Judocanul Denis Vieru a cucerit medalia de bronz la Mondialul de la Tashkent

Judocanul Denis Vieru a cucerit medalia de bronz la Mondialul de la Tashkent. În ultimul meci, el l-a învins pe georgianul Vazha Margvelashvili.

Denis Vieru, primul judocan moldovean intrat în concurs la Mondiale |  Olympic Moldova

Vieru a fost oprit în drumul spre aur de unul dintre cei doi japonezi care evoluează în categoria de greutate 66 kg – Hifumu Abe. El l-a învins în ultimul act pe conaționalul Joshiro Maruyama.

Denis Vieru a reușit să-i învingă pe sârbul Strahinja Buncic, spaniolul Alberto Gaitero și ucraineanul Bogdan Iadov.

Tot la 66 kg, Radu Izvoreanu a trecut de bulgarul Yanislav Gerchev, dar a cedat în fața brazilianului Willian Lima.

GĂGĂUZIA: Au fost documentate 140 000 de persoane, vizate în dosar pentru că ar fi primit bani de alegeri

Șeful Adunării Populare de la Comrat acuză autoritățile de la Chișinău că ar face presiuni asupra Găgăuziei. Dmitri Constantinov s-a arătat indignat, la o conferință de presă, că numeroși localnici sunt chemați să se prezinte în fața oamenilor legii, pentru a răspunde dacă au primit bani în campania electorală să voteze pentru un anumit candidat, transmite corespondentul IPN din UTA Găgăuzia.

Potrivit lui Constantinov, „niciun locuitor din Găgăuzia nu a primit bani pentru vot”, iar plățile le sunt oferite cu titlu de „ajutor suplimentar din fondul Federației Ruse, ceea ce nu este ilegal”.

Surse din cadrul Direcției de Poliție a Găgăuziei au confirmat pentru IPN desfășurarea acțiunilor de documentare: „De joi au fost documentate 140 000 de persoane, vizate în dosar pentru că ar fi primit bani de alegeri”.

Reprezentanții Poliției au precizat că acei cetățeni, care au fost vizitați de oamenii legii, nu au răspuns ori nu erau acasă, vor primi pe adresa unde trăiesc o citație în care sunt indicate data, ora și locul unde trebuie să se prezinte, iar în caz de absență, se va întocmi un proces-verbal.

Estonia a reținut un petrolier care se îndrepta spre Rusia

Forțele navale estone au reținut și s-au urcat la bordul unui tanc petrolier care se îndrepta spre Rusia și care se află sub sancțiunile UE, acuzându-l că navighează ilegal fără un pavilion de țară valid, relatează Reuters.

Nava „Kiwala” se află sub sancțiunile europene din februarie, în contextul măsurilor introduse de UE împotriva „flotei din umbră” a Rusiei, un termen folosit de statele occidentale pentru vasele care, susțin ele, sunt utilizate de Moscova pentru a eluda sancțiunile internaționale.

Kiwala se îndrepta spre Rusia în momentul confiscării, arată datele MarineTraffic. Nava avea pavilion de Djibouti, dar un oficial din cadrul Autorității estone de transport a dezvăluit că Djibouti a negat că ar fi înregistrată acolo.

„Dis-de-dimineață, marina estonă a reținut o navă sancționată, fără pavilion național”, a declarat premierul eston Kristen Michal într-o postare pe platforma X.

„Estonia ia foarte în serios activitățile suspecte din Marea Baltică”, a adăugat oficialul.

Când a inclus nava în registrul de sancțiuni în februarie, UE a afirmat despre aceasta că a fost implicată în transportul de petrol rusesc „practicând în același timp practici maritime neregulamentare și de mare risc”.

„Din cauza suspiciunii că nava nu are pavilion, autoritățile estone au reacționat. Echipajul și căpitanul au cooperat”, a precizat Kristjan Truu, director al Diviziei maritime din cadrul Autorității estone de transport.

Truu a menționat că în operațiune au fost implicate nave și elicoptere ale forțelor navale și că nava este inspectată în timp ce Estonia poartă discuții cu Djibouti pentru a confirma detaliile.

Nu au fost raportate daune la nivelul cablurilor submarine sau altor echipamente. În ultimii ani, țările din regiune au acuzat Moscova că folosește nave pentru a deteriora infrastructura submarină din Marea Baltică.

În ianuarie, în cadrul unui summit cu aliații din regiune, secretarul general Mark Rutte a anunțat că NATO va întări protecția infrastructurii critice în cadrul „Baltic Sentry” (Santinela baltică), care va spori prezența militară a alianței în Marea Baltică și le va permite aliaților să răspundă la actele destabilizatoare, după cum explica NATO într-un comunicat de presă emis după reuniunea de la Helsinki.

