Rușii au minat centrala nucleară Zaporojie și amenință că o aruncă în aer

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că orice șansă de negocieri va fi închisă dacă Rusia va organiza referendumuri în zonele ocupate și că cei care îi vor ajuta să facă asta vor fi trași la răspundere. „Nu vom ceda nimic din ce este al nostru”, a afirmat el. Totodată, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut ca inspectorii internaționali să aibă acces la centrala nucleară Zaporojie, după ce Ucraina și Rusia s-au acuzat reciproc în weekend de bombardarea celei mai mari centrale atomice din Europa, scrie Reuters citat de digi24.ro.

Compania energetică de stat ucraineană Energoatom transmite că forțele ruse au minat centrala nucleară ocupată Zaporojie. O postare de pe canalul oficial de Telegram al companiei l-a citat pe generalul rus Valeri Vasiliev declarând că rușii au minat centrala.

„După cum știți, am minat toate zonele importante din centrala nucleară Zaporojie. Și nu ascundem asta de inamic. I-am avertizat. Inamicul știe că centrala fie va aparține Rusiei, fie nu va aparține nimănui. Suntem pregătiți pentru consecințele acestui pas. Iar noi, războinicii eliberatori, trebuie să înțelegem că aceasta este singura cale”, ar fi declarat șeful trupelor de protecție nucleară, biologică și chimică ale forțelor armate ruse, potrivit siteului Meduza, transmite Digi24.

Energoatom a raportat sâmbătă că uzina Zaporojie a fost „grav avariată” de bombardamentele rusești. Rafael Mariano Grossi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, s-a declarat „extrem de îngrijorat de bombardamentele de ieri la cea mai mare centrală nucleară din Europa, care subliniază riscul foarte real al unui dezastru nuclear care ar putea amenința sănătatea publică”.

Trupele ruse dețin controlul asupra centralei Zaporojie din martie, deși tehnicieni ucraineni conduc încă uzina. Ucraina a acuzat Rusia că folosește instalația ca scut din care să tragă asupra țintelor civile.

Luni, șeful Energoatom, Petro Kotin, a cerut o zonă demilitarizată în jurul centralei.

Scandalul în jurul concursului „Pedagogul anului”, aplanat. Decizia Ministerului Educației

 Ministerul Educației nu va retrage titlul „Educatorul anului” obținut de directoarea grădiniței „Guguță” din orașul Rîșcani, Valentina Moscalu. Decizia a fost luată după ce o comisie a examinat sesizările privind o pretinsă încălcare a Regulamentului concursului, scrie evz.ro. 

În data de 12 octombrie, Ministerul Educației și Cercetării a inițiat examinarea retragerii titlului „Educatorul anului 2024”, obținut de directoarea grădiniței „Guguță” din orașul Rîșcani, Valentina Moscalu. Decizia a fost luată în urma sesizărilor cu privire la două sancțiuni care i-au fost aplicate premiantei de către autoritățile publice locale.

Ministerul Educației explica atunci că, la etapa republicană a concursului „Pedagogul anului”, sunt înaintați candidații care au obținut locurile I la etapa raională. Organul local de specialitate în domeniul învățământului (OLDSI) nu ar fi inclus actele cu privire la aplicarea sancțiunilor disciplinare.

După examinarea circumstanțelor cazului, Comisia a decis că Moscalu își poate păstra titlul.

„La 24 octombrie 2024, în adresa Ministerului Educației și Cercetării a fost expediată Dispoziția primarului orașului Rîșcani nr.104-C din 24 octombrie 2024 cu privire la revocarea sancțiunii disciplinare aplicate Valentinei Moscalu. În rezultatul analizării actelor și informațiilor colectate de către Comisia de examinare a corectitudinii conferirii titlului „Educatorul anului” și raportându-le la Hotărârea Guvernului nr.370/2006 cu privire la organizarea Concursului republican „Pedagogul anului”, Comisia nu a constatat temei legal de retragere a titlului „Educatorul anului” Valentinei Moscalu”, susține instituția.

Pentru a evita pe viitor situații similare, regulamentul concursului va fi modificat. Astfel, conform MEC, va fi introdusă obligația candidaților la concurs de a depune o declarație pe propria răspundere. Aceasta va viza lipsa sancțiunilor disciplinare și lipsa altor abateri de etică și disciplină.

Concursul republican „Pedagogul Anului” 2024 s-a desfășurat în trei etape. Anul acesta a avut trei categorii de învingători: educatorul anului, învățătorul anului și profesorul anului.

Pedagogii care s-au clasat pe locul I au fost premiați cu câte 50 000 de lei și li s-a conferit titlul „Pedagogul anului”. Câștigătorii locului II au primit câte 25 000 de lei și Diploma de onoare a MEC. Cei de pe locul III – câte 15 000 de lei și Diploma de onoare a MEC.

Valentina Moscalu a luat premiul I, la categoria „Educatorul anului”.

„Acest premiu este o responsabilitate în activitatea ulterioară. Sunt plăcut surprinsă, dar cred că cel mai mare merit aparține copiilor. M-au susținut în toate activitățile mele. Nu știu dacă aș face altceva mai bine decât instruirea copiilor preșcolari”, a declarat Moscalu, într-un interviu pentru M1.

Caz tragic: Un tânăr de 20 de ani a murit călcat de tren

Un tânăr în vârstă de 20 de ani şi-a pierdut viaţa, după ce a fost călcat de tren în zona localităţii Vatra din municipiul Chişinău, scrie newtv.md.

Cazul s-a produs în dimineața zilei de duminică, 24 noiembrie, în jurul orei 8:30, iar conform informațiilor preliminare, tânărul stătea așezat pe linia de cale ferată.

În urma impactului, victima a decedat pe loc, iar oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele incidentului.

Un avion cargo s-a prăbușit peste o casă, lângă aeroportul din Vilnius

Un avion cargo DHL s-a prăbuşit luni în apropierea aeroportului din Vilnius, în jurul orei 03:30 GMT, au declarat purtătorii de cuvânt ai aeroportului din capitala Lituaniei şi poliţia pentru Reuters. O persoană a fost declarată decedată, scrie digi24.ro

Potrivit aerotime.aero, site-ul de urmărire a zborurilor FlightAware arată că aeronava cargo a decolat de pe Aeroportul Leipzig/Halle (LEJ) la ora 03:08 CET, potrivit News.ro. 

Postul local de ştiri Delfi Plus informează că aeronava s-a prăbuşit pe strada Žirnių, într-o zonă rezidenţială, pe o clădire rezidenţială cu două etaje, şi a provocat un incendiu. Se pare că în aeronavă se aflau patru persoane: doi piloţi şi doi angajaţi DHL. Salvatorii au reuşit să elibereze un pilot din carlingă, iar acesta şi-a recăpătat cunoştinţa. Alte două persoane au fost preluate pentru îngrijiri medicale de urgenţă. O persoană a murit. Toate persoanele din casa pe care s-a prăbuşit avionul au supravieţuit.

Ionel Istrati, invitat la emisiunea lui Andrei Malahov! A cântat o cunoscută piesă în limba română
Articolul anterior
Un portal de știri socialist s-a „răzgândit” în privința limbii române
Articolul următor