Medvedev împarte Ucraina: Cea mai mare parte aparține Rusiei, iar altele mai mici – Poloniei și României

Ucraina se pregăteşte să crească exporturile de energie către Uniunea Europeană, a anunțat miercuri președintele Vladimir Zelenski.

Medvedev împarte Ucraina: Aparține Rusiei, Poloniei și României

Numai că miercuri, forțele ruse au capturat a doua cea mai mare centrală electrică din țara vecină, aflată în apropiere de Bahmut, regiunea Donețk. Este doar „un mic avantaj tactic al rușilor”, spune însă unul dintre consilierii lui Zelenski, transmite Protv.ro.

În această zonă au căzut rachete aproape fără încetare în ultimele zile, iar rușii par a schimba tactica în zonă. Oficialii ucraineni susțin că Moscova urmează să facă o „redistribuire masivă” a trupelor, în trei regiuni din sudul Ucrainei.

Orașul Bahmut este lovit fără milă, zi și noapte, de rachetele lansate de armata lui Putin. Ca de obicei, ținte sunt multe clădiri civile, localnici nevinovați cad victime, iar bunurile lor, pentru care au muncit o viață, sunt distruse în câteva clipe.

Fetiță: Două rachete au căzut în sala cazanelor, iar casa noastră era foarte aproape.

Bunică: Mă rog pentru ele. Sunt tare îngrijorată.

După săptămâni de ofensivă în această zonă, Rusia a anunțat o primă victorie – capturarea centralei electrice Vuhlehirsk, construită în era sovietică. Funcționează pe cărbune și se află nu departe de orașul Bahmut.

Dar nici ucrainenii nu dau înapoi. Rușii au închis cel mai important pod de peste Nipru, din zona ocupată, la nord de Herson, după un nou atac al forțelor ucrainene cu temutele lansatoare de rachete HIMARS, primite de la americani.

Podul era principala cale de aprovizionare pentru armata rusă, în regiunile de la nord de Herson. Potrivit martorilor, cel puțin 8 rachete au lovit podul, chiar în timp ce era traversat de o coloană blindată a forțelor ruse. Construcția nu a fost, totuși, distrusă complet, dar surse militare ale Kievului susțin că rușii au înregistrat pierderi mari. Drept urmare, separatiștii au reacționat imediat cu multă frustrare.

Kirill Stremousov, lider separatist din Herson: Operațiunea militară specială continuă, epurarea naziștilor continuă, acesta nu este de fapt sfârșitul, așa cum scriu unele mass-media ucrainene, acesta este doar începutul, începutul unui mare sfârșit în Ucraina nazistă.

În aceeași direcție continuă propaganda și la Moscova. Dmitri Medvedev vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, a publicat pe Telegram o hartă a Europei în care Ucraina este împărțită între alte țări: cea mai mare suprafață aparține Rusiei, iar altele mai mici – Poloniei și României.

Între timp, președintele Zelenski dorește să arate că Ucraina este în continuare o țară pe care partenerii europeni se pot baza.

Vladimir Zelenski: Ne pregătim să creștem exporturile de energie electrică către consumatorii din Uniunea Europeană. În ciuda războiului, am asigurat conectarea rețelei energetice a Ucrainei la sistemul energetic al întregii Europe, în timp record. Exporturile ne permit nu doar să obținem un venit în monede străine, dar și să ajutăm partenerii noștri să reziste presiunii energetice din partea Rusiei.

Pe de altă parte, exporturile cerealelor ucrainene din porturile de la Marea Neagră ar putea fi reluate într-o săptămână, urmând ca, până la sfârșitul anului, să se ajungă la 25 de milioane de tone – susține, optimist, ministrul turc de Externe.

Serhii Bratchuk, purtător de cuvânt pentru administrația militară din Odesa: Astăzi, forțele navale relevante ale Ucrainei s-au alăturat acestor eforturi pentru determinarea culoarelor de traversare în siguranță pentru navele ce vor transporta cereale. Vor fi organizate caravane, conduse de o așa-numită „navă deschizătoare de drum”.

Însă companiile de transport maritim nu se grăbesc să preia milioanele de tone de grâne din silozuri.

