Accident groaznic la Florești! Șoferul de doar 23 de ani a murit pe loc

Un tânăr de 23 de ani a decedat în urma unui grav accident produs pe traseul Bălți- Rîbnița, în apropierea satului Gura Căinarului. Polițiștii din Florești au fost alertați despre coliziune în jurul orei 11.00.

Oamenii legii au stabilit, preliminar, că un Peugeot, condus de un tânăr de 23 de ani, locuitor al satului Biruinţa, raionul Sîngerei, fără permis de conducere, s-a tamponat cu automobilul Nissan Qashqai, parcat pe acostament regulamentar, după care s-a lovit, în afara carosabilului într-un copac.

În urma impactului, conducătorul automobilului Peugeot a decedat pe loc.

Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Stimați șoferi, vă rugăm să nu fiți indignați când sunteți stopați în trafic pentru verificări de rutină. Toate activitățile noastre sunt pentru a preveni asemenea cazuri grave și a-i responsabiliza pe cei care încalcă Legea.

Mai mulți angajați de la CFM nu și-au primit salariile de jumătate de an

Criza financiară continuă la Întreprinderea de Stat „Calea Ferată a Moldovei”. Mai mulți feroviari nu și-au primit salariile de jumătate de an. Angajații stației Ghidighici au primit abia în decembrie leafa pentru iulie. Oamenii spun că sunt disperați și cred că singura soluție este un proces în instanță. De cealaltă parte, directorul interimar al întreprinderii, Serghei Tomșa, a refuzat să comenteze.

Zinaida Sturza activează la stația Ghidighici de aproape patru decenii. Ea coordonează operațiunile ce țin de mersul trenurilor și manevrarea acestora. Pentru a ajunge la serviciu, face naveta zilnic. Vine de la Sipoteni, raionul Călărași, la peste 50 de kilometri distanță.

„Eu de la Călărași mă trezesc la ora 04:00 dimineața, mă îmbrac și vin cu trenul, ajung la 07:00 la lucru și seara mă duc cu trenul. E obositor, pierdem ore pe drum”, a menționat Zinaida Sturza, transmite Moldova1.

Moldova 1 i-a telefonat directorului interimar al CFM, Serghei Tomșa, pentru a afla când vor fi achitate restanțele salariale. Acesta a spus că nu oferă niciun comentariu pe motiv că este zi de odihnă.

Situația la Calea Ferată a Moldovei a început să se agraveze după luna august 2022, când a scăzut tranzitul din Ucraina, odată cu redeschiderea portului de la Odesa. Tot de atunci, feroviarii au început să-și primească salariile cu întârziere de câteva luni. Pierderile estimative ale întreprinderii au constituit peste 180 de milioane de lei.

Lacrimi și durere la Bălți: Fetița de 8 ani, ucisă de un șofer beat, a fost condusă pe ultimul drum

Fetița de 8 ani, ucisă în accidentul cumplit de la Bălți, este condusă astăzi pe ultimul drum. Primarul orașului Bălți, Alexandr Petkov, a transmis un mesaj de condoleanțe familiei victimei, scrie newtv.md

„Astăzi, Bălțiul o petrece pe ultimul său drum pe Polina, o fetiță de 8 ani, a cărei viață a fost curmată din cauza iresponsabilității criminale a unui șofer beat. Ca tată, ca om, ca primar, nu găsesc cuvintele potrivite pentru a exprima durerea pe care o simt acum rudele fetei. În numele întregului oraș, transmit cele mai sincere condoleanțe familiei. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a vă sprijini în aceste zile dificile. Această tragedie trebuie să fie un apel pentru noi toți: să oprim iresponsabilitatea. Justiția trebuie să fie cât mai severă în astfel de cazuri, iar fiecare dintre noi nu trebuie să fie indiferent. Nu putem accepta ca șoferii beți să continue să pună în pericol viețile copiilor noștri”, a menționat edilul de Bălți.

Accidentul s-a produs pe 6 ianuarie, în ajun de Crăciun, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și A. Pușkin din Bălți. Șoferul unui Porsche, în vârstă de 38 de ani, a ignorat culoarea roșie a semaforului, astfel a lovit un taxi care circula regulamentar. În urma impactului, Porscheul a fost proiectat într-un Mitsubishi. Poliția a stabilit că șoferul Porsche-ului era beat la volan. Acesta avea o concentrație de alcool de 0,77 mg/l în aerul expirat.

În urma accidentului, fetița de 8 ani, pasageră în taxi, a murit. Mama copilei, în vârstă de 44 de ani, și șoferul taxiului, în vârstă de 45 de ani, au suferit diverse traumatisme.

Carburanții devin tot mai scumpi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit prețurile maxime de referință pentru produsele petroliere principale de tip standard pentru mâine, 10 ianuarie, scrie safenews.md.

Astfel, prețul unui litru de benzină A95 nu trebuie să depășească 23,84 lei, iar cel pentru un litru de motorină – 20,64 lei.

Prețurile respective ar însemna o scumpire cu 33 de ani la benzină și cu 22 de bani la motorină.

50 de ani de închisoare pentru o mamă cu 50 de copii. A ordonat uciderea soțului ei
Articolul anterior
O copilă care a plecat dintr-un centru de plasament din Hâncești, este căutată
Articolul următor