Ministerul Apărării din România, despre o posibilă chemare la arme a moldovenilor cu cetățenie română

Ministerul Apărării Naționale din România a publicat, la începutul lui iulie, un proiect care aduce mai multe modificări la Legea privind pregătirea populației pentru apărare, iar cea care a atras atenția este că românii din străinătate vor avea la dispoziție 15 zile ca să se întoarcă în țară în caz de război. Într-un răspuns pentru Radio Europa Liberă, Ministerul român a precizat că, potrivit legislației în vigoare, îndeplinirea serviciului militar este obligatorie „numai pentru cei care și-au stabilit sau restabilit domiciliul în România”. Însă, proiectul de modificare se află în prezent la consultări publice, transmite IPN.

După publicarea proiectului, pe mai multe portaluri și forumuri de limbă rusă din Republica Moldova au apărut știri și comentarii în care se spunea că „cetățenii moldoveni cu pașapoarte românești vor fi obligați să apere cu arma în mână interesele României și ale NATO, iar dacă vor refuza – vor ajunge la închisoare”. „Informațiile și opiniile exprimate în spațiul public din Republica Moldova referitoare la așa-zisele obligații militare care vor fi instituite pentru cetățenii Republicii Moldova care dețin cetățenia României se bazează pe speculații și interpretări cu intenții vădit alarmiste ale unui proiect de lege aflat în faza inițială”, a comentat Ministerul Apărării de la București în răspunsul la solicitarea Radio Europa Liberă Moldova.

Ministerul a precizat că, potrivit legislației în vigoare, îndeplinirea serviciului militar este obligatorie „numai pentru cei care și-au stabilit sau restabilit domiciliul în România”. Un articol din varianta inițială a legii, adoptată în 2006, prevede că românii care au cetățenie dublă sau multiplă îndeplinesc serviciul militar la instituirea stării de asediu, a stării de mobilizare și a stării de război conform acordurilor încheiate între România și țara respectivă. „Relațiile de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Moldova se desfășoară cu respectarea statutului de neutralitate al țării vecine. (…) Între cele două ministere ale apărării, din România și Republica Moldova, nu se află în negociere și nu se intenționează semnarea unui acord prin care să se reglementeze problematica dată”, a explicat Ministerul Apărării Naționale din România.

O bună parte dintre cetățenii Republicii Moldova care și-au redobândit cetățenia română nu au domiciliu stabil în România și dețin doar pașapoarte românești, care le permit să călătorească liber și să lucreze în țările Uniunii Europene. Există însă și moldoveni care și-au stabilit reședința în România pentru a obține buletine de identitate, din varii motive, cum ar fi alocațiile pentru copii oferite de statul român, dar nu locuiesc la adresa din buletin. Or, este cunoscută practica înscrierilor lor fictive cu domiciliul peste Prut, uneori cu sutele sau chiar cu miile la aceeași adresă.

Nu este clar deocamdată dacă bărbații din această categorie vor fi obligați să se prezinte la centrele militare din raza localităților unde au domiciliul în România în caz de mobilizare. Responsabilii de la minister spun că au propus spre consultări o primă variantă a proiectului, iar cea finală va aduce clarificări cu privire la îndeplinirea serviciului militar de către cetățenii români care au dobândit prin adopție, prin acordare la cerere sau care au redobândit cetățenia română.

La această etapă, au loc consultări cu celelalte instituții ale sistemului de apărare din România și cu reprezentanți ai societății civile. Proiectul în forma finală va fi înaintat, după aprobarea Guvernului, către Parlament pentru dezbateri și adoptare. Acest lucru s-ar putea întâmpla cel devreme în toamnă, pentru că deputații români sunt în vacanță.

Potrivit unor date din 2021, numărul cetățenilor moldoveni care au cetățenia română a crescut semnificativ în ultimii 20 de ani și a ajuns la peste 640 de mii dintr-o populație de 2,6 milioane de locuitori ai Republicii Moldova.

„A câștigat o femeie frumoasă, în sfârșit!” Val de reacții după desemnarea Miss Universe 2024

Victoria Kjaer Theilvig, o tânără în vârstă de 21 de ani, a fost încoronată Miss Universe 2024, iar desemnarea ei a stârnit ample comentarii printre utilizatorii de internet, scrie peroz.ro.

La doar 21 de ani, Victoria a reușit să învingă peste 120 de concurente din toate colțurile lumii, fiind desemnată Miss Universe 2024 după o competiție acerbă, care s-a desfășurat în Mexico City.

