Ministrul Justiţiei din Franța, trimis pe banca acuzaților. Riscă 5 ani de pușcărie, pentru că ar fi profitat de funcţia sa ca să-și regleze conturile cu anumiţi magistraţi

Ministrul francez al Justiţiei, Eric Dupond-Moretti, este trimis în faţa Curţii de Justiţiei a Republicii (CJR), singura instanţă abilitată să judece crime sau delicte comise de miniştri în timpul mandatului lor. Dupond-Moretti este acuzat de conflict de interese în două dosare distincte, delicte pentru care este pasibil cu 5 ani închisoare şi 500.000 de euro amendă. Avocaţii săi au anunţat că vor contesta, în faţa Curţii de casaţie, decizia comisiei de instrucţie a CJR, anunță RFI.ro.

Un ministru al Justiţiei judecat în timp ce este încă în funcţie ar fi o premieră în Franţa. Eric Dupond-Moretti, fost avocat penalist, tenor al baroului din Paris, a fost numit ministru în vara anului 2020. După alegerile din acest an, el a fost confirmat în funcţie de prim-ministra Elisabeth Borne.

Ministrul Justiţiei este acuzat că ar fi profitat de funcţia sa guvernamentală pentru a-şi regla conturile cu anumiţi magistraţi, cu care se confruntase pe vremea când era avocat. O acuzaţie pe care respectivul, evident, o contestă.

Împotriva lui fuseseră depuse două plângeri distincte pentru conflict de interese. Una de principalele sindicate de magistraţi, a doua de asociaţia anticorupţie Anticor. Ancheta a fost lansată la începutul lui 2021. De-a lungul cercetărilor legate de acuzaţiile lansate de ministru contra unor magistraţi, Eric Dupond-Moretti a repetat în continu că „nu face decât să urmeze recomandările administraţiei sale”. Argumente care nu au convins, însă, acuzaţia care a decis să ceară un proces contra ministrului.

Chiar dacă decizia de a-l judeca pe ministru nu este o surpriză, anunţul comisiei de instrucţiei a Curţii de Justiţiei a Republicii îl pune pe Eric Dupond-Moretti într-o poziţie dintre cele mai inconfortabile.

Tinând cont de apelul făcut de acuzat în faţa Curţii de casaţie, procesul ministrului nu se va desfăşura înainte de finele anului viitor. Răstimp în care se pot întâmpla multe lucruri. Eric Dupond-Moretti a precizat însă, mai demult, că nu va demisiona în niciun caz estimând că legitimitatea sa nu vine de la tribunal ci de la preşedintele Republicii şi şefa guvernului, cele două personaje care l-au numit în funcţie.

Edward Sanda, dezvăluiri surprinzătoare despre Cleopatra Stratan și căsnicia lor la aproape trei ani

Cleopatra Stratan și Edward Sanda formează un cuplu din februarie 2020. Au fost inițial foarte buni prieteni și s-au întâlnit cu mai multe ocazii la studioul unde înregistrau piese, iar ulterior relația lor a evoluat.

Edward Sanda și Cleopatra Stratan s-au căsătorit religios în cadrul unei ceremonii restrânse care a avut loc pe 22 august 2021, în Chișinău, la câteva zile după ce au făcut cununia civilă, mai exact pe 14 august 2021.

Edward Sanda și Cleopatra Stratan sunt căsătoriți de aproape 3 ani. Într-un interviu acordat pentru Wowbiz, artistul a dezvăluit secretele care stau la baza unei relații frumoase și armonioase alături de Cleopatra.

„Dacă nu vine natural, de la fiecare, atunci se cunoaște și încep să apară probleme, certuri, deja observă lumea că ceva nu e bine. Dar, la noi, așa suntem, lucrurile vin natural, firesc, nu punem nicio presiune unul pe celălalt, nu suntem geloși. Suntem noi și cred că asta contează cel mai mult într-o relație. Să fii tu, să înțelegi persoana de lângă tine, să te înțeleagă la fel și să fie o îmbinare frumoasă”, a spus Edward Sanda la WOWnews.

Fiind conștienți că nicio relație nu este lipsită de obstacole, cei doi parteneri au avut de înfruntat diverse provocări în cuplu. În cadrul discuției, aceștia au împărtășit care au fost principalele dificultăți întâlnite pe parcursul relației lor.

„Ce nu o să pot să uit vreodată în viața mea este sentimentul și momentul în care a venit Edi în Chișinău după 5 luni în care am stat la distanță, în pandemie. A fost cred cea mai lungă așteptare pe care am avut-o, aveam impresia că nu se mai termină ziua aia. Nu dorim la nimeni să treacă prin chestia asta. Să nu treacă prin distanța prin care am trecut noi, în sensul în care noi nu știam ce se întâmplă. Am avut o situație…noi eram împreună din februarie și în martie s-a dat lockdown, pur și simplu. A fost cea mai mare provocare. Eu eram la ai mei acasă la Chișinău, la școală, el era la București. Nimeni nu știa cât o să dureze, ce o să se întâmple mai departe, era o nebuloasă totală. Ba se închideau granițele, ba se deschideau și tot așa. Asta a ținut vreo 5 luni de zile. În iulie abia s-au deschis granițele, s-a mai liniștit treaba cu carantina, cu restricțiile și el putea să vină în țară.”, a spus Cleopatra Stratan pentru sursa citată.

