Euro, mai slab decât dolarul SUA. Cum s-a ajuns aici?

De peste 20 de ani, euro a fost o monedă mai puternică decât dolarul SUA. Asta până zilele trecute, când raportul a devenit de 1:1, iar miercuri euro a fost cotat la mai puțin de un dolar, scrie timpul.md.

De ce scade euro

Europa suferă cel mai mult de pe urma războiului din Ucraina, scrie Bloomberg, război care a declanșat o criză energetică și ar putea aduce o recesiune lungă și profundă. Banca Centrală Europeană se află într-o poziție mai dificilă decât FED-ul american, BCE încercând să crească dobânzile pentru stopa inflația, dar într-un mediu ostil economic, cu o zonă euro aflată în recul.

FED crește ratele dobânzilor mult mai repede decât o face zona euro cu cele 19 națiuni ale sale. Acest lucru face ca randamentele obligațiunilor de trezorerie americane să fie mai mari decât cele ale Europei, ceea ce face ca investitorii să își plaseze banii în dolari, nu în euro. În plus, dolarul este considerat o monedă de refugiu ceea ce înseamnă că, pe măsură ce războiul se prelungește și consecințele se înrăutățesc, euro ar putea continua să mai scadă.

De ce o monedă mai slabă poate fi o problemă?

Ani de zile, guvernele multor state apreciau o monedă slabă întrucât stimula exporturile, pe care le făceau mai competitive. Dar acum, cu inflația aflată la un nivel ridicat, o monedă slabă nu mai e de dorit întrucât favorizează creșterea prețurilor prin scumpirea importurilor. În iunie, prețurile de consum din zona euro au crescut cu 8,6% față de anul trecut.

Este important nivelul 1:1?

Da. Este un prag psihologic pentru piață. Prima dată când euro a căzut la paritate cu dolarul a fost în decembrie 1999, la nici măcar la un an de la înființare. La fel ca acum, analiștii au indicat atunci o extindere a diferențelor dintre randamentele obligațiunilor germane și cele americane și o creștere mai puternicăa dobânzilor în SUA. Astăzi, euro este considerată una dintre monedele cheie ale lumii iar atingerea parității este totuși mai mult un prag psihologic. Pentru piețele financiare, comercianții de valută se așteaptă la turbulențe în jurul nivelului 1:1, având în vedere că miliarde de euro în pariuri pe opțiuni sunt legate de acest prag psihologic.

Cât mai poate scădea euro?

Greu de spus. Unii analiști spun că moneda unică ar putea ajunge la 90 de cenți americani dacă Rusia escaladează criza, blocând mai multe livrări de gaz către Europa. De la începutul lunii iulie, comercianții de opțiuni au pus mai multe pariuri la nivelul de aproximativ 0,95 USD, conform datelor comerciale de la Depository Trust & Clearing Corporation.

Ce ar putea provoca o întoarcere a euro deasupra dolarului?

Cheia este reducerea diferențelor ratelor de dobândă. Creșterea ratelor este mai dificilă pentru BCE decât pentru alte bănci centrale. Acest lucru se datorează faptului că costurile de împrumut ale țărilor mai îndatorate din zona euro riscă să scape de sub control dacă investitorii încep să pună la îndoială capacitatea de a-și plăti datoriile. Chiar și zvonul că Italia intenționa să înăsprească politica mai repede decât se așteptau piețele a făcut ca randamentul bondurilor italiene pe 10 ani să urce la peste 4% pentru prima dată din 2014 încoace.

Trecem printr-o criză existențială a euro?

Nu, moneda unică s-a mai confruntat cu provocări în trecut. De la înființarea sa, scepticii au subliniat dificultățile de a gestiona o uniune monetară a economiilor europene. Acest lucru a devenit evident cel mai proeminent în timpul crizei datoriilor suverane din 2012 din zona euro, pe măsură ce investitorii au început să evite activele unor țări mai îndatorate, cum ar fi Grecia, Italia si Spania. Creșterea politicienilor eurosceptici în Italia și în alte părți a provocat, de asemenea, îngrijorare cu privire la rezistența blocului european. Un moment decisiv a fost în iulie 2012, când președintele BCE, Mario Draghi, s-a angajat să facă „tot ce este nevoie” pentru a salva moneda comună. Totuși, intervenția directă pentru a sprijini moneda euro pe piețele valutare este rară.

