Adăpost pentru refugiații din Ucraina, incendiat în Germania

Un adăpost pentru refugiații ucraineni a fost incendiat în Germania, informează Bild. Aproape întreaga clădire a fost afectată. Incendiul a avut loc în comuna Grob Strömkendorf (Mecklenburg-Pomerania De Vest).

Poliția a anunțat joi dimineață că, la solicitarea parchetului, un expert ar trebui să clarifice cauza incendiului. O anchetă preliminară privind suspiciunea de incendiere a fost deja deschisă.

Incendiul a izbucnit miercuri, la ora 21.20, pe un perete exterior din clădirea principală a complexului hotelier „Schäfereck”. Din luna martie a acestui an, 14 refugiați din Ucraina au fost cazați în hotel. În seara incendiului, la fața locului se aflau și trei angajați ai Crucii Roșii.

Flăcările s-au extins rapid la acoperiș, care s-a aprins imediat. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. „După cum stau lucrurile, toți cei 14 rezidenți au fost scoși din unitate nevătămați. Nu s-a întâmplat nimic cu cei trei angajați”, a declarat un purtător de cuvânt al districtului Nordwestmecklenburg.

În ziua incendiului, polițiștii au vizitat proprietatea din cauza unei svastici desenate pe semnul de intrare. „De asemenea, din mulți ani de experiență ca pompier, presupun în prezent că incendiul a fost stabilit în mod deliberat”, a declarat administratorul districtului, Tino Schomann.

Locatarii au fost transferați într-o altă unitate imediat după incendiu. Operațiunea pompierilor a durat până la primele ore ale dimineții. Aproape 120 de pompieri și aproximativ 20 de vehicule de urgență au fost la fața locului.

Igor Cuciuc, răvășit de durere: ”Am pierdut tot ce aveam mai scump.” Mesajul artistului după decesul fiicei sale, Andreea

”Am pierdut tot ce aveam mai scump.”, așa își începe mesajul său artistul Igor Cuciuc, cu care a venit în această dimineață pe pagina sa de Facebook, informează unica.md.

”De ce așa devreme la 17 ani și 4 luni? Îngerașul nostru tu erai sensul vieții de ce ne-ai lasat Andreea singuri?

Mândria noastră frumoasă, inteligență gingașă cum sa trăim fără tine!

Suntem distruși cu mama ta, nu mai putem de durere.

Vestea primita aseară la ora 21:30 că ți sa facut rău la într-un local de la Botanica bulevardul Dacia, la o berarie după balul bobocilor cu colegii de la Ștefan Neaga. Ma sunat soția si a zis ca Andreea a leșinat sta jos culcată, alături de colegele ei!

A venit salvarea peste 7 minute neechipată… Au sunat și a venit a doua salvare peste 20 min cu aparat respirator, dar prea tirziu!

Au incercat 45 min sa o resusciteze cu oxigen și nu au putut sa o aducă la viață! Nu știu ce sa zic???

Cauza o vom afla astazi. Nu era cu ce respira în acel localul plin de fum kalian tigari electronice și fără aerisire corespunzătoare! Suntem distruși de durere! Doamne, de ce ai luat-o la tine așa devreme pe Andreea fiica mea iubită?

Rudele, prietenii, colegii oamenii care au cunoscut-o au iubito va mulțumim de susținere!

O sa vă anunțăm despre funeraliile Andreei.”

Artistul a plasat mai multe fotografii cu fiica sa.

”Câtă durere ai lăsat în urma ta, Andreea…” Val de mesaje îndurerate pe rețele după anunțul despre decesul Andreei Cuciuc, fiica lui Igor Cuciuc

Plânge tot Internetul. Val de mesaje îndurerate pe toate rețelele sociale după anunțul despre decesul Andreei Cuciuc, fiica lui Igor Cuciuc, informează unica.md.

Artiști, oameni de rând, tineri, dar și părinți vin cu cuvinte de condoleanțe în susținerea familiei interpretului Igor Cuciuc, dar și regrete imense pentru această pierdere greu de descris prin cuvinte.

