Poliţia din Istanbul a arestat 47 de persoane, între care o femeie siriană acuzată de amplasarea bombei, în urma atacului care a avut loc duminică pe bulevardul Istiklal din Istanbul, soldat cu moartea a şase persoane şi rănirea altor 81.
Şase persoane au murit şi 81 au fost rănite când o bombă a explodat pe artera pietonală populară Istiklal din Istanbul, la cea mai aglomerată oră.
Ministrul turc al Justiţiei, Bekir Bozdag, a declarat că „o femeie a stat aşezată pe o bancă timp de 45 de minute”, iar explozia a avut loc la câteva minute după ce a plecat, potrivit The Guardian, citată de News.ro.
Ministrul turc de interne, Süleyman Soylu, a declarat luni dimineaţa că atacul a fost planificat într-un oraş cu majoritate kurdă din nordul Siriei şi i-a învinovăţit pe militanţii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi Unităţile de Apărare a Poporului (YPG).
„Potrivit informaţiilor noastre, ordinul pentru atacul terorist mortal a venit de la Ayn al-Arab, din nordul Siriei, unde PKK/YPG-ul îşi are sediul în Siria”, a spus el.
PKK a negat, luni, că ar fi implicat în atentat. „Este exclus ca noi să ţintim civili în vreun fel”, a precizat organizaţia într-o declaraţie pe site-ul său că
Militanţii şi atacatorii kurzi, acuzaţi de Ankara că ar avea legături Statul Islamic (IS), au mai fost acuzaţi şi în trecut că sunt responsabili de atentate care au vizat centrul Istanbulului, dar niciodată aceste grupuri nu au revendicat atacurile.
Ankara, Washingtonul şi UE etichetează PKK-ul drept grup terorist. YPG are legături cu PKK, dar face parte din Forţele Democratice Siriene, susţinute de SUA, care au luptat împotriva militanţilor IS în nordul Siriei.
Şeful biroului de presă al preşdintelui turc, Fahrettin Altun, a sugerat că ar putea exista un potenţial impact asupra relaţiilor SUA-Turcia, care rezultă din nemulţumirea de lungă durată a Ankarei faţă de sprijinul oferit de Washington grupărilor kurde din nordul Siriei.
„Comunitatea internaţională trebuie să fie atentă. Atacurile teroriste împotriva civililor noştri sunt consecinţe directe şi indirecte ale sprijinului unor ţări pentru grupurile teroriste. Ele trebuie să înceteze imediat sprijinul lor direct şi indirect, dacă vor prietenia Turciei”, a spus el.
La rândul său, ministrul de interne Suleyman Soylu, a spus că Turcia „nu va accepta mesaje de condoleanţe” din partea SUA cu privire la atac.
PKK este vizat în mod regulat de operaţiuni militare turce în nordul Irakului, iar Ankara a blocat intrarea Suediei în NATO după ce a acuzat-o că are clemenţă faţă de membrii acestui grup.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a vorbit înainte de a pleca spre summitul G20 de marţi, din Bali, despre un „atac perfid”, şi a subliniat că „cei responsabili vor fi pedepsiţi”.
Videoclipurile postate online din momentul atacului au arătat oameni îngroziţi alergând şi încercând să se adăpostească în magazinele din apropiere, în timp ce o minge de foc se vedea înălţându-se.
Înaltul Consiliu turc al Audiovizualului (RTUK) a interzis temporar difuzarea momentelor cu explozia „pentru a evita emisiunile care pot crea frică, panică şi tulburări în societate şi care pot servi scopului organizaţii teroriste”.
Organizaţia de monitorizare a libertăţii web NetBlocks a declarat că datele reţelei au arătat că autorităţile turce restricţionează accesul la platformele de social media, inclusiv Twitter, Instagram, YouTube şi Facebook, după atac. „Accesul la informaţii este vital în momente de urgenţă. Cercetările arată că restricţiile reţelelor sociale cresc dezinformarea după incidente şi atacuri de securitate”, a declarat fondatorul NetBlocks, Alp Toker.