Un miliardar american a anunțat că îi lasă toată averea „lui Dumnezeu”, pentru că nu vrea să le strice viitorul copiilor și nepoților

Un miliardar american, cu o avere netă estimată în octombrie 2022 la 13,4 miliarde de dolari, a anunțat că îi lasă toată averea „lui Dumnezeu” iar familia nu va primi nimic de la el, pentru că nu vrea să le strice viitorul copiilor și nepoților săi, scrie Digi24.

David Green este fondatorul Hobby Lobby, un lanț de aproape 1000 de magazine de artă și meșteșuguri din 47 de state ale SUA. Printr-o decizie similară cu cea a fondatorului retailerului de modă Patagonia, Yvon Chouinard, care și-a lăsat compania unei organizații non-profit care luptă pentru combaterea schimbărilor climatice, Green a spus că lasă compania bisericii și nimic din ceea ce a acumulat nu va ajunge la vreun membru al familie, potrivit Washington Times.

Fiul unui predicator și fiu de predicator evanghelist, David Green consideră că Dumnezeu este „adevăratul proprietar” al afacerii sale.

Hobby Lobby, imperiu care a început modest, cu un prim magazin deschis în august 1972, în North Oklahoma, a ajuns azi pe poziția 64 în clasamentul celor mai mari companii private din America, conform Forbes. Anul trecut a înregistrat un venit de de 6,4 miliarde de dolari.

Membrii familiei vor trebui să se mulțumească cu ceea ce au acumulat, pentru că Green este ferm și spune că Hobby Lobby va ajunge la Dumnezeu.

Într-un interviu acordat pentru Fox News, CEO-ul Hobby Lobby a explicat de ce a luat această decizie.

„La mijlocul anilor 1980 am traversat o perioadă în care eram foarte arogant și aproape că am pierdut afacerea. Dumnezeu a trebuit să-mi arate că el a fost acela care mi-a arătat calea spre succes. Biblia spune că Dumnezeu este cel care ne dă puterea de a face bogăție”, a spus el.

În timp ce cei mai mulți proprietari de afaceri își vând companiile și păstrează profiturile pentru ei și familiile lor, Green spune că „această idee a început să-l deranjeze din ce în ce mai mult”.

„Avocații și contabilii m-au sfătuit să transmit pur și simplu proprietatea copiilor și nepoților mei. Nu mi s-a părut corect să schimb sau chiar să stric viitorul nepoților”, spune miliardarul.

A mai explicat că, odată cu trecerea timpului, și-a dat seama că „tot succesul lui venise de la Dumnezeu”, iar scopul lui și al soției a devenit acela de „a-l onora pe Dumnezeu”, a mai spus el.

Permisele de conducere moldovenești, recunoscute în Spania, începând cu 29 septembrie

Acordul dintre Republica Moldova și Spania privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor naționale de conducere, semnat la Chișinău pe data de 18 aprilie 2024, va intra în vigoare începând cu 29 septembrie, scrie deschide.md.

Cetăţenii Republicii Moldova și ai Spaniei, stabiliți permanent sau provizoriu pe teritoriul celuilalt stat, vor avea dreptul de a-şi converti permisul de conducere, fiind scutiți de școlarizare, susținerea examenelor teoretice și practice, dar și de cheltuielile aferente acestor procese. 

Convertirea permiselor de conducere le va asigura dreptul cetățenilor de a conduce vehicule în trafic internațional și le va facilita încheierea unor contracte mai avantajoase de angajare în câmpul muncii aferent domeniului transporturilor.

În momentul conversiunii permiselor de conducere, eliberate de autoritățile celor două state, echivalarea categoriilor/subcategoriilor acestora, se va efectua în baza principiului de echivalență. 

Patru obiective din patrimoniul cultural vor fi restaurate cu sprijinul Uniunii Europene și PNUD

O clopotniță, o sinagogă și fațadele unei clădiri istorice, dar și a unei mănăstiri rupestre sunt cele patru obiective de pe ambele maluri ale râului Nistru care vor fi restaurate și conservate cu suportul programului „Măsuri de Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD Moldova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit autorităților, bugetul estimat pentru fiecare obiectiv este de circa 72.000 de euro, iar programul contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru, prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare.

Prin urmare vor fi realizate lucrări de restaurare și conservare la următoarele obiective:

  • Mănăstirea Rupestră din satul Țâpova, raionul Rezina;
  • Turnul clopotniței din satul Vadul lui Rașcov, raionul Șoldănești;
  • Ruinele Marii Sinagogi din Rașcov;
  • Fațada edificiului Băncii de economii și Trezorerie din perioada interbelică din Tighina (Bender).