Cine beneficiază de un euro mai slab?

La un nivel mai larg, slăbiciunea monedei euro în raport cu dolarul îi ajută pe exportatorii europeni, deoarece le face produsele mai competitive și sporește câștigurile. De asemenea, turiștii americani în Europa se bucură, deoarece cu 100 de dolari pot cumpăra mai multe lucruri decât o făceau acum o lună. Experții spun că scăderea monedei euro indică, de asemenea, un ritm mai lent al comerțului global, aceasta adăugându-se la îngrijorările privind o posibilă recesiune.

sursa: timpul.md

Un milion de morţi şi răniţi ucraineni şi ruşi în doi ani şi jumătate de război în Ucraina şi consecinţe demografice grave pe termen lung

Un milion de oameni au fost ucişi sau răniţi – ucraineni şi ruşi -, cu consecinţe demografice grave, în cei doi ani şi jumătate ai Războiului din Ucraina, potrivit unei anchete The Wall Street Journal (WSJ), relatează France24, scrie news.ro.

Costul uman al Războiului din Ucraina este o problemă majoră, atât pentru Moscova, cât şi pentru Kiev, însă numărul exact al militarilor ucişi în luptă este un secret bine păstrat.

Însă această anchetă a cotidianului american publicată marţi estimează un bilanţ global de un milion de morţi şi de răniţi de la începutul conflictului, la 24 februarie 2022.

În privinţa armatei ucrainene, ziarul evocă – citând surse ucrainene confidenţiale – un bilanţ stabilit în 2024 de 80.000 de morţi şi 400.000 de răniţi.

În privinţa armatei ruse, WSJ se bazează pe estimări ale serviciilor de spionaj din Occident, cele mai mari evocând 200.000 de morţi şi 400.000 de răniţi, un bilanţ cu mult mai mare, din cauza strategiei ”cărnii de tun” ruseşti.

Însă, dincolo de pierderile umane, WSJ insistă asupra consecinţelor demografice pe termen lung ale Războiului din Ucraina.

Una dintre motivaţiile lui Vladimir Putin în invazia Ucrainei era umflarea numărului locuitorilor Rusiei.

În 2014, anexarea Crimeei i-a permis să adauge 2,4 milioane de cetăţeni, potrivit lui Ivan Krastev, un politolog bulgar specialist în demografie europeană, citat de WSJ.

”Demografia este o prioritate pentru Putin, care vrea să folosească Ucraina şi locuitorii ei pentru a consolida nucleul slav al Rusiei. Însă pentru Ucraina este o dilemă existenţială: câte pierderi poate suferi o ţară fără să-şi compromită viitorul?”, declară el cotidianului american.

În afară de militarii ucişi în luptă, există pierderi civile care rămân necunoscute, şase milioane de ucraineni au fugit din ţară, iar decesele care nu sunt legate în mod direct de război depăşesc mult naşterile.

În primele şase luni din 2024, în Ucraina s-au înregistrat 250 000 de morţi şi doar 87 000 de naşteri.

Rezultatul este că populaţia ucraineană – de 40 de milioane de locuitori la începutul lui 2022, cu tot cu crimeea – este în prezent de 25-27 de milioane de locuitori, potrivit unor estimări guvernamentale în teritoriile aflate în prezent sub controlul Kievului.

Dezastru în Ucraina! Armata rusă a bombardat puternic orașul Sumî, unde au fost puse la pământ un cămin de bătrâni și un orfelinat

Orașul Sumî, aflat în apropierea graniței cu Rusia (zona Kursk) este bombardat intens de forțele militare ruse, aproape în fiecare zi. Un cămin de bătrâni și un orfelinat au fost puse la pământ doar în ultimele 24 de ore, scrie digi24.ro.

Forţele Rusiei au atacat un centru pentru vârstnici din oraşul Sumî din Ucraina şi au vizat sectorul energetic, într-un nou val de atacuri aeriene desfăşurat joi, provocând moartea a cel puţin unui civil, afirmă oficialii ucraineni, citaţi de Reuters. 

Un organism de monitorizare al ONU afirmă că atacurile asupra reţelei de electricitate au încălcat, probabil, dreptul umanitar, în timp ce Agenţia Internaţională pentru Energie a arătat, într-un raport, că deficitul de electricitate al Ucrainei în lunile critice de iarnă ar putea ajunge la o treime din vârful cererii estimate. 

