras de volan şi a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit de dubiţă.

În urma impactului, microbuzul s-a transformat într-un morman de fiare, iar trei oameni au rămas încarceraţi.

Ambulanţele au preluat de la locul accidentului numeroase victime pe care le-au transportat la spitalele din zonă. În total, doi oameni şi-au pierdut viaţa, iar alţi nouă au ajuns la spital.

Dintre cei nouă răniţi, opt sunt în stare foarte gravă.

Astăzi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bihor a emis un comunicat de presă cu privire la accidentul produs în Ungaria.

Microbuz plin cu români, accident devastator în Ungaria | Doi morţi şi nouă răniţi

„In dimineața zilei de duminica, ora 03.56, pe raza județului Hajdu – Bihar din Ungaria (la o distanță de circa 20 km de Oradea) a avut loc un accident rutier, în care a fost implicat un autovehicul Ford Transit, soldat cu un bărbat decedat și rănirea altor 6 persoane, printre care si conducătorul auto. Acesta a fost identificat în persoana numitului O. Ovidiu (40 ani) din comuna Todiresti care este internat cu răni grave la Spitalul din localitatea Berettyoujfalu din Ungaria. Printre celelalte 5 persoane rănite, pasageri ai microbuzului, se regăsește un bărbat din Vulturesti (30 ani) si o femeie din Vaslui (31 ani) – se pare ca era cu minorul (nu s-a reușit sa se afle starea acestuia). Alte 2 persoane ar fi din judetul Iasi, iar cu privire la una nu s-a aflat de unde este. Se fac demersuri pentru informarea familiilor, atât a persoanei decedate cât si a răniților, de pe raza județului Vaslui”.

Noi detalii în cazul dublului omor de la Soroca. Suspectul a fost găsit spânzurat

Poliția Națională confirmă dublol omor din localitatea Slobozia-Vǎrǎncǎu, din raionul Soroca. Suspectul și-ar fi pus capăt zilelor, anunță IGP.

Poliția a fost alertată despre depistarea a două cadavre într-o locuință din localitatea Slobozia-Vǎrǎncǎu, raionul Soroca. Victimele – o femeie de 75 de ani și fiica acesteia, de 55 de ani – prezentau multiple plăgi și semne evidente de moarte violentă.

Imediat, polițiştii s-au deplasat la fața locului, unde au stabilit cǎ suspect în comiterea crimei este soțul femeii de 55 de ani, care a fugit de la locul faptei. Au fost demarate acțiuni de localizare şi reținere a acestuia, la scurt timp fiind depistat decedat, în extravilanul unei localități din Camenca. Acesta și-a pus capăt zilelor prin strangulare.

Oamenii legii continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor acestui caz.

Accident de coșmar la Sângerei! O mașină cu tineri a ajuns într-un copac. Un adolescent de 15 ani a murit pe loc, iar alți doi au fost răniți grav

Un adolescent a murit, iar două persoane au ajuns în stare gravă la spital, după ce mașina cu care se deplasau s-a izbit violent într-un copac. Tragedia a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 22:27, pe traseul G-28, în localitatea Dobrogea Veche, din raionul Sîngerei, scrie PulsMedia.MD.

Astfel, potrivit surselor, șoferul unui automobil de marca Audi, în vârstă de 23 de ani, fără permis de conducere, se deplasa cu viteză excesivă, când a derapat de pe traseu și s-a izbit violent într-un copac de pe acostament.

În urma impactului, un pasager în vârstă de 15 ani, ce se afla pe bancheta din spate, a decedat pe loc. Șoferul și o pasageră de 15 ani, au fost transportați în stare gravă la Spitalul Municipal Bălți.

La fața locului a fost nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare, care au efectuat lucrări de evacuare a cadavrului, dar și a șoferului rănit, dintre fiarele controsionate ale mașinii

Grav accident la Sîngerei//O mașină cu tineri s-a izbit într-un copac. Un adolescent a murit, iar alte două persoane – în stare gravă

Un adolescent a murit, iar două persoane au ajuns în stare gravă la spital, după ce mașina cu care se deplasau s-a izbit violent într-un copac. Tragedia a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 22:27, pe traseul G-28, în localitatea Dobrogea Veche, din raionul Sîngerei, susțin sursele PulsMedia.MD.

Astfel, potrivit surselor, șoferul unui automobil de marca Audi, în vârstă de 23 de ani, fără permis de conducere, se deplasa cu viteză excesivă, când a derapat de pe traseu și s-a izbit violent într-un copac de pe acostament.

În urma impactului, un pasager în vârstă de 15 ani, ce se afla pe bancheta din spate, a decedat pe loc. Șoferul și o pasageră de 15 ani, au fost transportați în stare gravă la Spitalul Municipal Bălți.

Rusia începe rusificarea școlilor din zonele ocupate ale Ucrainei. Lecții propagandiste în școli. Profesorii, trimiși pentru „certificare” la Moscova
Articolul anterior
Mii de chinezi au ieșit în stradă după ce băncile le-au blocat banii, dar au fost bătuți crunt de agenți în civil
Articolul următor
Close menu