Britanicii care vor să-i aducă un ultim respect reginei Elisabeta a II-a sunt sfătuiți să nu lase ursuleți de pluș, baloane sau să aprindă lumânări printre omagiile florale dedicate suveranei.
The Royal Parks a precizat că nu vor fi acceptate daruri sau artefacte, ci numai flori fără ambalaj și mesaje scrise. Mii de simpatizanți au depus flori în apropierea Palatului Buckingham, Castelelor Windsor și Balmoral după ce moartea suveranei a fost anunțată joi, transmite digi24.ro.
Omagiile florale depuse la reședințele regale în ultimele zile au inclus ursuleți de pluș, jucării sub formă de Corgi, baloane și sendvișuri cu marmeladă, referință la un scheci realizat cu prilejul Jubileului de Platină în care regina apare alături de ursulețul Paddington.
Asociația The Royal Parks, care se ocupă de administrarea parcurilor regale din Londra, a spus că oamenii sunt îndemnați să aducă flori într-un loc special amenajat din Green Park, în apropiere de rezidența londoneză a defunctei regine, potrivit dpa, preluată de Agerpres.
Persoanele care vin să-i aducă un ultim omagiu reginei sunt rugate să îndepărteze orice ambalaj de pe flori înainte de a le depune. The Royal Parks a mai precizat că vor fi acceptate cărțile poștale și etichetele adăugând: „Din păcate, nu vor fi acceptate daruri și artefacte, iar oamenii sunt rugați să nu le aducă în parcuri. Obiecte nonflorale, precum ursuleți de pluș și baloane, nu ar trebui aduse”.
Organizația a mai adăugat că nu va fi permisă aprinderea lumânărilor în parcuri, iar lumânările aprinse vor fi stinse. Omagiile vor fi păstrate până la terminarea tuturor ceremoniilor și se estimează că florile vor fi eliminate din parcuri după șapte până la 14 zile de la data funeraliilor. Florile care se deteriorează între timp vor fi îndepărtate și duse în pepiniera din Hyde Park, unde vor fi procesate pentru a fi transformate în compost.