Comisia Europeană cere plafonarea preţului gazelor naturale începând cu 1 ianuarie 2023

Comisia Europeană a propus, marţi, un mecanism temporar care să permită plafonarea preţului angro pe piaţa de referinţă la gaze naturale din Uniunea Europeană.

gaze in Europa

Mecanismul este însoţit de condiţii drastice pentru a convinge statele membre reticente la un astfel de dispozitiv, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Liderii statelor membre au căzut de acord, la finele lunii octombrie, asupra unei foi de drum pentru a limita creşterea explozivă a preţurilor la energie. Liderii au cerut în special Executivului comunitar să pregătească un mecanism „temporar” pentru plafonarea preţului gazelor, în pofida reticenţelor exprimate de unele state membre, în special Germania, care se tem că plafonarea va perturba aprovizionarea cu gaze a statelor europene.

„Mecanismul de corectare a pieţei” prezentat marţi de Comisie va fi examinat joi de miniştrii europeni ai Energiei reuniţi la Bruxelles, însă potrivit unui diplomat european, nu se aşteaptă să fie aprobat la acest moment, în condiţiile în care anumite state membre cer un studiu de impact detaliat.

Dispozitivul vizează plafonarea, timp de un an, începând de la 1 ianuarie 2023, a preţului contractelor futures cu livrare în luna următoare la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pe piaţa europeană.

Acest plafon ar urma să intre automat în vigoare atunci când preţurile TTF ar depăşi nivelul de 275 de euro/Megawatt oră timp de două săptămâni consecutive şi atunci când preţurile TTF vor fi mai mari cu 58 de euro peste preţul mediu mondial la gaze naturale lichefiate timp de 10 zile de tranzacţionare.

Atunci când aceste condiţii ar fi îndeplinite, Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare în Domeniul Energiei (ACER) va publica imediat un aviz de corectare a pieţei în Jurnalul Oficial al UE şi, a doua zi, tranzacţiile cu preţuri mai mari de 275 de euro nu vor mai fi autorizate.

Însă, în acest an, preţurile la gaze la hub-ul TTF nu au depăşit un nivel de 275 de euro/MWh decât pentru o scurtă perioadă la finele lunii august, când au atins un vârf de 350 de euro, când cele 27 de state membre se concurau între ele pentru a-şi reface rezervele.

„Nu este vorba de intervenţii pe piaţă pentru a fixa preţurile la nivele scăzute artificial, este un mecanism de ultim record pentru a împiedica episoadele de preţuri excesive care nu sunt în linie cu tendinţele mondiale şi realitatea de pe piaţă”, a spus comisarul european pentru Energie, Kadri Simson.

Ideea plafonării preţului gazelor naturale provoacă, de mai multe luni, diviziuni în rândul statelor membre. Cea mai recentă propunere a Comisiei Europene va fi dezbătută de miniştrii europeni ai Energiei la reuniunea lor de joi.

Scurgere de informații la Kiev, privind acordul cu SUA. Zelenski cere teste cu aparatul poligraf

Volodimir Zelenski a cerut Serviciului de Securitate al Ucrainei să investigheze scurgerea de informații privind un document sensibil care detaliază cea mai recentă propunere a Statelor Unite. Este vorba despre informații confidențiale legate de utilizarea resurselor minerale ucrainene, scrie adevarul.ro

Ancheta include și testarea cu detectorul de minciuni a personalului din mai multe ministere implicate, potrivit Financial Times.

Investigația a fost declanșată după ce, pe 26 martie, deputatul opoziției Yaroslav Zheleznyak a publicat fragmente din document, susținând că a obținut o copie a acestuia. Financial Times a confirmat autenticitatea proiectului și a prezentat detalii suplimentare a doua zi.

Zelenski s-a declarat surprins de incident. „Mi se pare ciudat că documentul a fost divulgat. Mă întreb cine transmite aceste informații”, a afirmat liderul ucrainean pe 28 martie, în cadrul unui briefing pentru Financial Times.

Situație tensionată cu președintele american

Documentul vizat de scurgerea de informații conține o versiune revizuită a unui acord-cadru anterior, propus de administrația Trump în luna februarie. În ciuda extinderii ofertei inițiale, noua propunere nu oferă încă Ucrainei garanții oficiale de securitate.

Discuțiile dintre cele două părți s-au tensionat în ultima perioadă. Donald Trump a declarat recent că Zelenski „încearcă să se retragă” din acord și a avertizat că liderul ucrainean „se va confrunta cu mari probleme” dacă refuză semnarea acestuia în viitorul apropiat.

Proteste împotriva lui Trump în SUA. Manifestații au loc și în mai multe orașe europene

Peste 500.000 de persoane sunt așteptate să participe sâmbătă la proteste organizate în mai multe zone din America împotriva președintelui Donald Trump, potrivit News.ro.

Manifestațiile, organizate de gruparea MoveOn și alte organizații progresiste, denunță „un asalt total asupra guvernului, economiei și democrației” orchestrat de Trump, Elon Musk și „acoliții lor miliardari”.

Manifestaţii în oraşe europene împotriva președintelui SUA: „Lumea s-a săturat de prostiile tale Donald, pleacă!”