Sinagoga din Rașcov va fi în cea de-a două etapă de conservare și restaurare, prima etapă fiind derulată cu succes datorită susținerii oferite de Uniunea Europeană și PNUD. De această dată lucrările se vor axa pe restaurarea Minorei din sala mare și a Aron Codeș-ului din sala mică, cu recuperarea părților originale din colecții individuale.

Restaurarea și conservarea obiectivelor din patrimoniul cultural este parte componentă a programului „Măsuri de Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD. Anterior, cu suportul UE și PNUD au fost restaurate și conservate 12 obiective cultural-istorice de pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv a două edificii de anvergură: clădirea Circului din Chișinău și Cetatea Tighina (Bender).

O româncă din Bacău, aflată în comă timp de 2 săptămâni, și-a revenit brusc și a început să cânte: „Toți medicii au început să aplaude”

Dr. Cristian Lupașcu de la Spitalul ”Sf. Spiridon” din Iași a povestit cazul unei paciente care a intrat în comă, iar după două săptămâni și-a revenit și a început să cânte. „Nu cercetăm minunile lui Dumnezeu”, spune acum medicul, scrie adevarul.ro.  

Prof. univ. dr. Cristian Lupașcu, șeful Clinicii II Chirurgie de la Spitalul ”Sf. Spiridon” din Iași și al Centrului de Prelevare Multiorgan și Transplant Hepatic din cadrul aceleiași unități, a povestit pentru presa locală despre o parte dintre cazurile pe care le-a tratat în cariera sa care-l vor urmări toată viața.

Potrivit doctorului Lupașcu, în 2019, o asistentă medicală din Bacău, care făcuse și studii de canto, a intrat inexplicabil în comă după un transplant hepatic. Femeia fusese diagnosticată cu ciroză hepatică post hepatită cu virus C și a beneficiat de un transplant hepatic la centrul din Iași, după doi ani de așteptare.

Deși postoperator evoluția femeii era bună, la șase zile după intervenție a intrat în comă. Nu mai răspundea la stimuli. Au fost realizate diverse investigații imagistice, au consultat-o cei mai buni neurologi din Iași, precum și un profesor de neurologie din SUA. Toți spuneau același lucru, că nu au mai văzut așa ceva și nu sunt speranțe ca pacienta să își mai revină. Deși nu răspundea la stimuli, grefa funcționa foarte bine, la fel și inima și celelalte organe. Dar neurologic era în comă. Ne-am gândit la un AVC, dar l-am exclus după primirea rezultatelor. Prognosticul era sumbru. L-am anunțat și pe fiul ei, care era medic, că mama sa are șanse minime”, a povestit prof.dr. Cristian Lupașcu.

„Nu cercetăm minunile lui Dumnezeu”

Femeia și-a revenit la fel de brusc, după două săptămâni, moment în care a început să cânte.

Mă duceam în fiecare zi la patul ei și chiar dacă era în comă îi vorbeam și o strigam pe nume. La un moment dat a început să miște puțin globii oculari și apoi în fiecare zi făcea progrese minuscule, deschidea ochii, mișca degetele, dădea din cap, dar nu vorbea. Cel mai greu și-a revenit limbajul. Ne gândeam deja că nu o să mai vorbească și nu o să mai cânte niciodată. Într-o zi, aflându-mă lângă patul ei mi-a venit în minte să îi cer să cânte o notă muzicală și i-am spus să îmi dea un LA minor. Într-o secundă am auzit din gura pacientei nota muzicală. Toți medicii care erau atunci în salon au început să aplaude. Femeia și-a revenit cortical încet, încet. Nu cercetăm minunile lui Dumnezeu”, a mai spus prof.dr. Cristian Lupașcu pentru sursa citată.

În privința revenirii bruște a pacientei, din punct de vedere medical s-au luat în considerare două lucruri. „Primul se referă la faptul că a stat poate prea mult pe lista de așteptare și creierul ei aflat în această insuficiență hepatică a avut mai mult de suferit decât la alți pacienți. Iar al doilea aspect a fost acela că, văzând-o în această stare de comă, i-am schimbat complet medicația pe care i-o dădeam la început”, a mai precizat doctorul.

Femeia și-a revenit până la urmă. A făcut exerciții de logopedie și i-a fost reeducată vorbirea. La trei luni de la intervenție articula cu greu cuvintele, iar la un an spunea destul de bine tot ce avea de spus.

În momentul în care a rostit un LA minor ca un diapazon, am știut că își va reveni. Și așa a fost”, a conchis prof.dr. Cristian Lupașcu.

Cine este Rishi Sunak, cel care va deveni primul premier al Marii Britanii cu origini indiene
Articolul anterior
Zona euro se confruntă cu cel mai puternic declin economic din ultimii doi ani și alunecă spre „o recesiune profundă”
Articolul următor