Sărbătorile de iarnă sunt aproape, iar artiştii îşi fac calcule şi programări pentru concerte. Delia și Andra, două dintre cele mai iubite artiste peste Prut primesc cele mai mari sume, pe măsura vechimii și renumelui pe care îl au în industria muzicală, transmite presa română.
Irina Rimes vrea 15.000 de euro pentru 90 minute
Pentru un recital de maximum 90 de minute, juratul de la Vocea României Irina Rimes ar încasa, de Revelion, în jur de 15.000 de euro, sumă la care se adaugă TVA, cheltuielile cu cazarea și cu transportul.
Colegul său de breaslă, Denis Roabeș, solistul formației The Motans, cere 20.000 de euro pentru un recital similar. Aceeași sumă, de 20.000 de euro o percepe și Andra pentru un concert susținut la trecerea dintre ani.
Marcel Pavel vrea 9.000 euro
Artiștii Oana Radu & Band, Ami, Alina Eremia, Marcel Pavel, Pepe, Ruby, Alex Velea sau Mandinga au tarife apropiate.
Ei cântă, în noaptea de Revelion, pentru sume cuprinse între 7.000 și 9.000 de euro.
Una dintre cele mai frumoase artiste, Antonia, poate răsfăța de Revelion publicul cu apariția de câteva zeci de minute pe scenă și cu melodiile ei contra unei sume care se învârtește în jurul a 11.000 de euro.