Sute de persoane au manifestat sâmbătă în oraşe europene împotriva preşedintelui american Donald Trump şi a consilierului său Elon Musk, în urma unei săptămâni dureroase pentru pieţele financiare, după ce Trump a anunţat tarife globale drastice, relatează Reuters, citată de News.ro.

În oraşul german Frankfurt, protestul „Jos mâinile!” a fost organizat de Democrats Abroad, organizaţia oficială a Partidului Democrat pentru cetăţenii americani care trăiesc în străinătate.

La Berlin, manifestanţii care au protestat în faţa unui showroom Tesla au purtat pancarte prin care le cereau compatrioţilor americani care trăiesc în Germania să protesteze pentru „încetarea haosului” de acasă.

Adunaţi în Opernplatz din Frankfurt, membrii grupului Democraţii de peste mări au cerut demisia preşedintelui SUA, cu sloganuri pe pancarte pe care scria „Restauraţi democraţia”, „Jos mâinile de pe datele noastre personale” şi „Lumea s-a săturat de prostiile tale Donald, pleacă!”

La Berlin, sloganurile adresate lui Musk erau următoarele: „Taci Elon, nimeni nu te-a votat”, iar un câine purta o pancartă pe care scria „Câini împotriva DOGE”, referindu-se la Departamentul pentru eficienţă guvernamentală condus de consilierul principal Musk, o iniţiativă a celei de-a doua administraţii Trump de a reduce risipa, frauda şi abuzul în cheltuielile federale.

În capitala Franţei, Paris, aproximativ 200 de persoane, majoritatea americani, s-au adunat pe Place de la Republique pentru a protesta faţă de Trump. Unii au ţinut discursuri pentru a-l denunţa pe preşedintele american, protestatarii agitând bannere precum „Rezist Tyrant”, „Rule of Law” „Feminists for Freedom not fascism” şi „Save Democracy”. Unul dintre ei a interpretat melodia lui Bob Dylan „Masters of War”.

Manifestaţii împotriva lui Trump şi Musk au avut loc şi în alte oraşe europene, printre care Londra şi Lisabona.

În capitala britanică, câteva sute de persoane s-au adunat în Trafalgar Square, ţinând pancarte pe care scria „Proud American Ashamed” şi „WTAF America?”. Mulţimea a scandat „Jos mâinile de pe Canada”, „Jos mâinile de pe Groenlanda” şi „Jos mâinile de pe Ucraina”, în timp ce asculta discursuri care îl criticau pe Trump.

„Aveţi răbdare”, îndeamnă Trump după intrarea în vigoare a taxelor vamale de 10%. „Rezultatul final va fi istoric”

„Aveţi răbdare”, a afirmat sâmbătă preşedintele american Donald Trump după intrarea în vigoare a unor taxe vamale suplimentare de 10% care vizează o mare parte a produselor importate de Statele Unite, recunoscând că „nu va fi uşor” având în vedere riscurile inflaţiei, relatează AFP, scrie Agerpres.

Acest plafon universal de 10%, adăugat la taxele vamale care existau anterior, reprezintă o explozie pentru comerţul mondial care urmează să se amplifice în zilele următoare. „Aceasta este o revoluţie economică şi vom câştiga”, a scris sâmbătă cu majuscule preşedintele american pe platforma sa Truth Social, cerându-le totuşi compatrioţilor săi „să aibă răbdare” pentru că „nu va fi uşor”. „Rezultatul final va fi istoric”, a promis Trump.

Aceste taxe vamale de 10% vizează o mare parte din produsele pe care Statele Unite le importă din restul lumii, deşi anumite bunuri sunt scutite pentru moment: petrol, gaze, cupru, aur, argint, platina, paladiu, cherestea, semiconductori, produse farmaceutice, sau chiar minerale care nu se găsesc pe teritoriul american. Noile tarife ale lui Trump nu vizează şi bunurile supuse unor tarife separate de „securitate naţională” de 25%, inclusiv oţelul şi aluminiul, autoturismele, camioanele şi piesele auto. Agenţii vamali americani au început sâmbătă să colecteze tariful unilateral de 10% al preşedintelui Donald Trump pentru toate importurile din numeroase ţări, urmând ca alte majorări de taxe vizând mărfuri provenite de la 57 de parteneri comerciali mari ai SUA să înceapă să fie aplicate de săptămâna viitoare, notează Reuters. Tariful „de bază” de 10% a intrat în vigoare în porturi, aeroporturi şi antrepozite vamale din SUA la ora 12.01 ET (04.01 GMT), prima fază a iniţiativei lui Trump de a respinge total sistemul de tarife convenite reciproc după al Doilea Război Mondial. Printre ţările lovite iniţial de tariful de 10% se numără Australia, Marea Britanie, Columbia, Argentina, Egipt şi Arabia Saudită.

„Kazahstan, tu urmezi!”. La canalul Russia 1 se anunță că „următoarea problemă va fi Kazahstanul”. Soloviov: „Sunt o mulțime de cetățeni ruși acolo”
Articolul anterior
Prima reacție a lui Cristiano Ronaldo după ce a fost dat afară de Manchester United
Articolul următor
Close menu