Lecție de geografie de la Putin: Liderul de la Kremlin le-a spus elevilor că Rusia, nu Japonia este „Țara Soarelui Răsare”

Președintele rus Vladimir Putin le-a spus elevilor din țara sa că Rusia, nu Japonia, este de fapt „Țara Soarelui Răsare”. Cel puțin asta se arată într-o nouă înregistrare video distribuită pe rețelele de socializare, relatează HotNews.

Cum poate fi înlăturat Vladimir Putin. Proteste sau lovitură de palat?

„În ceea ce-i privește pe vecinii noștri japonezi, Japonia este numită ‘Țara Soarelui Răsare’, dar mai la est de Japonia este, cred, Kamceatka sau (Insula) Sahalin, iar și mai la est este Noua Zeelandă”, le-a spus Putin elevilor ruși.

„Iar și mai la est de Noua Zeelandă este Ciukotka! Așadar, strâmtoarea (Bering) are doar 60 de kilometri, iar apoi vine continentul american. În acest sens, Rusia este ‘Țara Soarelui Răsare’”, a concluzionat liderul de la Kremlin.

Nu este clar dacă această întâlnire cu elevii a avut loc tot pe 1 septembrie, când Rusia a celebrat „Ziua Cunoștințelor” și Putin s-a deplasat în enclava Kaliningrad dintre Polonia și Lituania, unde Kremlinul a organizat o întâlnire separată cu elevii de la o școală locală.

Președintele rus le-a povestit școlarilor despre o presupusă discuție pe care ar fi avut-o cu ministrul rus al Educației, Serghei Kravțov, care i-ar fi zis că în teritoriile ucrainene ocupate de ruși, copiii nici măcar nu știau că podul Crimeei există și credeau că este fals.

„Da!”, a exclamat Putin amuzat, înainte de a spune apoi că elevii ucraineni nu știau nici că Ucraina a făcut parte din Uniunea Sovietică.

În cadrul aceleiași vizite pe care a efectuat-o în Kaliningrad, liderul de la Kremlin a numit un nou obiectiv pentru „operațiunea militară specială” din Ucraina și a făcut un mic exercițiu de imagine, oprind coloana oficială care îl însoțea pentru a discuta de la distanță timp de 10 secunde cu persoanele aflate pe marginea șoselei.

Tensiuni între Rusia și Japonia

Comentariile făcute de Vladimir Putin privind adevărata țară a „Soarelui Răsare” vin în contextul unor tensiuni fără precedent de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial între Moscova și Tokyo, ca urmare a faptului că Japonia s-a aliniat într-o mare măsură sancțiunilor decise de Occident împotriva economiei ruse.

La sfârșitul lunii iunie, ambasadorul Rusiei în Japonia, Mihail Galuzin, a denunțat sancțiunile adoptate de Tokyo, afirmând despre acestea că sunt „lipsite de viziune” și vor afecta în principal mediul de afaceri.

„Desigur, o astfel de creștere a unei politici ostile față de Rusia va fi luată în considerare de noi în viitoarea noastră abordare față de Japonia și nu va rămâne fără răspuns”, a mai spus Galuzin.

La jumătatea lunii iulie, Rusia a anunțat că impune sancțiuni împotriva a 384 de parlamentari japonezi, cărora le-a interzis accesul pe teritoriul său, după ce la sfârșitul lui aprilie a decis expulzarea mai multor diplomați niponi, ca represalii pentru o măsură similară luată de Tokyo.

De asemenea, parlamentul Japoniei a aprobat pe 20 august revocarea clauzei „naţiunii celei mai favorizate” acordate Rusiei. În urma acestei decizii, Rusia și-a pierdut beneficiile în materie de tarife şi bariere comerciale avute în Japonia.

Japonia revendică Insulele Kurile ocupate de armata lui Stalin

Televiziunile rusești au avertizat inclusiv că Rusia ar putea fi atacată de Japonia care, la fel ca în al Doilea Război Mondial, ar urma să se alieze cu Germania pentru a ataca țara condusă de Vladimir Putin în două părți. Japonia nu a atacat niciodată Rusia în al Doilea Război Mondial, cele două părți având semnat un tratat de neagresiune.

Tratatul a fost încălcat de dictatorul sovietic Iosif Stalin în ultimele zile ale războiului, când a ordonat trupelor sale să invadeze Manciuria, una dintre regiunile din Asia ale Imperiului Japonez.

O bună parte din tensiunile dintre Rusia și Japonia își au originea în evenimentele care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial. Tokyo și Moscova nu au semnat niciodată un tratat de pace, iar Japonia consideră că Insulele Kurile dintre cele două țări sunt un teritoriu nipon ocupat ilegal de Rusia.

La sfârșitul lunii august, Ministerul japonez al Apărării a anunțat că a cerut un buget record pentru forțele sale armate în contextul acestor tensiuni, dar și datorită acțiunilor tot mai agresive ale Chinei în Marea Chinei de Sud.