Ediția din acest an a fost mai tradițională, deși concursul a fost cumpărat recent de un mogul media din Thailanda, un susținător fervent al drepturilor persoanelor transgender.

Desemnarea Victoriei vine la scurt timp după ce Rikkie Valerie Kolle, în vârstă de 22 de ani, a devenit prima persoană transgender încoronată Miss Olanda.

De asemenea, Angela Ponce, prima femeie transgender care a concurat la Miss Universe, a deschis calea pentru altele cu câțiva ani mai devreme, când a devenit prima femeie trans care a câștigat titlul de Miss Spania.

Încoronarea Victoriei a fost celebrată de fani din toate colțurile lumii, care au considerat întoarcerea la normalitate această victorie.

„Știre de ultimă oră. Fanii sunt șocați după ce o femeie biologică a câștigat Miss Universe 2024”, a scris pe rețelele sociale comentatorul Matt Wallace.

„Ne-am întors la normalitate. Felicitări, Danemarca”, a scris un alt utilizator.

„Super. Această competiție a fost câștigată de o femeie frumoasă, în sfârșit!”, a fost de părere un alt internaut. 

Care au fost concurentele clasate pe locurile secunde la Miss Universe 2024

Spectacolul strălucitor a început cu prezentarea a 30 de concurente, pe baza rezultatelor evenimentului preliminar de joi, care a inclus un concurs naţional de costume flamboaiante. Semifinalistele au defilat apoi în costume de baie, înainte ca 12 dintre ele să avanseze la prezentarea în rochii de seară.

Ultima săptămână de înregistrare a compensațiilor la energie pentru noiembrie

Moldovenii mai au la dispoziție o săptămână să depună cereri pentru a obține compensații la energie pentru luna noiembrie, scrie radiomoldova.md.

Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, până în prezent au fost depuse peste 590 de mii de cereri, dintre care peste 300 de mii au fost finalizate cu ajutorul registratorilor.

Pentru a beneficia de ajutor la contor pentru luna noiembrie, cetățenii trebuie să se înscrie pe platforma compensatii.gov.md până pe 28 noiembrie.

În timpul sezonului rece, cererile pot fi depuse în orice moment, însă compensațiile nu vor fi acordate retroactiv pentru lunile anterioare. Dacă cererea este depusă după data de 28 a lunii, compensațiile vor fi acordate începând cu luna următoare.

Menționăm că înregistrările pentru compensații la energie pentru sezonul rece au început pe platforma compensatii.gov.md pe data de 4 noiembrie.

Unde au loc târguri cu produse autohtone în sectoarele Capitalei în acest weekend

Primăria Municipiului Chișinău informează că în weekendul: 23-24 noiembrie 2024, în sectoarele capitalei vor fi desfășurate iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone, cu scopul de a sprijini producătorii locali și de a oferi orășenilor acces la produse agricole de sezon, informează unica.md.

În sectorul Botanica, Parcul „Valea Trandafirilor”, pe 23-24.11.2024 – Târgul micilor comercianți, organizat în colaborare cu AO „Perspectiva”;

În sectorul Buiucani, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 202, teritoriul adiacent edificiului „Kentford”, pe 23.11.2024 – Târgul „EcoLocal”, cu produse alimentare și nealimentare autohtone, organizat de Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali;

Pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 103, adiacent Cinematograf „Patria”, 23-24.11.2024 – Târgul „Yard Sale”, organizat în colaborare cu SRL „Boldescu&Co”;

În Parcul „Alunelul”, Calea Ieșilor, 11/4, pe 23-24.11.2024 – Târgul producătorilor autohtoni „Cămara Fest”, organizat în colaborare cu AO „Eurocivis”;

În sectorul Ciocana  – pe bd. Mircea cel Bătrân, intersecție cu str. P. Zadnipru, Scuarul Arborelui Solar, 23-24.11.2024 – Târg al micilor comercianți, organizat în colaborare cu AO „Perspectiva”;

În sectorul Râșcani, pe bd. Moscova, 21, vizavi de str. M. Basarab și Calea Orheiului 109/2 – Târg cu produse agricole autohtone, până la 11.12.2024.

Primăria Municipiului Chișinău încurajează cetățenii să viziteze târgurile locale, menite să asigure consolidarea relațiilor dintre producătorii autohtoni și consumatori.

O nouă alertă cu bombă la Aeroport. Polițiștii, la fața locului
Articolul anterior
Mai mulți oameni de afaceri și funcționari din Ungheni sunt cercetați penal într-o schemă de corupție
Articolul următor