Kate Middleton, în vârstă de 40 de ani, s-a prezentat la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a îmbrăcată într-o ținută de doliu și a atras atenția tuturor cu un detaliu inedit.
Soția Prințului William a ales să poarte, în semn de omagiu, colierul cu perle și diamante al Majestății Sale, una dintre bijuteriile preferate ale reginei. Kate a purtat și o pereche de cercei cu perle, tot din colecția regretatei suverane. Colierul cu perle a fost purtat și de Prințesa Diana în 1982.
Regina Elisabeta a II-a s-a stins pe 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani, după o domnie de 7 decenii.
Ziua înmormântării Reginei Elisabeta, 19 septembrie 2022, a adus împreună peste 500 de șefi de stat și din întreaga lume. La ceremonia religioasă au luat parte aproximativ 2000 de invitați, iar momentul a fost urmărit de milioane de oameni de pe întreaga planetă.