Primul care a venit cu un mesaj a fost interpretul Oleg Spânu, care i-a fost coleg Andreei la Centrul de Excelență în Educație Artistică ”Ștefan Neaga”, acolo unde studia tânăra.

Oleg Spînu: ”Drum lin spre cer, Andreea. Să știi că noi, colegii tăi, te vom iubi mereu.”

Lumea muzicală de la noi, dar și cei din tânăra breaslă au venit cu mesaje îndurerate pe rețele:

Nicolae Botgros: ”Nu pot sa cred și n-o să cred ca Andreea Cuciuc a părăsit lumea cu dor… O veste tare tulburătoare. Lacrimi și durere în sufletele noastre, a părinților, Diana și Igoras, a celor care a iubit-o și o va iubi mereu… Ea va rămâne în sufletele noastre, ca o sfântă icoană creștinească… Condoleanțe părinților și tuturor celor care au îndrăgit-o.”

Cornelia Ștefăneț: ”Refuz să cred… Câtă durere ai lăsat în urma ta, Andreea… Condoleanțe familiei, nu găsesc efectiv cuvinte.”

Igor Sârbu: ”Condoleante prietene, Igor Cuciuc! Andreei drum lin spre cer, o noutate foarte si foarte dureroasa, parintilor foarte multa putere si rabdare ca sa treceti peste asa o cumpana a vietii! Copii trebuie la timpul lor sa ingroape parintii si nici decum invers! O floare care abia incepe a rasari s-a stins din viata prea devreme!! Sa va fie un inger pazitor de primejdii.”

Camelia Ursu: ”Mare durere… Prea mare! Mi se sfâșie sufletul.”

Ariana Boldurescu: ”Nu am cuvinte de când am aflat… Suflet bun, prea bun… Zbor lin spre stele. O să ne fie dor.”

Rusalina Russu: ”Mintea mea refuză să creadă, inima să ințeleagă… CE tragedie. Fiți tari, dragii mei Diana și Igor Cuciuc. Stiu, nu există cuvinte de alinare și nici lacrimi destule… Andreea este și va rămâne îngerul vostru, lumina din candela…Zbor lin, îngeraș!”

Ady Carp: ”E o durere fără de margini… din păcate, a plecat Andreea, un copil talentat și îndrăgit de toți cei ce o cunoșteau… aducem condoleanțe familiei, Igor și Diana Cuciuc… E O MARE DURERE….”

Natalia Midoni-Rodideal: ”De ce, Doamne, atâta nedreptate? Viață, de ce ești așa de dură?”

Lilia Focșa: ”Doamne, cum e posibil așa ceva….nu-mi vine să cred. Dragii noștri Diana și Igor Cuciuc nici nu-mi imaginez ce-i în sufletul vostru acum, să vă întărească Bunul Dumnezeu și să treceți peste această mare tragedie…Sincere condoleanțe.”

Veste tragică! Andreea Cuciuc, fiica interpretului Igor Cuciuc, s-a stins din viață în această seară

O veste tragică a zguduit lumea muzicală. Andreea Cuciuc, fiica interpretului Igor Cuciuc s-a stins din viață în această seară. Despre asta au anunțat mai mulți colegi de-ai tinerei care i-au fost alături în ultimele clipe, informează unica.md.

Seara trecută, Andreea ar fi petrecut alături de colegii ei la Balul Bobocilor într-un local din sectorul Botanica al Capitalei. Într-un moment, tânăra s-ar fi simțit rău, iar colegii au chemat ambulanța.

Medicii ar fi încercat să o resusciteze, dar era deja prea târziu, aceștia au fost nevoiți să constate decesul.

Primii care au anunțat despre decesul Andreei au fost chiar colegii ei de la Centrul de Excelență ”Ștefan Neaga”, cu care tânăra era la eveniment.

Andreea era singurul copil în familia Cuciuc.

Unica.md aduce sincere condoleanțe familiei.

VIDEO! Accident cumplit în Capitală! O femeie a ajuns sub roțile mașinii în timp ce traversa strada neregulamentar
Articolul anterior
Moldova împrumută cu peste 50 de milioane de euro Moldovagaz pentru a plăti gazele rușilor. Sistemul de transport de gaze al țării, în gaj
Articolul următor