Guy Platten, Secretarul general al Camerei Internaționale pentru Transport maritim: 20 de milioane de tone de cereale, adică 5 milioane de tone pe lună, vorbim despre 50 – 60 de transporturi navale, cel puțin, în fiecare din lunile următoare. Putem fi siguri că este garantată securitatea echipajelor? Ce se întâmplă cu minele (din apropierea coastei)? Sunt încă multe necunoscute. Fără îndoială, trebuie să ne străduim mult pentru a înțelege detaliile, și cum va funcționa practic (acordul).

Acordul încheiat de Rusia și Ucraina, sub medierea Turciei și Națiunilor Unite, care prevede coridoare sigure de transport din porturile ucrainene, este valabil doar pentru 120 de zile, și timpul se scurge deja de cinci zile.

Vreme frumoasă și caldă în următoarele zile

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) anunță vreme frumoasă și fără precipitații pentru astăzi, 1 mai.

Potrivit SHS, vântul își schimbă direcția, de la sud-est slab la moderat, ne așteptăm la o adiere ușoară și plăcută.

Noaptea vor fi temperaturi minime situate între +6 și +11°C, iar joi ziua – maxime situate între +19 și +24°C.

Kievul dorește ca copiii ucraineni să poată veni în excursii în Moldova

Vicepreședinta Radei Supreme (Parlamentul Ucrainei – n. r.), Olena Kondratiuk, aflată într-o vizită oficială la Chișinău, a declarat că pentru Ucraina este importantă sprijinul pentru copii, care suferă din cauza bombardamentelor ruse. Politiciana a sugerat că țara vecină ar aprecia dacă copii ucraineni ar putea vizita Republica Moldova în excursii și vacanțe.

Kievul dorește ca copiii ucraineni să poată veni în excursii în MoldovaFoto: newsmaker.md

Precizările au fost făcute într-o conferință de presă comună cu omologul său moldovean, Doina Gherman, care a avut loc pe 29 aprilie, transmite newsmaker.md.

„Pentru noi, de asemenea, este importantă susținerea pentru copiii noștri, care în fiecare zi suferă din cauza bombardamentelor din partea Rusiei. Copiii noștri, mai ales în zonele apropiate de linia frontului, ca atare nu studiază în școli, ci în subsoluri. De aceea, pentru noi ar fi foarte important dacă copii noștri ar putea, pentru o perioadă, să viziteze țara dvs. frumoasă în excursii și la odihnă”, a declarat Olena Kondratiuk.

De asemenea, vicepreședinta Radei Supreme a rugat autoritățile de la Chișinău să continuie proiectele de susținere copiilor ucraineni refugiați în Republica Moldova, din cauza invaziei Ruse din Ucraina.

Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Migrație, oferite în februarie 2024, în țara noastră se află peste 116.000 de cetățeni ucraineni. Dintre aceștia, 45.000 sunt copii.

Tânărul moldovean care i-ar putea lua locul lui Carla’s Dreams. A lansat mai multe piese, iar internauții sunt uimiți

Interpretul Marej, în vârstă de 21 de ani, a devenit cunoscut datorită timbrului său vocal foarte asemănător cu cel al solistului trupei Carla’s Dreams.

Ștefan Burlacu (numele real al interpretului) a lansat câteva piese care furori în rândul publicului. ​Printre cele mai populare sunt: „Arde-mă” și „Sărutul Tău” (în colaborare cu DARA), dar și, „În Ochii Tăi”, „Km 0”. 

„Eu am avut foarte mare noroc, pentru că am făcut parte din orchestra prezidențială. Practic, jumătate de an, de la 8:00 până la 16:00, eram în orchestră și studiam. Cântam la chitară și cu vocea. Cel mai amuzant era când făceam battle-uri (confruntări muzicale). Acum am un mare interes să lucrez, să produc, de aceea îmi investest tot timpul în muzică”, a spus Marej într-un podcast moderat de interpretul Satoshi.

Moscova redistribuie masiv trupe și echipamente militare în sudul Ucrainei
Articolul anterior
Antony Blinken va vorbi cu Lavrov: prima discuție oficială SUA-Rusia de la începutul războiului
Articolul următor