Troleibuze și autobuze decorate în spiritul sărbătorilor de iarnă, pe străzile Capitalei

Pentru al 5-lea an consecutiv, municipalitatea continuă tradiția decorării troleibuzelor și autobuzelor în spiritul sărbătorilor de iarnă, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În acest an, numărul unităților decorate a crescut la aproximativ 60, acestea urmând să circule pe mai multe rute municipale, acoperind toate sectoarele capitalei și oferind o atmosferă festivă pentru locuitori. Troleibuzele retro, care vor putea fi admirate pe data de 1 decembrie în centrul orașului, oferind un omagiu tradiției transportului public. Troleibuzele turistice, parte a proiectului special „Cunoaște Orașul alături de Moș Crăciun,” care vor transforma fiecare călătorie într-o experiență inedită pentru copii și adulți.

37 de troleibuze clasice decorate, realizate cu sprijinul mai multor agenți economici, cărora le adresăm mulțumiri pentru contribuția esențială.

19 autobuze decorate cu luminițe și decor în spiritul sărbătorilor.

Începând cu 01.12.2024, toate unitățile de transport decorate vor circula pe străzile capitalei, transformând călătoriile zilnice într-o experiență specială.

Este ultima zi în care cetățenii mai pot solicita compensații pentru noiembrie

Astăzi este ultima zi în care mai pot fi depuse cereri pentru compensații la energia consumată în luna noiembrie. Dacă cererea este depusă după data de 28 a lunii, compensațiile sunt acordate începând cu luna următoare. Pe parcursul sezonului rece, cererile pot fi depuse în orice moment, dar compensațiile nu vor fi acordate retroactiv, transmite IPN.

În acest an autoritățile au decis să ofere compensațiile la energie sub formă monetară, nu în factură. Pot să solicite compensație toate gospodăriile încălzite cu gaze naturale, energie termică, energie electrică sau combustibil solid (lemne, cărbuni, pelete, brichete). Plățile vor ajunge pe cardul bancar al solicitantului eligibil sau la oficiile poștale.

Autoritățile nu au oferit deocamdată detalii cu privire la mărimea compensațiilor bănești. Se întâmplă în condițiile în care Moldovagaz a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică majorarea tarifelor la gazele naturale cu circa 40%. Ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, a spus că decizia pe care o va lua ANRE va fi examinată, vor fi făcute calculele în interiorul Guvernului și se va lua decizia cum vor fi ajutați oamenii în această iarnă.

Până acum, au fost înregistrate peste 660 de mii de cereri pentru compensații la energie. Pentru întrebări legate de procesul de depunere a cererilor, cetățenii pot contacta gratuit Linia verde, la numărul: 0 8000 5000 (luni-vineri între 08.00 și 18.00 și sâmbătă între 10.00 și 16.00).

Creștinii ortodocși de stil vechi întră de azi în Postul Crăciunului

Postul Crăciunului este unul dintre cele mai importante posturi din an. Postul Crăciunului pe stil vechi începe pe 28 noiembrie. Acesta durează 40 de zile, până în data de 6 ianuarie. În această perioadă enoriașii se vor abţine de la consumarea produselor din carne, lactate, ouă, precum și de la plăcerile trupești. În această perioadă nu se fac nunți și nici botezuri, informează unica.md.

Postul Crăciunului nu este atât de aspru precum postul Paștelui.

În postul Crăciunului, credincioșii obișnuiesc să postească de carne, brânză și ouă, iar în zilele de luni, miercuri și vineri este indicat să se consume mâncare fără ulei și fără vin. Tot în post, în zilele de marți și joi se face dezlegare la untdelemn și vin, iar în sâmbetele și duminicile, dar și de sărbători se dezleagă la untdelemn, pește și vin.

Potrivit rânduielilor bisericești, se lasă sec în seara zilei de 27 noiembrie. Însă, această dată se schimbă dacă cade miercurea ori vinerea și se va lăsa sec cu o zi înainte, adică de marți.

Postul Crăciunului se ține în cinstea Fecioarei Maria, care fugea și se ascundea de rușine că se simțea fără vină grea, cu Mântuitorul Hristos. Postul Crăciunului este considerat de Biserica Ortodoxă o pregătire a credincioșilor pentru bucuria sărbătorii Nașterii Mântuitorului.

Rugăciune de rostit în postul Crăciunului: „Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor ce sunt pe mare, departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta Veche şi Nouă aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm şi Ţie ne rugăm: întăreşte-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguinţă, spre mărirea numelui Tău celui sfânt şi spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor şi spre biruinţa asupra păcatului; că împreună cu Tine răstignindu-ne şi îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte şi să petrecem cu bunăplăcere înaintea Ta în toate zilele vieţii noastre. Că Ţie se cuvine a ne milui şi a ne mântui pe noi, Hristoase Dumnezeule şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte, şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”.

Oleg Crețul a cucerit aurul la Campionatul de Judo pentru nevăzători
Articolul anterior
Doi elani spectaculoși, surprinși la Drochia. Aceștia ar fi venit din Ucraina
Articolul următor