Ce riscă moldovenii care vor introduce date false despre venituri în cererea pentru compensația la facturi

Beneficiarii de compensații la facturi pentru perioada rece a anului vor fi verificați, cu ajutorul sistemelor informaționale ale FISC, ale Casei Naționale de Asigurări Sociale, dar și accesând datele Cadastru. Totodată, Inspecția socială va putea face controale punctuale, pentru a identifica persoane care beneficiază pe nedrept de ajutorul oferit de stat sau au făcut declarații vădit false, pentru a beneficia de compensații.

Astfel, abuzurile semnalate vor fi cercetate, iar oamenii respectivi, dacă au comis aceste abuzuri, vor fi penalizați. Declarațiile au fost făcute de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, în cadrul evenimentului de lansare a platformei online compensații.gov.md, care a avut loc astăzi.

„Cum va fi verificată veridicitatea datelor introduse în sistem și cum vor fi identificate persoanele care nu neapărat au nevoie de aceste compensații, dar vor vea să profite și nu se vor înregistra, pentru că vor ști că vor fi automat incluse în categoria de vulnerabilitate medie?”, a fost întrebat ,inistrul Muncii și Protecției Sociale.

„Sistemul are un mecanism de verificare cu datele pe care le cunoaște deja statul. Statul nu cunoaște totul, este o realitate și nu avem cum să o schimbăm de la o zi la alta. De exemplu, statul nu știe veniturile deținătorilor de patente, pentru că ele nu se declară în alte sisteme informaționale, dar acest sistem informațional comunică cu sistemele informaționale ale FISC, ale Casei Naționale de Asigurări Sociale și va face verificările necesare, pentru a vedea dacă venitul declarat este mai mic decât cel cunoscut de stat. Este primul pas. Al doilea pas – sistemul informațional va verifica și datele din Cadastru, pentru a verifica averile. În cazul în care gospodăria are mai mult de 4 bunuri imobile de tip locuință sau în valoare mai mare de 4 milioane de lei, această gospodărie este atribuită automat categoriei de nonvulnerabilitate, pe baza averii, adică este o gospodărie suficient de bogată ca să-și poată acoperi aceste cheltuieli.

Mai avem o instituție, care se numește Inspecția socială, reformată și consolidată. Există proceduri, ca la orice inspecție, aceasta are anumite criterii de risc și va putea face controale punctuale per beneficiarii care conform acestor criterii de risc, beneficiază pe nedrept sau au făcut declarații vădit false, pentru a beneficia de compensații.

Există anumite limite în sistem, cât poate verifica Inspecția socială, cât poate verifica statul, dar aceste limite nu trebuie să ne blocheze, pentru a face un mecanism care este mai echitabil.

Este imposibil să urmărim fiecare cetățean în parte, nu acesta este scopul nostru, iar abuzurile care vor fi semnalate prin criteriile de risc care există în sistem vor fi cercetate și oamenii respectivi, dacă au comis aceste abuzuri, vor fi penalizați, vor restitui sumele pe care le-au primit necuvenit și deja toate celelalte proceduri administrative, prevăzute de Codul administrativ etc. Dacă omul comite un abuz vădit, se aplică legea”, a punctat Marcel Spatari.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, a anunțat lansarea platformei online compensații.gov.md, începând de astăzi. Potrivit oficialului, pentru perioada rece a anului, Ministerul Finanțelor identifică resurse pentru a acorda compensații în valoare totală de aproape 5 miliare de lei, de aproape două ori și jumătate mai mult decât anul trecut.Moldovenii vor primi compensații la factura de gaz și încălzire în funcție de categoria de vulnerabilitate din care vor face parte.

Deocamdată nu se știe exact suma ajutorului, dar un exemplu adus de ministrul Muncii indică o sumă medie de 1600 de lei pentru o factură de aproximativ 4 mii de lei. „Cei din categoria de înaltă vulnerabilitate ar putea primi o compensație de 2 mii de lei, iar cei din categoria următoare – de o mie, de exemplu”, a explicat Marcel Spatari.
Cum arată formularul pentru compensațiile la gaz și energia termică și ce se întâmplă dacă nu îl completați vedeți AICI.

În context, ministrul Muncii spune că locuiește cu părinții săi, iar la iarnă va face la fel, pentru a economisi gazul: „Eu am două apartamente, unul în care stau singur și altul în care stau cu părinții. La iarnă, ca să economisim, cred că o să stau cu părinții. Celălalt apartament am să-l închid”, a declarat Marcel Spatari.

sursa: www.unimedia.info

Guvernul a aprobat Regulamentul și Planul de acțiuni anticriză în sectorul energiei electrice 

Guvernul consolidează capacitatea de răspuns a autorităților la riscurile din sectorul electroenergetic, prin dezvoltarea unui cadru juridic clar pentru prevenirea și gestionarea crizelor. În acest sens, Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, Regulamentul privind situațiile excepționale în sectorul electroenergetic și Planul de acțiuni aferent, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Planul de acțiuni cuprinde 31 de scenarii de criză și măsuri pentru a preveni sau a atenua impactul unor posibile situații excepționale în sectorul electroenergetic. Documentul detaliază măsuri de anticipare și de intervenție pentru fiecare scenariu, în funcție de factorul declanșator, cum ar fi: lipsa de combustibil, eșecul pieței energiei electrice, atac rău intenționat, vreme extremă și altele. 

