S-a stins din viață Ludmila Diaconu, fosta soție a lui Nicolae Sulac

A trecut la cele veșnice cunoscuta violonistă Ludmila Diacenco-Sulac, prima și unica soție legitimă a regretatului cântăreț de muzică populară, Nicolae Sulac. Violonista avea 73 de ani.

Ludmila Diaconu, fosta soție a lui Nicolae Sulac, s-a stins din viață

colaj: www.stiri.md

„S-a mai aprins o stea pe bolta folclorului Republicii Moldova, de parcă nu ne furase atât de multe suflete această perioadă pandemică.

Azi noapte la ora 1, Ludmila Diacenco (Sulac), profesor, muzician, violonist și aranjor basarabean, a plecat pe drumul veșniciei în brațele celei pe care a adus-o pe lume și a purtat-o în brațe, Ioana Sulac-Laux, fiica lui Nicolae Sulac”, se arată într-un mesaj publicat de Nicușor Ilie, autorul paginii de Facebook „Nicolae Sulac si Benone Sinulescu – In memoriam, conform www.stiri.md.

Ludmila Diacenco-Sulac s-a născut la 6 august 1949. A studiat la Colegiul „Ștefan Neaga”. A activat la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” din Chișinău. În anul 1970 s-a căsătorit cu Nicolae Sulac.

Timp de 10 ani au fost împreună, între timp s-a născut fiica lor – Ioana. A fost un cunoscut muzician din R. Moldova, violonistă, iar în ultimii ani a activat ca profesor de muzică.

În cariera sa artistică a concertat în mai multe State ale lumii, alături de diferite orchestre din R. Moldova.Publicitate

În ultimii ani a activat ca profesor de muzică pentru formarea tinerelor generații să ducă mai departe patrimoniul cultural-imaterial al muzicii populare și folclorice din Basarabia.

A concertat alături de mai multe orchestre și a colaborat cu distinse personalități și nume notorii din muzica populară, iar în ceea ce privește familia, a fost un exemplu de modestie atât pentru fiica ei, cât și pentru colegii de scenă care au cunoscut-o.

Ultimele luni din viață Ludmila Diacenco-Sulan le-a petrecut alături de singura fiică, în Germania, unde s-a stabilit în urmă cu mulți ani și și-a întemeiat o familie.

Își vizita periodic fiica până la începutul restricțiilor pandemice. În acest timp, cât se afla în R. Moldova, a dezvoltat o complicație medicală care mai apoi s-a dovedit incompatibilă cu viața.

Ludmila Diacenco-Sulac va fi înmormântată în Germania.

Poliția de Frontieră a primit echipament modern din partea OSCE

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) a recepționat trei mijloace de transport destinate domeniului chinologic, programe software, achiziționate în cadrul proiectului de asistență externă „Sprijin pentru agențiile de aplicare a legii din Moldova ca răspuns la provocările de securitate în regiune”, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Scopul proiectului este consolidarea capacităților instituțiilor de drept din Republica Moldova în lupta împotriva criminalității organizate transnaționale, contribuind astfel la securitatea și stabilitatea Republicii Moldova și a întregii regiuni.

„Noile dotări, recepționate cu suportul Guvernului Statelor Unite ale Americii, vor îmbunătăți capacitățile operaționale și analitice ale IGPF, sporind eficiența în activitățile de prevenire și combatere a criminalității transfrontaliere. Integrarea echipamentelor moderne în activitatea de serviciu a Poliției de Frontieră va permite extinderea dimensiunilor practice în cazul instruirii  teoretice, facilitând aplicarea rapidă și eficientă a cunoștințelor acumulate”, a conchis șefa adjunctă a IGPF,  Diana Salcuțan.

La eveniment au participat șefa adjunctă a misiunii OSCE în Moldova, Izabela Hartmann, reprezentanți ai Ambasadei SUA în Republica Moldova, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne și reprezentanți ai Secretariatului OSCE din Viena.

Acest proiect este cofinanțat de guvernele Germaniei, Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit al Marii Britanii, Poloniei și Franței, fiind implementat de cadrul Departamentului pentru amenințări transnaționale al Secretariatului OSCE din Viena, Austria.

De menționat că echipele canine ale Poliției de Frontieră reprezintă domenii esențiale în asigurarea securității frontaliere, iar dotarea cu mijloace de transport va permite mobilizarea promptă în diverse situații, optimizând intervențiile la frontieră și susținând implementarea Conceptului privind funcționarea echipelor canine mobile în cadrul Poliției de Frontieră.

Criză în sistemul educațional: Numărul profesorilor tineri scade dramatic

În ultimii zece ani, numărul profesorilor sub 30 de ani s-a înjumătățit, în timp ce procentul celor peste 60 de ani crește cu 4% la fiecare cinci ani, conform expertului economic Veaceslav Ioniță de la IDIS „Viitorul”. În cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță” din 4 octombrie 2024, economistul a atras atenția asupra problemelor din sistemul educațional din Republica Moldova, subliniind că povara educației revine în mare parte femeilor, scrie bani.md.

Pe de altă parte, numărul educatorilor din învățământul preșcolar a crescut, însă calitatea studiilor acestora a scăzut. Dacă anterior unul din trei educatori avea studii superioare, astăzi, unul din trei nu are.

Cu 91.000 de angajați, învățământul este a doua ramură ca număr de salariați, după comerțul cu ridicata. În raioanele precum Cantemir și Telenești, profesorii reprezintă aproape 30% din populația angajată, în timp ce în municipiul Chișinău și Bălți ponderea acestora este sub 10%.

Vârsta medie a profesorilor din învățământul primar și secundar a crescut constant, iar în 2024 se așteaptă ca aceasta să atingă 50 de ani. Tinerii profesori reprezintă doar 7,7% din totalul cadrelor didactice, în timp ce profesorii de peste 60 de ani au ajuns la 21,7%.

În ciuda creșterii salariilor din educație, acestea rămân cu 17%-20% sub media națională. În 2024, salariul mediu al unui angajat din educație este estimat la 11.726 lei lunar, în timp ce salariul mediu pe economie este de 14.300 lei.

Veaceslav Ioniță a subliniat că problema principală a lipsei profesorilor și a îmbătrânirii acestora nu este doar legată de salarizare, ci implică factori mai profund înrădăcinați în sistemul educațional și în politicile de angajare.

Alertă la o clinică din Chișinău după ce o persoană misterioasă a lăsat o geantă suspectă

O geantă suspectă a dat peste cap activitatea unei clinici veterinare din Capitală. După ce directorul a sunat la 112, cei opt angajați au fost scoși din clădire, iar zona încercuită cu o panglică, scrie tv8.md

La fața locului a venit poliția, pompierii, dar și experții de la BombTech.

După aproximativ două ore de verificări, oamenii legii nu au depistat nimic periculos, iar clinica veterinară din cartierul Poșta Veche și-a reluat activitatea.

Salvatorii au evacuat o femeie însărcinată, din ambulanța înecată pe strada Albișoara
Articolul anterior
Prețurile la taxi au fost cosmice aseară, în Chișinău. Până la 300 lei pentru o călătorie
Articolul următor