Președintele Klaus Iohannis o va primi vineri, la Palatul Cotroceni, pe președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu prilejul vizitei oficiale pe care o efectuează în România, la invitația șefului statului român.
Vizita va oferi prilejul primei întrevederi bilaterale directe a celor doi șefi de stat după decizia istorică adoptată la Consiliul European din 23-24 iunie 2022 prin care a fost acordat Republicii Moldova statutul de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană, notează Administrația Prezidențială.
Iohannis va reafirma sprijinul ferm al Bucureștiului pentru avansarea procesului de reforme din Republica Moldova, necesar pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite prin Opinia Comisiei Europene din 17 iunie 2022.
Pe lângă tema susținerii parcursului european al Chișinăului, vor fi discutate evoluțiile regionale în contextul războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei și modalitățile de contracarare a efectelor negative ale acestuia asupra Republicii Moldova.
Iohannis va evidenția asistența multidimensională pe care România o acordă Republicii Moldova, inclusiv pentru gestionarea situațiilor de criză cu care aceasta se confruntă, și vor fi discutate modalități concrete de prioritizare și diversificare a acestei asistențe, potrivit sursei citate.
”Va fi punctată importanța Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, instrument lansat de România, Germania și Franța, cu relevanță solidă atât sub aspect politic, cât şi pe dimensiunea de dezvoltare, menit să mențină Republica Moldova în atenția prioritară a donatorilor şi să mobilizeze sprijin pentru eforturile autorităților de la Chișinău în ceea ce privește reformele necesare integrării europene”.
Vor fi abordate, de asemenea, teme de interes central aflate pe agenda bilaterală, precum securitatea energetică a Republicii Moldova și cooperarea sectorială în domenii cheie.