În unul dintre posibilele scenarii, care prevede deficiențe generale de aprovizionare cu combustibili, producătorii vor asigura creșterea la maximum a capacității de producere disponibile și mobilizarea întregii capacități de generare. De asemenea, operatorul sistemului de transport va solicita ajutor de la operatorii din țările vecine, conform acordurilor bilaterale. Totodată, este prevăzută protejarea consumatorilor prioritari, precum instituții medicale, grădinițe și școli, astfel încât serviciile sociale de importanță majoră să nu fie sistate.   

Un alt scenariu descrie suprasolicitarea rețelelor electrice din cauza utilizării dispozitivelor electrice pentru încălzire. În acest caz, autoritățile vor aplica măsuri de redistribuire a sarcinilor în rețea, consolidare a rețelelor de joasă tensiune și vor implementa programe de gestionare a cererii. 

În cazul afectării infrastructurii de transport a energiei electrice, se vor implementa măsuri de restaurare rapidă a liniilor de transport și redistribuire a fluxurilor energetice în cadrul rețelelor interconectate, inclusiv prin utilizarea capacităților disponibile prin rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică ENTSO-E.

În plus, Planul subliniază importanța cooperării regionale și a integrării în piața energetică europeană. Măsurile coordonate cu țările vecine vor contribui la prevenirea crizelor și la gestionarea eficientă a acestora. 

Gestionarea situațiilor de criză va fi asigurată de Ministerul Energiei, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, operatorii de transport și de distribuție a energiei electrice, precum și de Comisia pentru Situații Excepționale.

Republica Moldova, deși a înregistrat progrese semnificative în sectorul energetic, precum construcția gazoductului Iași-Chișinău, sincronizarea sistemului electroenergetic cu ENTSO-E și inițierea proiectelor de interconexiune cu România, continuă să fie vulnerabilă din punct de vedere electroenergetic. Capacitatea internă de producție acoperă 23% din necesarul malului drept, iar 70% din consumul de energie electrică depinde de producerea de la Centrala MGRES. De asemenea, capacitatea tehnică de import garantată prin ENTSO-E este, în prezent, limitată la 315 MW – insuficient pentru a satisface cererea totală. În proces de realizare sunt proiecte de interconexiune, precum liniile de 400 kV Vulcănești-Chișinău și Bălți-Suceava, care vor îmbunătăți situația, însă nu vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2025.

Un bărbat din Criuleni a murit ars după ce a adormit cu reșoul pornit

Nerespectarea regulilor de exploatare a aparatelor electrice de încălzit a dus la decesul unei persoane, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la utilizarea aparatelor electrice de încălzit a răpit viața unui bărbat. Cazul a fost raportat în după amiaza zilei de 10 decembrie 2024 într-o casă de locuit din satul Izbiște, raionul Criuleni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:30. Potrivit informațiilor, în interiorul locuinței a izbucnit un incendiu, care s-a autostins până la apelarea echipelor specializate. La fața locului, a fost depistat cadavrul parțial carbonizat al proprietarului, un bărbat în vârstă de 60 de ani.

Potrivit cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit că bărbatul decedat ar fi lăsat reșoul electric conectat lângă el, în timp ce dormea. Din cauza supraîncălzirii aparatului electric, hainele victimei au luat foc, provocând incendiul.

Toate circumstanțele urmează a fi stabilite de specialiști.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență avertizează repetat cetățenii, că nerespectarea regulilor antiincendiare la utilizarea aparatelor electrice de încălzit, dar și a altor surse, poate duce la cazuri fatale de deces.

Pompierii îndeamnă oamenii să instaleze corect și să verifice periodic funcționalitatea aparatele electrice de încălzit, cum ar fi reșourile electrice, plăpumile și aerotermele. Mai mult, persoanele sunt rugate să evite amplasarea acestora lângă materiale combustibile, cum ar fi mobilier, lenjerie, haine și alte obiecte ușor inflamabile. Totodată, este important ca pe timp de noapte sau la plecare din locuință, aparatele neapărat să fie deconectate.

În caz de situații de risc cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul de urgență 112.

Potrivit IGSU de la începutul anului 2024 au fost înregistrate 1532 de incendii, în urma cărora au decedat 91 de persoane, inclusiv 3 minori.

Agresorii familiali vor fi trecuți într-un registru

În Republica Moldova va fi creat un registru al agresorilor în cazurile de violență împotriva femeilor și violență în familie. Conceptul sistemului informațional a fost aprobat miercuri de Guvern. Acesta va conține informații detaliate despre cazurile de violență – date despre agresori, victime, măsurile de protecție aplicate sau deciziile adoptate în privința agresorilor familiali, transmite IPN.

„Sub forma unui registru, autoritățile vor avea acces rapid la informațiile relevante pentru a crea un mediu mai sigur pentru comunitate”, a declarat ministra afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin.

Registrul va stoca informații despre toate formele de violență: fizică, psihologică, sexuală, economică sau spirituală.

Violența rămâne o realitate dură în Moldova: cel puțin 22 de femei au murit maltratate de la începutul anului. Cifra este comparabilă cu cea din anul trecut, când în aceeași perioadă, 21 de femei au decedat maltratate.

Cea mai sexy hackeriță româncă a pus pe jar FBI, iar acum își povestește isprăvile
Articolul anterior
Ce să mănânci înainte de sex pentru o partidă de neuitat
Articolul următor