Municipalitatea a decis să conecteze cu o oră mai târziu iluminatul stradal

Iluminatul stradal în Capitală va fi conectat cu o oră mai târziu și va fi deconectat cu o oră mai devreme. Anunțul a fost făcut de Primăria Chișinău, fiind menționat că este așteptată decizia Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale (CSE) și recomandările care sunt obligatorii pentru toate autoritățile.

Subdiviziunile Primăriei Chișinău pregăteasc planul de eficientizare energetică, care va fi ajustat conform cerințelor impuse și prezentate de Guvern, așa ca în cazul altor crize.

„Deocamdată a fost luată decizia de conectare cu o oră mai târziu și deconectarea cu o oră mai devreme a iluminatului stradal. La fel, s-a decis deconectarea oricăror instalații care nu sunt vitale pentru procesele tehnologice și nu afectează securitatea și sănătatea cetățenilor”, a anunțat Primăria Chișinău.

Referitor la deconectările energiei electrice pe străzi, în parcuri și curți de bloc pe un termen mai lung, se va discuta la ședinta CSE unde vor fi analizate riscurile, astfel încât să nu fie în detrimentul siguranței cetățenilor.

Iluminatul decorativ a fost deconectat de municipalitate, excepție fac cele care sunt direct legate de iluminatul stradal.

Cât privește iluminatul decorativ la unii agenți economici, Primăria spune că va solicita la fel prin decizia CSE ca agenții economici să le deconecteze.

Republica Moldova are deficit de energie electrică, începând cu ziua de luni, 24 octombrie. Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, menționând că nu sunt planificate deconectări, dar trebuie să facem tot posibilul să economisim cât mai mult.

Recent, întreprinderea de stat „Moldelectrica” a atenționat despre existența stării de alertă pe piața energiei electrice a Republicii Moldova, comunicând despre existența unui deficit de energie electrică care nu este acoperit prin contracte comerciale de furnizare a energiei electrice.

În contextul stării de alertă deficitul de energie electrică poate persista, fapt ce poate necesita aplicarea unor măsuri preventive sau de minimizare a impactului.

Anterior, ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a solicitat cetățenilor să economisească energia electrică în următoarea perioadă, mai ales între orele 07:00 – 10:00 și 18:00 – 23:00.

Cu un îndemn similar a venit și președinta Maia Sandu: „Îndemn cetățenii să economisească, pe cât este posibil, energia electrică și le mulțumesc celor care au răspuns deja apelului autorităților. Facem acest efort împreună, pentru a nu rămâne fără curent, pentru a reduce costurile, dar și pentru viitorul nostru liber. Împreună vom trece de iarna aceasta și vom ieși din ea mai puternici”.

Amintim că, Ucraina nu mai poate exporta energie electrică din cauza atacurilor rusești cu rachete asupra instalațiilor energetice. Anunțul a fost făcut luni seară, 10 octombrie, de către Ministerul Energiei de la Kiev. Această decizie privează Republica Moldova de energia electrică furnizată de Ucraina.

Hidroelectrica (lider în producția de energie electrică și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național din România) și Energocom (companie desemnată de Guvernul de la Chișinău), au semnat joi, 13 octombrie, un contract de furnizare a 100 MW energie electrică.

Energia electrică este achiziționată de către Chișinău la un preț de 450 RON/MWh (aproximativ 90 EUR/MWh), potrivit explicațiilor viceprim-ministrului moldovean Andrei Spînu, responsabil pentru domeniul infrastructurii și dezvoltării regionale.

sursa: www.cotidianul.md

UE alocă 300 de milioane de euro, în premieră, pentru achiziții comune de armament și sprijin pentru Ucraina

Uniunea Europeană a aprobat pentru prima dată finanțarea achizițiilor comune de armament de către statele membre, inclusiv rachete și muniție, care vor fi parțial direcționate către Ucraina. În cadrul mecanismului „Întărirea industriei europene de apărare prin achiziții comune” (EDIRPA), au fost selectate cinci proiecte, fiecare beneficiind de un buget de 60 de milioane de euro. Valoarea totală a finanțării se ridică la 300 de milioane de euro, potrivit anunțului făcut pe 14 noiembrie de oficialii de la Bruxelles, scrie moldova1.md citată de DW.

„Este pentru prima dată când folosim bugetul UE pentru a sprijini statele membre în achizițiile comune de produse de apărare”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreședinta Comisiei Europene.

