Pariul unui prinț saudit la începutul războiului din Ucraina. A băgat jumătate de miliard de dolari în trei giganți ruși

Kingdom Holding, firma  controlată de prințul Alwaleed Bin Talal al Arabiei Saudite, a investit mai mult de jumătate de miliard de dolari în trei companii rusești din domeniul energetic de la începutul războiului din Ucraina, mai exact între lunile februarie și martie, după cum arată datele oficiale, citate de CNN.

Investind în Gazprom, Rosneft și Lukoil, prințul căuta probabil active subevaluate, dar aceste manevre financiare au avut loc atunci când multe națiuni occidentale au impus sancțiuni firmelor rusești de energie și directorilor lor în urma invaziei Rusiei în Ucraina, pe 24 februarie. Arabia Saudită și alte state din Golf au încercat până acum să mențină ceea ce spun ei că este o poziție neutră în acest război, ducând la apariția unui sentiment de frustrare în rândul celor care vor să izoleze Moscova.

Investiții masive în activele rusești

În februarie, firma controlată de prințul saudit, a investit în activele ale Gazprom365 milioane de dolari dolari și în cele ale Rosneft 52 milioane dolari. Firma a investit, de asemenea, 109 milioane dolari în acțiunile Lukoil în perioada februarie-martie, au arătat documentele depuse duminică, ca parte a unei dezvăluiri îndelungate a investițiilor recente. Conducerea instituției financiare nu a oferit vreo explicație legată de motivele din spatele acestor investiții.

Kingdom Holding, care este deținută în proporție de 16.9% de fondul suveran al Arabiei Saudite, prezidat de prințul moștenitor Mohammed Bin Salman, nu a dezvăluit anterior detaliile investițiilor sale.

Prințul Alwaleed bin Talal a ajuns cunoscut pe plan internațional după ce a pariat pe succesul Citigroup în anii 1990 și a fost unul dintre primii investitori în Apple. Prințul a mai avut câștiguri impresionante din acțiunile cumpărate la Uber sau Twitter. O sursă apropiată de Kingdom Holding și de Alwaleed Bin Talal susține că, în general, acesta se concentrează investițiile asupra activelor subevaluate, dar care prezintă o serie de riscuri.

Șapte pasageri, prinși cu țigări nedeclarate la ieșirea din țară: 755 de pachete confiscate

Săptămână cu ghinion pentru mai mulți pasageri, de la rutele spre Dublin și Londra, care au avut intenția să transporte ilicit țigarete, tăinuindu-le în bagajele personale, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Planurile le-au fost date peste cap de angajații Poliției de Frontieră din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău de comun cu funcționarii vamali, după ce au supus controlului de specialitate bagajele pasagerilor.

Echipa comună a avut suspiciuni în ceea ce privește conținutul mai multor bagaje de cală, motiv pentru care au fost supuse unor verificări amănunțite.

În rezultat, în bagajele a 6 pasageri, au fost depistate 755 pachete de țigări, ce nu au fost declarate autorității vamale.

Un alt caz a avut loc în Punctul de trecere a frontierei „Lipcani”, într-un compartiment destinat roții de rezervă, angajații Poliției de Frontieră de comun cu funcționarii vamali, au descoperit 500 de pachete de țigări, marcate cu timbru de acciz al Republicii Moldova.

Documentați pe cazuri sunt 7 bărbați, toți cu dublă cetățenie (MDA/ROU), cu vârstele cuprinse între 22 și 61 de ani.

Țigările au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării speciale, iar persoanele riscă să fie sancționate contravențional în conformitate cu prevederile art. 43¹, 287 alin. (10) Cod Contravențional.

Oportunitate unică pentru tineri de a explora tehnologii avansate pentru carieră! Ultima zi pentru înregistrarea la cursurile gratuite

Clubul Tinerilor Makeri dă startul unei noi runde de cursuri inovatoare, dedicate tinerilor și tinerelor care își fac studiile în cadrul instituțiilor de învățământ profesional tehnic. Aceste cursuri reprezintă o oportunitate unică de a explora tehnologii avansate, de a dezvolta abilități tehnice și creative esențiale pentru carieră. Participarea este gratuită, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Participanții vor învăța să aplice tehnologiile moderne într-un mediu colaborativ și creativ, având ocazia să lucreze cu echipamente de ultimă generație. Astfel, Clubul Tinerilor Makeri își propune să contribuie activ la formarea unei noi generații de profesioniști pregătiți pentru provocările pieței muncii din sectorul tehnologic.