Xi Jinping: „China și UE trebuie (…) să reziste împreună practicilor unilaterale și de intimidare”

Unii dintre liderii blocului comunitar susțin îndepărtarea de SUA și crearea unor legături mai strânse cu diferiți parteneri globali, însă alții susțin că este mai bine ca UE să rămână aproape de Washington, scrie Politico și hotnews.ro

Președintele chinez Xi Jinping a propus Uniunii Europene să colaboreze cu Beijingul, pentru a o mișcare de rezistență în fața lui Donald Trump și a războiului comercial global al acestuia.

„China și UE trebuie să își îndeplinească responsabilitățile internaționale, să protejeze împreună tendința de globalizare economică și un mediu comercial internațional echitabil și să reziste împreună practicilor unilaterale și de intimidare”, a declarat Xi în timpul unei întâlniri cu premierul spaniol Pedro Sánchez la Beijing.

Washingtonul și Beijingul sunt implicate în prezent într-o escaladare a războiului comercial, cu China majorând vineri dimineața taxele vamale pentru importurilor americane la 125%, în semn de răspuns la măsurile luate deja de SUA.

În timp ce Trump a suspendat regimul tarifar cel mai sever pentru alte țări – inclusiv UE – China caută parteneri care să o ajute să contracareze imensa presiune comercială venită din partea Casei Albe.

Premierul Spaniei: „China este un partener fundamental pentru noi”

Sánchez a reluat apelul lui Xi pentru legături mai strânse între UE și superputerea asiatică într-un moment în care lumea se confruntă cu „provocări extraordinare”.

„Peisajul global complex face necesar să mizăm pe mai mult dialog, cooperare și o consolidare a relațiilor noastre cu alte țări și blocuri regionale”, a declarat premierul Spaniei, într-o referire voalată la războiul comercial global al lui Trump.

„China este un partener fundamental pentru noi atunci când vine vorba de a face față celor mai mari provocări ale lumii”, a adăugat el. „Schimbările climatice, dezvoltarea globală, lupta împotriva inegalității. Toate sunt probleme-cheie pentru noi”, a spus el.

Vizita premierului spaniol la Beijing a stârnit interesul Washingtonului, unde secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a comparat săptămâna aceasta încercările Madridului de a stabili relații comerciale mai strânse cu China cu „tăierea propriului gât”.

Sánchez a insistat că „politica externă a Spaniei nu este împotriva nimănui”, adăugând că țara sa este hotărâtă să joace un rol „activ” în promovarea relațiilor transatlantice „reciproc avantajoase”.

Pledoaria sa repetată pentru „fair-play în comerțul internațional” a fost însă văzută ca o critică a recentelor măsuri comerciale punitive ale lui Trump.

Dilema UE

Călătoria lui Sánchez evidențiază diviziunile din cadrul UE cu privire la modul în care blocul comunitar ar putea răspunde la taxele impuse de SUA, scrie Politico.

Unii dintre liderii blocului susțin îndepărtarea de SUA și crearea unor legături mai strânse cu diferiți parteneri globali, însă alții susțin că este mai bine ca UE să rămână aproape de Washington.

Prim-ministra italiană Giorgia Meloni, care insistă că Europa trebuie să păstreze o „abordare pragmatică, constructivă și deschisă” față de Casa Albă, urmează să călătorească la Washington săptămâna viitoare, unde-și va putea demonstra relația apropiată cu Trump.

Prim-ministrul Spaniei a declarat că a discutat cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și cu comisarul UE pentru comerț, Maroš Šefčovič, înainte de vizită. Vineri, publicația South China Morning Post din Hong Kong a relatat că liderii UE intenționează să se întâlnească cu Xi în China în luna iulie.

Ultimul summit de acest tip a avut loc la Beijing în 2023, iar protocolul ar impune în mod normal ca următoarea ediție să aibă loc la Bruxelles. Disponibilitatea UE de permite din nou Chinei să fie gazdă sugerează că liderii europeni sunt dornici să îl mulțumească pe Xi și să folosească summitul – care coincide cu cea de-a 50-a aniversare a stabilirii relațiilor UE-China – pentru a crea legături mai strânse cu Beijingul.

La Beijing, Xi a susținut relațiile strânse cu Spania, despre care a spus că sunt din ce în ce mai importante „cu cât situația internațională devine mai turbulentă și mai volatilă”. Potrivit lui Sanchez, cei doi lideri au vorbit despre cooperarea globală și despre hotărârea UE de a asigura o „pace justă” în Ucraina.

Concert grandios de Hramul Orașului. Ce artiști vor evolua pe scenă
Articolul anterior
Andreea Bostănică a împlinit 18 ani! Detalii legate de relația cu Jador
Articolul următor
Close menu