Moneda britanică înregistrează cea mai puternică scădere față de dolar, după referendumul pentru Brexit. Lira sterlină a înregistrat în august cea mai puternică scădere lunară faţă de dolarul american de după referendumul Brexit, moneda britanică fiind afectată puternic de incertitudinea politică şi o criză istorică a costului vieţii, transmite CNBC.
Lira sterlină a scăzut luna trecută cu 4,5% faţă de dolar şi a continuat să scadă joi, chiar sub 1,16 dolari pe unitate.
Faţă de euro, lira sterlină a scăzut în august cu aproape 3%.
Regatul Unit se confruntă cu o criză a costului vieţii care se înrăutăţeşte rapid, pe măsură ce preţurile alimentelor şi energiei cresc, iar milioane de gospodării se vor confrunta cu sărăcia în această iarnă.
Între timp, un nou prim-ministru va fi numit săptămâna viitoare, în urma unui scrutin între membrii Partidului Conservator, provocând incertitudine cu privire la perspectivele politicii fiscale.
Criza energetică rezultată din războiul Rusiei din Ucraina este acum de aşteptat să împingă zona euro şi Marea Britanie în recesiune, în timp ce unii economişti cred în continuare că SUA ar putea evita acest lucru, având în vedere poziţia sa economică relativ mai puternică şi independenţa energetică.
Într-o notă de cercetare de miercuri, economistul şef al Capital Economics din Marea Britanie Paul Dales a spus că această divergenţă ar conduce la o slăbiciune suplimentară atât a monedei euro, cât şi a lirei sterline faţă de dolarul american şi se aşteaptă ca lira sterlină să „coboare la noi minime”, pe măsură ce incertitudinea politică şi economică vor continua să afecteze Regatul Unit.
Credem că lira sterlină va scădea de la 1,17 dolari acum la aproximativ 1,05 dolari până la jumătatea anului viitor. Acest lucru ar duce moneda britanică sub nivelurile atinse înainte de Acordul Plaza din 1985 (1,09 USD), după ce Marea Britanie a părăsit ERM în 1992 (1,43 USD), în timpul Crizei Financiare Globale din 2008/09 (1,38 USD), după votul Brexit din 2016 (1,21 USD) şi în timpul crizei Covid-19 din 2020 (1,21 USD),” a spus Dales.
”De fapt, 1,05 dolari ar fi un minim record. În acelaşi timp, având în vedere că inflaţia ridicată ar putea împiedica Banca Angliei să reducă ratele dobânzilor aşa cum anticipează pieţele financiare, ne aşteptăm doar la o mică scădere a randamentelor dobânzilor obligaţiunilor pe 10 ani, până la sfârşitul acestui an, şi la o scădere mare a FTSE 100”, a mai spus analistul.