Ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopciuk, a ridicat într-o discuție cu premierul Nicolae Ciucă subiectul recunoașterii de către București a Holodomorului din 1932-1933 ca un act de genocid al poporului ucrainean, potrivit unui comunicat al ambasadei.
Subiectul a fost ridicat în cadrul unei întrevederi ce a avut loc luni la guvern, în cursul căreia diplomatul ucrainean a mulțumit pentru ajutorul umanitar acordat, primirea cetățenilor ucraineni care au fost nevoiți să-și părăsească locuințele în urma războiului pe scară largă al Rusiei împotriva statului nostru, precum și pentru asistența în alte domenii, scrie G4Media.
În 1932 și 1933, milioane de ucraineni au fost uciși în Holodomor, o foamete artificială provocată de regimul bolșevic condus de Iosif Visarionovici Stalin. Principalele victime ale Holodomor (în traducere din ucraineană „moarte prin înfometare”) au fost agricultorii și sătenii, care reprezentau aproximativ 80% din populația Ucrainei în anii 1930.
Deși este imposibil de determinat numărul exact al victimelor genocidului ucrainean, majoritatea estimărilor cercetătorilor variază între aproximativ 3,5 milioane și 7 milioane (cu unele estimări mai mari). Cele mai detaliate studii demografice estimează numărul de morți la 3,9 milioane. Istoricii sunt de acord că, la fel ca în cazul altor genocide, numărul exact nu va fi niciodată cunoscut.
Cea mai eficientă formă de luptă a lui Stalin cu rezistenții împotriva colectivizării, de fapt cu aproape întreaga populație a Ucrainei, a constituit-o foametea în masă creată artificial prin impunerea unor cote.
În august 1932, decretul „Cinci tulpini de grâu” prevedea că oricine, chiar și un copil, prins luând orice produs de pe un câmp colectiv, putea fi împușcat sau închis pentru furt din „proprietatea socialistă”. La începutul anului 1933, 54.645 de persoane au fost judecate și condamnate; dintre acestea, 2.000 au fost executate.
Pe măsură ce foametea se agrava, un număr tot mai mare de țărani își părăseau satele în căutarea de hrană în afara Ucrainei. Directivele trimise de Stalin și Molotov (cel mai apropiat colaborator al lui Stalin) în ianuarie 1933 i-au împiedicat să plece, sigilând efectiv granițele Ucrainei.
Pentru a se asigura și mai mult că fermierii ucraineni nu-și părăsesc satele pentru a căuta hrană în orașe, bolșevicii au inițiat un sistem de pașapoarte interne, care erau refuzate țăranilor, astfel încât aceștia nu puteau călători sau obține un bilet de tren fără permisiunea oficială. Aceleași restricții se aplicau și în regiunea Kuban din Rusia, care se învecina cu Ucraina, și în care ucrainenii reprezentau cea mai mare parte a populației din Kuban – 67%.
În timpul Holodomor-ului, peste o treime din satele din Ucraina au fost trecute pe „liste negre” pentru că nu au reușit să respecte cotele de cereale. Satele aflate pe lista neagră au fost încercuite de trupe, iar locuitorilor li s-a interzis să părăsească sau să primească orice fel de provizii; era, în esență, o condamnare la moarte colectivă.
Pentru a scăpa de moartea prin înfometare, sătenii mâncau tot ce era comestibil: iarbă, ghindă, chiar și pisici și câini. Arhivele poliției secrete NKVD conțin descrieri ale suferinței și disperării imense a fermierilor ucraineni, inclusiv cazuri de anarhie, furt, linșaj și chiar canibalism.
Milioane de morți, Stalin exportă grâne
Această foamete, Holodomor, a dus la decese pe scară largă și la gropi comune săpate în toată zona rurală. Registrele oficiale nu ofereau o evidență completă a ceea ce se întâmpla în întreaga Ucraină – decesele rămâneau adesea neînregistrate, cauza morții lipsea – pentru a ascunde adevărata situație.
La apogeul Holodomor, în iunie 1933, ucrainenii mureau în ritm de 28.000 de persoane pe zi. Aproximativ 3,9 milioane de ucraineni au murit în timpul Holodomorului din 1932-1933 (după cum a stabilit un studiu din 2015 realizat de o echipă de demografi de la Institutul ucrainean de studii demografice și sociale și de la Universitatea din Carolina de Nord-Chapel Hill). Alte estimări ale numărului deceselor variază între 3,5 și 7 milioane.
În timp ce ucrainenii mureau, statul sovietic a confiscat 4,27 milioane de tone de cereale din Ucraina în 1932, suficient pentru a hrăni cel puțin 12 milioane de oameni timp de un an întreg. Înregistrările sovietice arată că, în ianuarie 1933, existau suficiente rezerve de cereale în URSS pentru a hrăni mult peste 10 milioane de oameni. Guvernul ar fi putut să organizeze acțiuni de ajutorare în caz de foamete și ar fi putut accepta ajutor din afara URSS. Stalin a respins ajutorul extern și i-a denunțat pe cei care l-au oferit, exportând în schimb grânele și alte produse alimentare din Ucraina în străinătate pe valută forte.
Majoritatea istoricilor, care au studiat această perioadă din istoria Ucrainei, au ajuns la concluzia că foametea a fost deliberată și legată de o politică sovietică mai largă de subjugare a poporului ucrainean. Odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice și deschiderea arhivelor guvernamentale sovietice (inclusiv a arhivelor serviciilor de securitate), cercetătorii au putut demonstra că autoritățile sovietice au luat măsuri specifice în Ucraina, știind că rezultatul va fi moartea a milioane de ucraineni prin înfometare.
