Condiții mai bune de tratament la Institutul Mamei și Copilului. Instituția a primit în dotare echipamente medicale performante în valoare totală de 550 de mii de dolari, achiziționate de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), cu suportul financiar al Guvernului Statelor Unite ale Americii. Prim- ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, prezentă la eveniment, a menționat că asigurarea accesului cetățenilor la servicii medicale de calitate este una din prioritățile actualului Guvern.
Institutul Mamei și Copilului a fost dotat cu aparate de anestezie, monitoare de ritm cardiac, aspiratoare chirurgicale, ventilatoare neonatale, unități de electrochirurgie, laringoscoape, un sistem de decongelare a plasmei, defibrilatoare, dar și paturi de terapie intensivă, incubatoare, lămpi și mese de operație.
Prim-ministrul Natalia Gavrilița a menționat că evenimentul de astăzi reprezintă un pas important spre îndeplinirea priorităților Guvernului în domeniul sănătății – dotarea instituțiilor medicale din întreaga țară cu echipamente moderne. Potrivit Nataliei Gavrilița, până la sfârșitul anului curent, alte 8 spitale din Republica Moldova vor fi dotate cu echipamente de ultimă generație.
„Vom depune eforturi pentru ca fiecare persoană din țara noastră, matur sau copil, să aibă acces la servicii medicale de calitate, la medicamente de bază și vaccinuri sigure și eficiente. Ne propunem să construim două spitale regionale, la Bălți și Cahul, și să modernizăm toate instituțiile medicale raionale. Ne dorim ca toți copiii să se nască sănătoși, în condiții de siguranță, iar femeile însărcinate să aibă parte de cea mai bună asistență atât pe parcursul sarcinii, cât și în timpul nașterii”, a spus prim-ministrul Gavrilița.
Grație investițiilor făcute în cadrul proiectului, circa 15 mii de nașteri vor fi primite anual în condiții mai sigure, iar nou-născuții aflați în situații grave vor fi salvați, datorită aparatelor moderne de reanimare și terapie intensivă.
Tot astăzi angajații Institutului mamei și Copilului au marcat 40 de ani de la înființarea instituției.
În discursul său, șeful Guvernului a vorbit despre perioada complicată prin care au trecut instituțiile medicale din țara noastră în timpul pandemiei, dar și despre necesitatea de a majora salariile personalului medical.
„Faptul că instituția a reușit să își continue activitatea în condiții de siguranță, în cea mai grea încercare din istoria sa, se datorează celor peste 2000 de angajați, al căror devotament merită aprecierea noastră înaltă nu doar astăzi, la ceas aniversar, ci în fiecare zi. Mă bucur că am reușit – în ciuda perioadei complicate prin care trecem – să asigurăm creșterea salariilor pentru lucrătorii medicali. Începând cu această lună, medicii vor câștiga, în medie, cu 10 procente mai mult”, a menționat prim-ministrul.
Pe parcursul unui an, Institutul Mamei și Copilului asigură diagnosticarea, tratamentul, profilaxia şi reabilitarea a circa 40 000 de pacienţi din întreaga ţară. Mai mult, în ultimele 8 luni, instituția sanitară a acordat ajutor medical de calitate și pentru 1500 de refugiați din Ucraina, inclusiv au fost primite 60 de nașteri.