Problema gazelor pentru Moldova, rezolvată! Ministrul Spînu spune că a găsit soluția

”Interesul R. Moldova este să semneze un Acord pe termen lung cu România privind livrarea gazelor naturale ceea ce ar rezolva problema nu doar pentru această iarnă. Ar fi un colac de salvare pentru mulți ani înainte”.

Despre aceasta declară într-un interviu la RFI vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării, în contextul în care Gazprom a amenințat din nou R. Moldova că riscă să rămână fără gaze naturale.

Referindu-se în interviu la funcționalitatea gazoductului Iași-Ungheni, Andrei Spînu spune că conducta nu poate oferi o soluție pentru toată Republica Moldova, în special când consumul este foarte mare.

„Mă refer la lunile decembrie, ianuarie și februarie. Tehnic, cred că putem rezolva cu toată țara. În mod special, dacă luăm și alte măsuri precum ar fi economiile, trecerea Termoelectrica la păcură, atunci acele 5 milioane de metri cubi de gaze ar asigura în întregime nevoile țării noastre. În fiecare zi, la Chișinău ajung cisterne cu păcură pentru Termoelectrica. Au fost contractate sub 50 de mii de tone, iar toată cantitatea urmează să ajungă până la începutul lunii decembrie”, continuă vicepremierul Andrei Spînu.

Premierul de la București, Nicolae Ciucă, a declarat recent că România poate să dea Republicii Moldova cel mult cinci milioane de metri cubi de gaz pe zi.

„Domnul Ciucă a vorbit despre capacitatea tehnică de livrare a gazului prin gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău. 5 milioane de metri cubi pe zi din partea României ar fi mai mult decât suficient pentru țara noastră. Aceste 5,7 milioane pe care le oferă acum Gazpromul sunt pentru ambele maluri ale Nistrului, inclusiv pentru producerea energiei electrice”, precizează Spînu.

„În România tariful a fost plafonat la 13 lei. În Moldova achităm 29 de lei pentru un metru cub. România probabil poate face acest lucru pentru că are producere națională. Moldova nu are. Importăm toată cantitatea de gaz, respectiv noi nu putem aplica aceste plafoane. Precizez că noi nu solicităm să avem un contract pe termen lung și să plătim același tarif de 13 lei. Noi suntem de acord să plătim un pic mai mult, doar să avem această alternativă. În prezent, noi nu avem alternativă. În momentul în care gazul este sistat, va trebui să cumpărăm la un preț foarte mare de pe piețele internaționale”, mai spune oficialul de la Chișinău.

sursa: www.democracy.md

Expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, deschisă în fața Guvernului

Expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, deschisă în fața Guvernului1 martie 2025, Chișinău – O expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, ce marchează 33 de ani de la izbucnirea războiului de pe Nistru, a fost lansată, astăzi, în fața Casei Guvernului, în Piața Marii Adunări Naționale, și, în paralel, la Președinția și Parlamentul Republicii Moldova.

Expoziția din fața Executivului a fost deschisă de către prim-ministrul Dorin Recean și președintele interimar al României, Ilie Bolojan, aflat într-o vizită oficială la Chișinău.

În cadrul expoziției sunt prezentate fotografii realizate de regretatul fotojurnalist Nicolae Pojoga, care a surprins secvențe unice cu evenimentele de acum 33 de ani, cu eroii care au luptat pentru integritatea, independența și suveranitatea Republicii Moldova.

Alte fotografii, parte ale aceleiași expoziții, sunt expuse pe gardul Președinției și al Parlamentului.

Precizăm că cele trei instituții – Guvernul, Președinția și Parlamentul, au organizat acțiunea într-un efort unitar de a readuce în atenția publică și a generațiilor tinere eroismul veteranilor și momentele tragice prin care a trecut țara noastră. Expoziția poate fi vizitată în perioada 1-10 martie.