În timpul unui atac din timpul zilei asupra oraşului Sumî din nord, o bombă rusească ghidată a lovit o clădire cu cinci etaje, afirmă oficiali regionali şi militari. O persoană a murit şi 12 au fost rănite, a arătat Ministerul de Interne pe Telegram. 

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că echipele de salvarea încearcă să vadă dacă au rămas oameni prinşi sub dărâmături. Imaginile de acolo publicate odată cu postarea ministerului arată pacienţi în vârstă în timp ce sunt evacuaţi din clădirea avariată, fiind întinşi pe jos pe covoare şi pături.

În discursul său nocturn, Zelenski a afirmat că Rusia a lansat 90 de atacuri cu bombe ghidate în ultimele 24 de ore. Într-un alt bombardament a fost lovit satul Pavlivka, la 3 km distanță de graniță, în regiunea Sumî. Un bloc de locuințe și, un orfelinat și un Centrul de reabilitare pentru copii au fost lovite.

Un total de 18 persoane au fost rănite, 6 copii și 12 adulți.   A fost incălcat dreptul umanitar internațional Misiunea ONU pentru Monitorizarea Drepturilor Omului în Ucraina afirmă că atacurile Rusiei au încălcat dreptul umanitar internaţional, punând în pericol servicii esenţiale, ameninţând sănătatea publică, educaţia şi economia, potrivit unui raport. Kievul spune că vizarea sistemului energetic este o crimă de război, iar Curtea Penală Internaţională a emis mandate de arestare pentru patru oficiali şi ofiţeri militari ruşi pentru bombardarea infrastructurii energetice civile. 

Moscova susţine că infrastructura energetică este o ţintă militară legitimă şi respinge acuzaţiile ca irelevante. Sumî, o ţintă frecventă Moscova a atacat în mod repetat regiunea Sumî, care se învecinează cu regiunea Kursk din Rusia, locul unei incursiuni majore a ucrainenilor, în timp căreia Kievul afirmă că a cucerit peste o sută de localităţi. 

Miercuri seară, bombardamentele ruse au ucis trei persoane în apropier de Krasnopillia, în regiunea Sumî, afirmă procurorii locali. Joi, alte bombardamente au rănit două persoane şi au avariat o instituţie medicală.

Ursula von der Leyen, din nou la Kiev: „Vom ajuta Ucraina în eforturile sale curajoase”

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a sosit vineri la Kiev pentru a discuta cu oficialii ucraineni despre sprijinul Uniunii Europene în pregătirea pentru iarnă, consolidarea apărării și progresele în legătură cu împrumuturile G7, scrie adevărul.ro.

Ursula von der Leyen a ajuns pentru a opta oară la Kiev pentru a discuta sprijinul UE pentru Ucraina în pragul iernii, conform Reuters, relatează Agerpres.

A opta mea vizită la Kiev are loc în contextul în care sezonul rece începe în curând, iar Rusia continuă să țintească infrastructura energetică. Vom ajuta Ucraina în eforturile sale curajoase. Am venit aici pentru a discuta despre sprijinul Europei. De la pregătirea pentru iarnă la apărare, la aderare și la progresele privind împrumuturile G7”, a scris Ursula von der Leyen pe rețeaua de socializare X.

Ursula von der Leyen a anunțat joi că 160 de milioane de euro din veniturile înghețate ale activelor rusești vor fi direcționate pentru a acoperi nevoile umanitare urgente ale Ucrainei în această iarnă.

Rusia a distrus aproximativ 9 gigawați (GW) din capacitatea de producție a infrastructurii energetice ucrainene, o pierdere pe care Ursula von der Leyen a descris-o ca fiind „echivalentul energetic al celor trei state baltice”.

Von der Leyen a adăugat că UE intenționează să restabilească 2,5 GW din capacitatea de generare a energiei electrice a Ucrainei și să crească exporturile pentru a furniza 2 GW de energie electrică Ucrainei.

Von der Leyen urmează să aibă o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și alți oficiali de rang înalt.

Compensațiile pentru sezonul rece se vor acorda celor mai vulnerabili
Articolul anterior
După Rusia și Siria, o a treia țară anunță că recunoaște independența regiunilor Lugansk și Donețk. E vorba de Coreea de Nord
Articolul următor