În vara lui 2021, Cleopatra Stratan și Edward Sanda au devenit soț și soție. Acum, cei doi se gândesc la a deveni părinți și își doresc o fetiță.

„Când o da Dumnezeu, atunci o să fie. Da, noi ne dorim”, a completat Cleopatra. Soțul artistei își dorește să fie tată de fetiță. „Eu vreau să fie păpușă. Da (n.r. – fetiță). Acum, ce o să iasă. Am printre prietenii mei, printre colegi, oameni care au copii acum și zic: ‘Dar eu chiar mi-am dorit fetiță și așa a ieșit!’. Acum sper să mă audă și pe mine.”, a mărturisit Edward, potrivit Libertatea.

33 de agenți electorali au murit din cauza valului de căldură din ultima zi a alegerilor din India. Ce temperatură s-a înregistrat

33 de agenţi electorali au murit din cauza căldurii excesive în ultima zi a alegerilor generale din India, sâmbătă, 1 iunie, în statul Uttar Pradesh, nordul țării, a anunţat Navdeep Rinwa, ofițer electoral al scrutinului, transmite France24, care citează agenția France Presse.

Cel puțin 33 de membri ai personalului electoral indian au murit în statul Uttar Pradesh, în ultima zi de vot, potrivit autorităților electorale.

Navdeep Rinwa, ofițer electoral șef al statului, a detaliat că printre victime se numără agenți de securitate și personal de curățenie.

46,9 grade Celsius la umbră

Departamentul Meteorologic din India a precizat că temperaturile în orașul Jhansi au ajuns la 46,9 grade Celsius la umbră. Experții spun că deshidratarea în condiții de căldură extremă poate îngroșa sângele, provocând insuficiență de organ.

„O compensaţie financiară de 1,5 milioane de rupii (aproximatic 18.000 de dolari) va fi oferită familiilor celor decedaţi”, a anunţat, duminică, 2 iunie, Navdeep Rinwa.

Un incident suplimentar a fost raportat în orașul Ballia, în același stat, unde un alegător și-a pierdut conștiența în timp ce stătea la coadă pentru a vota.

India se confruntă cu o vară extrem de fierbinte, iar într-o zonă din capitala New Delhi s-a înregistrat săptămâna aceasta temperatura-record de 52,9 grade Celsius. Valoarea a fost revizuită, după ce, inițial, se anunțaseră 52,3 grade.

La finalul lunii, căldura extremă a ucis cel puțin 15 oameni în 24 de ore, în estul țării.

sursa

Belgorod, bombardat de ucraineni. Secretarul Consiliului Regional de Securitate a fost ucis, anunță presa rusă

Igor Neciporenko, șeful adjunct al districtului Korocianski din regiunea Belgorod, a murit într-o explozie, anunță guvernatorul rus, a transmis agenția RBC. Armata ucraineană a tras zeci de rachete și drone în regiunea de graniță Belgorod începând de vineri seară, după ce au primit permisiunea de a folosi armele SUA, a semnalat Bild.

Adjunctul administraţiei raionului Korocianski, care este și secretar al Consiliului Regional de Securitate, a decedat, sâmbătă, în urma unei explozii a unui obuz, a anunțat guvernatorul regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov.

De asemenea, „șeful districtului, Nikolai Nesterov, Andrey Vedenin, șeful așezării rurale Melihovski, și Igor Șevliakov, șeful așezării rurale Șliahovski, au fost răniți ușor”, a precizat Gladkov, pe canalul său de Telegram.

În timpul bombardamentului orașului Șebekino, 6 civili au fost răniți, toți fiind internați în spital, a mai spus șeful regiunii. 5 dintre ei se aflau în două autobuze în timpul atacului, iar altul era pe stradă.

Contul „OSINTdefender” (1,1 milioane de urmăritori) a scris, vineri, că „forțele ucrainene par să fi lansat primul atac asupra regiunii Belgorod din vestul Rusiei folosind arme furnizate de SUA. Filmările arată tragerea a cel puțin opt rachete de la un M142 HIMARS la sud de Vovceansk, urmată de alerte de raid aerian în Rusia”.

La scurt timp, agenția rusă TASS a scris că au avut loc „cel puțin 40 de explozii pe cer” deasupra orașului Belgorod, care are o populație de 356.000 de locuitori.

Va fi mare chef și sărbătoare! Hramul orașului Chișinău va dura 2 zile în acest an
Articolul anterior
Cutremur în munții Vrancea! Ce magnitudine a avut sesismul?
Articolul următor