Experții militari ai Rusiei, inclusiv cei care afișează o loialitate oarbă față de Kremlin, devin tot mai neliniștiți și încep să tragă semnalul de alarmă în legătură cu prelungirea războiului din Ucraina și a repercusiunilor acestuia asupra Moscovei, scrie Centrul de Analiză Politică Europeană.
Aceste îndoieli privind desfășurarea evenimentelor încep să fie tot mai împărtășite și de publicul rus, în pofida cenzurii totale instaurate de Kremlin.
Sociologii independenți de la proiectul de cercetare Chronicles au notat la mijlocul lunii iulie că procentul rușilor care își declară susținerea față de „operațiunea militară specială” a scăzut cu 9% în decurs de doar 6 săptămâni, ajungând la 55%.
Acesta este cel mai scăzut nivel de la începutul războiului și, potrivit cercetătorilor, este de așteptat ca declinul să continue.
În mod interesant, în urmă cu o lună canalele de Telegram pro-Kremlin au admis de asemenea că, în pofida simțămintelor patriotice ridicate și pregătirii populare pentru „o confruntare cu întregul Occident”, societatea rusă își exprimă o dorință clară de a pune capăt „operațiunii militare speciale” declanșate de președintele Vladimir Putin pe 24 februarie.
Făcând abstracție de o mână de cazuri marginale, îndoielile exprimate de experții militari ruși sunt o noutate, mai ales în ceea ce privește apelurile lor de a pune mai devreme capăt fazei active a războiului.
Un expert militar rus compară războiul din Ucraina cu cel din Vietnam
Argumentele lor sunt îmbrăcate în propaganda acceptabilă a regimului (că un război de durată este în avantajul Occidentului și al „naționaliștilor de la Kiev”) dar mesajul lor cheie este că Rusia nu trebuie să permită acest lucru să se întâmple.
Alexander Zhilin, un fost colonel al temutului GRU (Directoratul Principal de Informații) care în prezent este directorul Centrului pentru Studiul Problemelor Publice Aplicate în Securitate Națională, a argumentat recent în termeni ușor apocaliptici că un război de durată ar duce la „distrugerea economiilor, sângerarea armatelor, provocarea de pierderi mari asupra țărilor aflate în război” și că există riscul ca Rusia să ajungă la marginea politicii internaționale.
Comentariile sale sunt cu atât mai remarcabile întrucât Zhilin este cunoscut drept un adept al liniei dure față de Ucraina, motiv pentru care este invitat cu regularitate la canalele de propagandă ale statului rus.
Fostul colonel de informații a comparat apelurile recente de a escalada războiul din Ucraina cu acțiunile SUA din Vietnam și a admis că oameni neînarmați nevinovați au murit, cerând totodată o soluție non-militară pentru ca Rusia să poată conviețui alături de Ucraina și să „aibă perspectiva normalizării relațiilor”.