Alătură-te și tu unei comunități care inspiră inovație, creativitate și colaborare

Dacă îți faci studiile într-o instituție de învățământ profesional tehnic – școală profesională, colegiu sau centru de excelență – această oportunitate este pentru tine! Cursurile vor avea loc în perioada 21 ianuarie – 13 mai și îți vor permite să explorezi universul fascinant al tehnologiei și să-ți dezvolți noi abilități. Înscrie-te azi și profită de o serie de beneficii importante AICI.

Cursurile disponibile în această sesiune sunt:

  1. Electronică și Programare – Introducere în simularea circuitelor, programarea Arduino și crearea unor proiecte interactive.
  2. Modelare 3D și Tăiere Laser – Primii pași în design industrial și utilizarea mașinilor cu tăiere laser.
  3. Drone și Aparate de zbor – Pilotarea dronelor și programarea acestora în Python.
  4. Modelare și Imprimare 3D – Dezvoltarea designului 3D și utilizarea imprimantelor 3D moderne.
  5. Modelare 3D și Programarea Mașinilor CNC – Proiectare avansată și utilizarea mașinilor cu control numeric.
  6. Robotică și Mecatronică – Programare în C++ și Python și lucru cu sisteme robotice complexe.

Fiecare curs include 10 ateliere practice de câte 2 ore (16:00-18:00), organizate de două ori pe săptămână, pe o perioadă de o lună.

Cursurile vor avea loc în cele patru locații ale Clubului:

  • Chișinău – Centrul Tekwill, str. Studenților 9/11
  • Bălți – Centrul Tekwill Bălți, str. Pușkin 38
  • Cahul – FabLab Cahul, bd. Victoriei 12 A
  • Ungheni – FabLab Ungheni, str. Eminescu 39

Beneficiile participării în cadrul cursurilor CTM:

  • Acces la echipamente de ultimă generație, inclusiv imprimante 3D, Arduino, CNC și altele.
  • Înțelegerea și aplicarea celor mai noi tehnologii în proiecte creative.
  • Participarea la evenimente speciale, precum makeathoane și vizite la companii de profil.
  • Acumularea de experiență relevantă pentru viitoarele oportunități educaționale și profesionale.
  • Dezvoltarea unor prietenii de durată cu tineri care împărtășesc aceleași pasiuni.

Cum te poți înscrie?
Completează formularul de înscriere disponibil AICI. Termen limită: 20 ianuarie 2025.

Perioada desfășurării cursurilor: 21 ianuarie – 13 mai 2025.
Locurile sunt limitate! Toți participanții selectați vor fi contactați.

Clubul Tinerilor Makeri – platformă eficientă de învățare, inovare și colaborare

Clubul Tinerilor Makeri este un proiect inovator, implementat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și susținut de Fundația Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED Moldova). Scopul său este să ofere tinerilor din instituțiile de învățământ profesional tehnic oportunități educaționale unice, acces la tehnologii de ultimă generație și un mediu de învățare colaborativ, sprijinindu-i să dezvolte competențe tehnice și creative relevante pentru integrarea pe piața muncii.

Dacă doriți să fiți la curent cu cele mai recente inițiative și oportunități oferite de Clubul Tinerilor Makeri, vă invităm să urmăriți pagina de Facebook sau pagina web oficială https://ctm.md a Clubului. 

Tiraspolul cere ajutorul Chișinăului pentru furnizarea gazelor naturale în regiune

Tiraspolul a anunțat că este pregătit să primească gaze naturale prin intermediul „Moldovagaz”, scrie curentul.md.

În acest sens, „Tiraspoltransgaz” a adresat sâmbătă, 18 ianuarie curent, un demers către „Moldovagaz”.

„Garantăm plata pentru furnizarea gazelor naturale. Vă rugăm – îndepliniți-vă promisiunile!”, a declarat Vadim Krasnoselski, liderul de la Tiraspol.

El a mai spus că nu e vorba de „niciun complot” și nu e vorba de jocuri politice, ci de oameni și case fără căldură.

Cele trei morți ale lui Putin prezise de jurnalistul rus Alexander Nevzorov. ”Liderul se întoarce brusc de la marea vânătoare și aduce cu el un șoarece”
Articolul anterior
O propagandistă a Kremlinului a fost lichidată în Donbas. Era autoarea denigrărilor la adresa apărătorilor de la Azovstal
Articolul următor