Amintim că, mâine, 2 martie, Guvernul desfășoară o serie de activități de comemorare a eroilor căzuți în conflictul armat din anul 1992.

La ora 10:00, cetățenii sunt invitați să participe la Marșul Memoriei – coloana se va forma în Piața Marii Adunări Naționale și va merge pe jos spre monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul Memorial „Eternitate”.

Cu mărțișoare și puieți, Ministerul Mediului invită cetățenii la campania de împădurire #GenerațiaPădurii

În prima zi a primăverii, ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, împreună cu reprezentanții Agenției „Moldsilva”, a oferit trecătorilor din centrul capitalei mărțișoare și puieți, simboluri ale renașterii naturii.

Prin acest gest, cetățenii au fost invitați să participe activ la campania națională de împădurire #GenerațiaPădurii, ce va avea loc pe 15 martie în satul Geamăna, raionul Anenii Noi.

Campania de împădurire #GenerațiaPădurii își propune să mobilizeze oamenii din toată țara să se alăture eforturilor de a face Moldova mai împădurită.

Pe 15 martie, la Geamăna, Anenii Noi, vor fi plantate peste 30 hectare de pădure. Totodată, vor fi disponibile alte 120 de locații din toate raioanele țării pentru plantare. Detalii și modalități de participare pot fi găsite pe site-ul oficial al Agenției „Moldsilva” și al Ministerului Mediului, accesând butonul „Participă la plantări primăvara 2025”

Amintim că, pe lângă cele 30 de hectare de pădure care vor fi plantate în localitatea Geamăna, campania de împădurire din această primăvară are un obiectiv ambițios: extinderea și reabilitarea a 3.500 de hectare de pădure la nivel național, prin plantarea a peste 8 milioane de puieți.

Prin plantarea puieților, se urmărește nu doar sporirea suprafețelor forestiere, ci și creare unui mediu mai sănătos pentru toți cetățenii, prevenirea eroziunii solului, îmbunătățirea calității aerului și apei, precum și crearea unor habitate sigure pentru biodiversitate.

Ministerul Mediului și Agenția ,,Moldsilva” invită toți cetățenii, mediul privat și societatea civilă să se implice în campania de împădurire #GenerațiaPădurii. Mai multe păduri înseamnă un mediu mai bun pentru noi toți.

Călătorii au fost întâmpinați cu mărțișoare la intrarea în țară

Călătorii au fost întâmpinați cu mărțișoare la intrarea în Republica Moldova în prima zi de primăvară. La Aeroportul Internațional Chișinău, pasagerii au avut parte și de un concert. Melodiile au fost interpretate de fanfara Poliției de Frontieră, scrie radiomoldova.md

Pasagerii au fost plăcut surprinși de mărțișoarele pe care le-au primit și de atmosfera de sărbătoare de la Aeroport

„Deja este o tradiție. În fiecare an, la toate posturile vamale, pasagerii sunt întâmpinați cu acest minunat simbol, mărțișor. Pasagerilor le dorim bun venit acasă, căldură în suflet, pace în toată lumea și multă multă sănătate”, a precizat Oleg Vozian, inspector principal la Serviciul Vamal.

„În acest an deja venim și cu o felicitare, dar felicitarea nu este simplă. Este cu un QR cod pe care dacă îl scanați, atunci cu siguranță o să aflați toată informația despre bunurile pe care aveți dreptul să le transportați prin vamă, despre suma pe care aveți dreptul să o transportați, dar și suma pe care este obligatoriu să o declarați atunci când treceți prin vamă”, a menționat Tatiana Șompol, șefa secției Relații cu publicul la Serviciul Vamal.

Mărțișoare au fost împărțite la toate posturile vamale de la frontiera țării.

Kremlinul susţine că SUA par să admită că Ucraina a orchestrat asasinarea Dariei Dughina
Articolul anterior
Armata ucraineană, câștiguri majore în ultimele 48 de ore în Herson. Rușii distrug echipamentele în timp ce fug
Articolul următor