Șeful Moldovagaz a cerut Gazprom-ului să accepte amânarea plății pentru luna august

După ce ANRE a acceptat parțial creșterea tarifelor la gaz, șeful Moldovagaz anunță că întreprinderea pe care o conduce ar putea avea probleme pentru a achita factura din luna august. Asta deoarece noul tarif nu acoperă prețul de achiziție al gazelor și nu va avea resurse suficiente.

Vadim Ceban susține că sigla Moldovagaz și identitatea sa au fost utilizate  de un grup de escroci pentru „a face bani pe seama cetățenilor”: va fi  sesizată Procuratura Generală – Ziarul de

„În aceste condiții, compania (Moldvagaz) s-a adresat furnizorului extern cu rugămintea de a amâna plata pentru luna august, iar Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale am transmis o scrisoare prin care cerem să fie amânata plata TVA pentru perioada aprilie-august inclusiv. O altă propunere a SA Moldovagaz este ca întreprinderile din sectorul energetic să efectueze plăți în avans și/sau să achite datoriile istorice în sumă de 600 de milioane de lei”, a cerut Vadim Ceban, conform replicamedia.md.

Deocamdată, Gazprom care este cel mai mare acționar al Moldovagaz nu a reacționat la solicitarea întreprinderii moldovenești.

Mesajul lui Vadim Ceban vine la scurt timp după ce ANRE a stabilit nou tarif la gazul natural, pentru consumatorii finali. Prin urmare, cetățenii vor trebui să achite 22 de lei și 99 de bani, cu TVA inclus, pentru un metru cub de gaze naturale.

Luni, 1 august, Ceban a anunțat că prețul de achiziție al gazelor naturale furnizate Republicii Moldova de compania rusească Gazprom pentru luna august 2022 va constitui 1 458,5 de dolari pentru mia de metri cubi. Tariful pentru luna august este cu 478,5 de dolari mai mult decât pentru luna iulie, când prețul de aciziție a fost de 980 de dolari pentru 1.000 m3 .

Amintim că, monopolistul Moldovagaz a emis, la 12 iulie, o nouă solicitare la ANRE prin care a cerut un nou tarif la gazele naturale. Dacă inițial a cerut o majorare de 45% a actualului preț, astfel încât un metru cub să coste 23 de lei și 57 de bani în urma noilor calcule, recent s-a cerut aprobarea prețului de 26 de lei și 31 de bani.

Până la aprobarea deciziei de astăzi, 4 august, consumatorii achitau un tarif de 18 lei și 62 de bani pentru un metru cub, cu tot cu TVA.

Morți și răniți la Odesa, după un nou atac cu rachete balistice

Noaptea trecută, armata rusă a atacat centrul Odesei. Trei persoane au fost ucise, printre care un polițist. Precizările au fost făcute de șeful administrației militare al regiunii Odesa Oleg Kiper. Alte trei persoane au suferit răni, una din ele se află în stare gravă la spital. 

Atacul asupra Odesei a fost efectuat cu rachete balistice, potrivit lui Oleg Kiper. În consecință au fost ucise trei persoane, inclusiv un polițist. Încă trei persoane au suferit răni. 

Primarul de Odesa Ghenadii Truhanov a spus că urmare a atacului au fost avariate clădiri rezidențiale și infrastructura civilă.

Publicația locală Dumskaia a menționat că una dintre cele trei victime, care au suferit răni, se află la spital în stare extrem de gravă. Potrivit sursei, urmare a atacului, a fost avariat inclus oficiul reprezentanței din Odesa a Comisarului Radei Supreme a Ucrainei pentru drepturile omului, transmite Newsmaker

Partea rusă deocamdată nu a comentat atacul. Amintim că, în seara zilei de 29 aprilie trupele ruse au lansat un prim atac cu rachete asupra Odesei. Publicația Dumskaia a scris că urmare a atacului au fost ucise 5 persoane, iar peste 30 au suferit răni, printre acestea – doi copii și o femeie însărcinată.

Peste 250 de voluntari vor monitoriza defășurarea examenelor de absolvire a clasei IX-a

Peste 250 de persoane au răspuns inițiativei Ministerului Educației și Cercetării de a participa în calitate de voluntari la monitorizarea examenelor de absolvire a clasei IX-a. Activitatea se înscrie în Campania Națională ,,Fii ONEST, nu copia! care are scopul de a asigura șanse egale elevilor, ca să-și demonstreze cunoștințele acumulate în timpul anilor de studii, să crească transparența și să reducă corupția în școlile din R. Moldova.

Toate persoanele care s-au arată deschise să fie voluntari au participat astăzi la o instruire organizată de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, informează MEC, transmite tvrmoldova.md. 

Participanții au fost informați despre felul în care se desfășoară examenele, responsabilitățile pe care le vor avea, procedurile de ordin general și actele normative aplicate și au adresat întrebări experților. Instruirea este obligatorie pentru a putea desfășura activitatea de voluntar în cadrul proiectului. 

Cea de-a doua instruire va avea loc pe data de 2 mai, fiind urmată și de alte instruiri pe măsură ce voluntarii se vor înregistra la program. Toți cei care-și doresc să se implice în campania Fii ONEST, nu copia!, sunt îndemnați să acceseze site-ul fiio9est.md, unde pot afla mai multe detalii, dar și completa formularul de înregistrare. 

Circa 70 locuri de parcare publice vor fi amenajate în PMAN, în Noaptea Învierii

În Noaptea Învierii vor fi amenajate 70 de locuri de parcare publice în Piața Marii Adunǎri Naționale, direcția strǎzii Mitropolit Gavriil Bǎnulescu-Bodoni.

70 de locuri de parcare vor fi disponibile, în PMAN, în seara de PașteFoto: Direcția Generală Mobilitate Urbană

Potrivit Direcției Generale Mobilitate Urbană, acțiunile au drept scop facilitarea accesului în zona Catedralei Metropolitane „Nașterea Domnului” a chișinǎuienilor și oaspeților Capitalei care vor participa la slujba din Noaptea Învierii.

Mai mult, sunt disponibile și locurile de parcare stradale, deja amenajate, pe strǎzile adiacente. 

gallery images

Alertă de secetă în Franța. Peste 100 de orașe au rămas fără apă potabilă
Articolul anterior
Trupele ruse au adus o încărcătură necunoscută la centrala atomică din Zaporojie, pe surse ar fi vorba de explozibil
Articolul următor