Audieri în Parlament privind rachetele care au zburat deasupra Moldovei: ”Poate unii nu se vor teme de Noviciok mai tare decât de adevăr”

Ministrul Apărării va fi audiat în Parlament privind cele trei rachete lansate de Rusia care au intrat ilegal în spațiul aerian al Republicii Moldova.

Primul care a lansat subiectul astăzi la Parlament a fost deputatul PAS Dumitru Alaiba.

„Văzând cu colegii propun tot felul de proiecte populiste și pretind că au grijă de această țară, o să vă amintesc că luni dimineața spațiul nostru a fost încălcat de trei rachete rusești. Îmi imaginez că în capul unora care de 8 luni spun rugăciuni și o dau cu neutralitatea asta nu se leagă. Unii dintre colegi sunt din acele localități deasupra cărora au zburat aceste rachete: Soroca, Rezina. Chiar vreau să aud opinia lor, cum văd ei încălcarea spațiului aerian de o forță beligerantă care duce un război de cotropire la câțiva kilometri de noi”, a spus deputatul PAS, Dumitru Alaiba.

În replică, deputatul comunist Constantin Starîș a cerut ca ministrul Apărării, Anatolie Nosatâi și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, să vină în Parlament pentru a oferit detalii pe acest subiect.

Președintele comisiei parlamentare de securitate națională, Lilian Carp, a precizat că cel mai probabil ministrul Apărării va fi invitat pentru audieri în Legislativ.

„Cred că săptămâna viitoare vom face o audiere ca să avem informația la mâna și măcar cel puțin atunci unii nu se vor teme de Noviciok mai tare decât de adevăr”, a spus Lilian Carp.

Amintim că trei rachete lansate de pe nave ruse din Marea Neagră asupra Ucrainei luni dimineața au traversat spaţiul aerian al Moldovei.

sursa: www.jurnal.md

Canotorul Serghei Tarnovschi a devenit campion european

Canotorul Serghei Tarnovschi a devenit campion european, rezervat seniorilor.

Sportivul a cucerit medalia de aur în proba de canoe sprint individual pe distanța de 500 metri, la competiția continentală care se desfășoară la Szeged, Ungaria, informează Ministerul Educației și Cercetării.

Sportivul de la Centrul de Pregătire a Loturilor Naționale Serghei Tarnovschi a oprit cronometru cu rezultatul de 1:50.432, devansându-i pe rusul Zakhar Petrov (1:51.248), care a evoluat sub drapel neutru, și cehul Martin Fuksa (1:51.248).

Aceasta este deja a doua medalie cucerită de elevul lui Nicolae Juravschi la Campionatele Europene de kaiac-canoe de la Szeged, Ungaria. Sportivul a intrat în posesia medaliei de bronz în proba de canoe individual pe distanța de 1000 metri. El a înregistrat rezultatul 4:05.744 pe distanța 1000 metri, fiind întrecut de românul Cătălin Chirilă (4:03.010) și cehul Martin Fuksa (4:03.254).

Serghei Tarnovschi avea deja asigurată calificarea la Jocurile Olimpice de Vară de la Paris înaintea Campionatului European din Ungaria.

Volodimir Zelenski anunță că va înainta Rusiei un set de propuneri de pace

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă, 15 iunie 2024, la summitul pentru pace care are loc în Elveția, că va face propuneri de pace Rusiei după ce acestea vor fi agreate de către comunitatea internaţională.

„Când planul de acţiune va fi pe masă, acceptat de toţi şi transparent pentru oameni, atunci el va fi comunicat reprezentanţilor Rusiei, astfel încât să putem pune cu adevărat capăt războiului”, a declarat preşedintele ucrainean în deschiderea primului summit pentru pace în Ucraina, care se desfăşoară în acest weekend în Elveţia, dar fără Rusia, transmite adevarul.ro.

Vicepreşedintele american Kamala Harris a reiterat angajamentul ferm al Statelor Unite faţă de Ucraina.

„Dacă lumea nu reacţionează atunci când un agresor îşi invadează vecinul, alţi agresori se vor simţi încurajaţi, fără îndoială”, a declarat ea în faţa celor aproximativ o sută de ţări şi organizaţii reunite până duminică în Elveţia pentru a redacta un prim proiect de plan de pace.

Vineri, preşedintele rus Vladimir Putin „a avansat o propunere. Dar trebuie spus adevărul: el nu invită la negocieri, el cere capitularea” Ucrainei, a afirma ea.

Cancelarul german Olaf Scholz a subliniat că „pacea nu înseamnă doar absenţa războiului” şi a respins noţiunea de „realitate nouă” avansată de Kremlin, care ar oficializa controlul Moscovei asupra a 20% din teritoriul ucrainean.

„O încetare a focului imediată fără negocieri serioase nu ar aduce decât la un alt conflict îngheţat”, a afirmat el.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat, de asemenea, că „îngheţarea conflictului” nu este o soluţie, ci „reţeta pentru viitoare războaie de agresiune”.

Premierul britanic Rishi Sunak a cerut să se „definească principiile unei păci juste şi durabile bazate pe dreptul internaţional şi Carta Naţiunilor Unite”.

„Aceasta este calea de urmat pentru a se ajunge la o încetare permanentă a ostilităţilor”, a spus el.

Putin a declarat, vineri, că Moscova va pune capăt războiului doar dacă Kievul va fi de acord să renunţe la aspiraţia sa de a adera la NATO şi să-şi retragă trupele din patru regiuni revendicate de Moscova (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie) – cereri pe care Kievul le-a respins imediat ca fiind echivalentul unei capitulări.

O fetiță doarme de un an în curte, într-un cort. Prin cauza ei nobilă vrea să salveze punguinii

O fată de 12 ani din Olanda s-a dovedit capabilă de devotament autentic pentru o cauză în care crede cu tărie.

Motivul nobil din care o fetiță doarme de un an în curte, într-un cort

De aproape un an, Isolda doarme într-un cort, instalat chiar în curtea casei ei, transmite stirileprotv.ro.

În acest fel, a strâns donații de 12.000 de euro în folosul pinguinilor. Ideea i-a venit după ce a văzut la televizor un reportaj despre efectele schimbărilor climatice asupra acestor animale.

Nici ploile ori zăpada nu au făcut-o pe Isolda să renunțe la proiectul ei caritabil, care va lua sfârșit peste două săptămâni. Părinții i-au impus o singură regulă, să doarmă în casă atunci când erau furtuni puternice ori când temperaturile scădeau sub minus 5 grade Celsius.

Rusia face un pas în urmă. Kremlinul a anunţat miercuri că nu va avea loc un nou val de înrolări în războiul rus din Ucraina
Articolul anterior
Declarație bombă! Ministrul Apărării de la Kiev: Ucraina a aderat deja, de facto, la NATO
Articolul următor