Magazinele din Polonia, închise duminica. E timp pentru familie

Ministrul Familiei din Polonia, Marlena Malag, dorește ca toți comercianții să respecte interdicția potrivit căreia magazinele nu au voie să fie deschise duminica.

Marlena Malag consideră că duminica este cea mai importantă zi a săptămânii, iar cetățenii trebuie să își dedice timpul familiei și pentru rugăciune, nu pentru cumpărături, transmite Adevărul.ro.

Ministrul polonez a declarat că va organiza o masă rotundă cu reprezentanți din industria comerțului pentru a le cere „să respecte pe deplin interdicția comercială de duminică”.

„Vom lucra la această idee pentru a o operaționaliza. Planificăm o astfel de întâlnire. Trebuie să fie implicat și Inspectoratul de Muncă pentru a pune în aplicare efectiv ceea ce este prevăzut în lege, deoarece legea care interzice activitatea comercială duminica este un act strict”, a spus Marlena Malag.

În Polonia, interdicția comercială de duminică a fost introdusă în anul 2018 de guvernul conservator condus de Partidul Lege și Justiție. Această decizie a venit ca urmare a unei inițiative lansate de sindicatul „Solidaritatea”. 

Comercianții reușesc totuși să încalce această interdicție având la dispoziție anumite excepții. Unii comercianți țin magazinele deschise deoarece pun la dispoziție case de marcat cu autoservire și au doar câțiva angajați care aranjează marfa pe rafturi. 

La începutul anului, guvernul a eliminat o excepție de la interdicția comercială de duminică, care permitea magazinelor să fie deschise dacă ofereau servicii poștale.

Primăria din Bălți a redus programul de lucru pentru economisirea energiei electrice

Primăria municipiului Bălți a decis să modifice programul de lucru al angajaților pentru a reducere consumul de energie electrică în contextul stării de urgență, scrie IPN.

Potrivit unei dispoziții semnate de primarul Alexandr Petkov pe 13 ianuarie 2025, noul program intră în vigoare imediat și stabilește un interval orar fix, între 08:00 și 16:30, cu o pauză de masă de 30 de minute, între 12:00 și 12:30.Decizia vine ca răspuns la recomandările Comisiei pentru Situații Excepționale, din 27 decembrie 2024, prin care au solicitat autorităților publice să adopte măsuri pentru economisirea resurselor energetice.Primăria a suspendat, de asemenea, toate graficele individuale de lucru stabilite anterior.Autoritățile locale mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere și colaborare în această perioadă, subliniind că măsurile adoptate au scopul de a sprijini funcționarea eficientă a instituției în condiții dificile.Primarul a subliniat că măsura este temporară și adaptată situației excepționale.

Crește consumul de energie: Astăzi a constituit cu 18% mai mult decât ieri

Energocom estimează pentru astăzi o creștere cu 18% a consumului de energie electrică pe malul drept al Nistrului, în comparație cu ziua de duminică, transmite IPN.

Cifra este mai mare și decât lunea trecută, cu 2%.

Energocom informează că a rezervat capacitatea comercială necesară la hotarul cu România, pentru a suplimenta cererea internă de electricitate cu importuri.Astfel, pentru data de 13 ianuarie, Republica Moldova își va asigura necesarul de energie electrică de la centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, de la instalațiile locale de energie regenerabilă, precum și cu electricitatea importată, pe bază de contracte bilaterale și de pe bursă, notează sursa.

Republica Moldova va apela marți la energie de urgență, în intervalul 16:00-19:00

Pentru 14 ianuarie se planifică un consum de energie electrică pe malul drept al râului Nistru similar cu cel din data de 13 ianuarie. Din cauza limitei de capacitate a interconexiunii cu România (cumulat pe Piața pentru ziua următoare și pe Piața intrazilnică) nu a fost posibilă rezervarea integrală a capacității, anunță Energocom, citat de IPN.

Prin urmare, în intervalul orelor 16:00-19:00, pentru a-și acoperi prognozele de consum, Republica Moldova va apela la energie de urgență.„Pentru a nu avea deconectări de energie, operatorul de transport Moldelectrica va solicita de la operatorul de transport din România Transelectrica energie ca să poată să fie acoperit necesarul de consum. Deconectări nu vom avea”, a precizat pentru IPN consilierul directorului Energocom, Victor Bînzari.Cetățenii sunt îndemnați să reducă consumul de energia electrică pentru a putea micșora presiunea pe întreg sistemul.Potrivit Energocom, restul electricității necesare pentru data de 14 ianuarie va fi livrată de centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, de centralele de energie regenerabilă, precum și suplimentată cu energia importantă, atât în baza contractelor bilaterale, cât și de pe bursă.

Rușii recunosc atacul asupra gării Ceaplino, unde au fost uciși 25 de oameni, iar peste 30 sunt răniți
Articolul anterior
Rușii intră masiv în UE prin Estonia și Finlanda
Articolul următor