Achizițiile includ sisteme de apărare antiaeriană și antirachetă, vehicule blindate moderne și muniție. Aproximativ 20 de state membre sunt implicate în aceste proiecte, unele participând pentru prima dată în inițiativa EDIRPA.

Măsurile au ca scop eliminarea „deficiențelor critice” din potențialul de apărare al UE, accentuate în urma sprijinului oferit Ucrainei. Majoritatea proiectelor vizează achiziționarea de echipamente destinate Ucrainei, pentru a susține capacitățile sale de apărare în fața agresiunii externe.

Proiectele au fost selectate în urma unui concurs organizat de Comisia Europeană în luna martie.

Poșta Moldovei, pregătită să elibereze compensațiile

Întreprinderea de stat „Poșta Moldovei” anunță că este pregătită să elibereze compensațiile pentru perioada rece a anului și colaborează în acest sens cu instituțiile competente. Precizarea vine în contextul în care, beneficiari de compensații la energie, care nu au carduri bancare, vor ridica banii la poștă, transmite IPN.

„Conform prevederilor legale și în strânsă colaborare cu autoritățile și instituțiile competente, întreprinderea va asigura plata acestora conform procedurii stabilite, pentru a sprijini cetățenii din întreaga țară. În acest context, așteptăm cetățenii care beneficiază de compensații să se apropie în orice oficiu poștal din țară, pentru a le ridica”, se arată într-un comunicat de presă.

Compensațiile pentru energie se acordă, în acest an, sub formă monetară, oferită direct fiecărei gospodării eligibile pe cardul bancar al solicitantului sau la poștă. Sunt eligibile toate gospodăriile încălzite pe bază de gaze naturale, energie termică și electrică sau combustibil solid (lemne, cărbuni, pelete, brichete).

Pentru a primi compensații pentru noiembrie, doritorii trebuie să se înregistreze pe platforma compensatii.gov.md până pe 28 noiembrie. În perioada sezonului rece (noiembrie-martie), cererile pot fi depuse oricând, dar compensațiile nu vor fi acordate pentru lunile precedente. Dacă cererea a fost depusă după data de 28 a lunii, compensațiile vor fi acordate începând cu luna următoare.

Până în prezent, au fost depuse circa 465 de mii de cereri pentru compensarea costurilor la energie pentru sezonul rece 2024-2025, dintre care peste 238 de mii au fost completate cu ajutorul registratorilor.

14 programe noi de studii în universitățile din țară, printre care „Inteligența artificială și știința datelor”

Trei universități din R. Moldova au lansat 14 programe noi de licență și master în noul an de studii. Reprezentanții Ministerului Educației spun că programele au fost adaptate la cerințele pieței muncii, așa încât să permită angajarea mai ușoară a viitorilor specialiști, scrie Europa Liberă

La noile specialități s-au înscris 319 studenți, iar 185 dintre aceștia sunt la masterat. Cei mai mulți studenți au optat pentru disciplina „Știința datelor” de la Universitatea Tehnică a Moldovei, unde au fost înmatriculați 90 de studenți la licență și 44 – la master.

La un alt program de master „Managementul dezvoltării personale și consiliere organizațională” de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” s-au înscris 37 de studenți, iar programul „Inteligența artificială și știința datelor” de la Universitatea de Stat din Moldova a atras 17 studenți.

Cinci programe noi de licență și opt de master au fost deschise la Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat din Moldova.

Un nou program de master va fi introdus în perioada următoare și la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul. De asemenea, cu sprijinul financiar al Băncii Mondiale, alte 63 de programe din șapte instituții de învățământ superior din țară au fost modernizate ca să asigure o mai bună pregătire a tinerilor pentru ca aceștia să poată ulterior să-și găsească mai ușor un post de muncă.

Acum doi ani, în mai multe universități din R. Moldova au fost inițiate specialități noi în cadrul programului „Profesiile Viitorului”. Este vorba despre: animație, game design și new media.

În anul de studii 2024-2025 în universitățile din țară au fost înmatriculați peste 13.000 studenți la licență (buget și contract), față de circa 11.000 în 2023. Dreptul, economia și IT-ul au fost cele mai solicitate de tineri.

Ministrul Spînu anunță că există riscul de deconectări masive de la rețeaua de energie electrică
Articolul anterior
Concediat de Putin, Rogozin să laudă că a fost în linia întâi pe frontul din Zaporojie
Articolul următor