Maternitatea din orașul Edineț, dotată cu echipamente noi

Centrul perinatal din orașul Edineț, care deservește peste 280 mii de cetățeni, inclusiv din raioanele Briceni, Dondușeni și Ocnița, a fost dotat cu echipamente moderne, oferite de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), cu suportul financiar al Guvernului Statelor Unite ale Americii. Ceremonia de inaugurare a maternității renovate, a avut loc, astăzi, în prezența prim-ministrei Natalia Gavrilița, ambasadorului SUA, Kent D. Logsdon, și reprezentantei rezidente UNFPA Moldova, Nigina Abaszada.

Maternitatea din orașul Edineț, dotată cu echipamente noi

Sala de operații a maternității a fost renovată capital și dotată cu echipament în valoare de 135 mii de  dolari. Această donație va contribui la reducerea indicatorilor de mortalitate maternă și infantilă din Republica Moldova și va spori accesul femeilor din țara noastră și a celor refugiate din Ucraina la servicii de sănătate reproductivă de calitate.

„Anual, în incinta spitalului din orașul Edineț, se nasc peste 1200 de copii. Vrem să creăm condiții ca acest număr să fie în constantă creștere. Țara noastră trebuie să ofere cetățenilor săi servicii medicale moderne, de cea mai înaltă calitate și vom continua să muncim pentru realizarea acestui obiectiv”, a spus Natalia Gavrilița.      

Spitalul din raionul Edineț este unul din cele 9 instituții medicale, dotate cu echipament în domeniul sănătății sexuale și reproductive. Astfel, pe parcursul lunilor octombrie-noiembrie, spitalele din țară sunt utilate cu echipament de salvare performant – mese de operație și mese de naștere, lămpi de operație, echipament de anestezie, mese de resuscitare pentru secțiile de terapie intensivă a nou-născutului și secțiile de ginecologie.

Vor fi complet utilate 22 de săli de naștere, ceea ce va face ca, anual, peste 15 mii de nașteri să aibă loc în condiții mai sigure, iar nou-născuții în situații grave să fie salvați datorită celor 8 unități dotate cu aparate moderne de reanimare și terapie intensivă. La fel, instituțiile medicale sunt înzestrate cu mobilier medical și mobilier pentru saloanele pacienților. Valoarea totală a echipamentului livrat de către UNFPA este de 3,6 milioane dolari SUA.

Maternitatea din orașul Edineț, dotată cu echipamente noi
Maternitatea din orașul Edineț, dotată cu echipamente noi
Maternitatea din orașul Edineț, dotată cu echipamente noi
Maternitatea din orașul Edineț, dotată cu echipamente noi

Oficial și în Moldova! Înscrierea la universitate se va face exclusiv online

În acest an, înscrierea la programele de licență și masterat din universități se va face exclusiv online. Ministerul Educației spune că acum se fac ultimele ajustări la softul e-Admitere – o platformă unică unde vor fi depuse dosarele. Candidații vor putea aplica la cel mult trei universități, scrie EuropaLibera.

Potrivit responsabililor de la Ministerul Educației, pentru a participa la concursul de admitere, candidații vor trebuie să-și facă un cont online, unde vor introduce doar codul personal din buletinul de identitate.

„Sistemul va extrage datele din bazele deja existente, precum diploma de bacalaureat și notele din diplome. Se vor face excepții pentru candidații din stânga Nistrului. Ei vor trebui să anexeze și diploma, deoarece noi nu avem aceste informații”, a spus Europei Libere consultanta Direcției politici în domeniul învățământului superior, Tatiana Pașa.

În cazul în care candidații nu se vor descurca singuri, ei vor putea veni la universități, unde vor fi organizate centre de informare. „Noi ne dorim ca totul să decurgă bine, dar oricum ar putea să mai apară ceva, având în vedere că este primul an”, a precizat funcționara.

Dosarele pentru facultate trebuiau să fie depuse exclusiv online începând cu 2023, însă autoritățile spuneau atunci că universitățile și candidații încă nu sunt pregătiți, așa că anul trecut admiterea a avut loc în format mixt: electronic și fizic.

Rectorul Universității Tehnice din Moldova (UTM), Viorel Bostan, spune că platforma comună de admitere va permite instituțiilor superioare de învățământ să gestioneze mai bine procesul de admitere.

„Candidatul nu aduce copia buletinului, dar introduce IDNP-ul și automat sunt generate toate datele. Nu aduce copia diplomei de absolvire, pentru că automat apare că studentul a luat BAC-ul, notele lui, reședința, părinții și chiar putem prelua fotografia lui din buletin”, explică Bostan.

El spune că UTM reușea să gestioneze fluxul de candidați și anii trecuți, pentru că are propriul site de admitere. Chiar dacă tinerii vor depune solicitările online, ei vor trebui să vină, ulterior, la universitate să aducă actele în original. De asemenea, ei pot veni la centrul de informare, dacă au anumite întrebări legate de specialități.

„Pentru că noi îi ajutăm să facă decizia corectă. Unii vin și habar nu au care e diferența dintre Contabilitate și Business și administrare sau Marketing, IT ori Inginerie”, a spus Bostan.

Rectora Universității Pedagogice „Ion Creangă”, Alexandra Barbăneagră, speră că, datorită platformei comune, procesul de admitere va fi simplificat.

„Acum se face o singură bază de date, care e a Ministerului Educației, și toate universitățile introduc datele. Vom vedea ce va fi, sperăm să fie mai ușor”, a precizat rectora.

Sistemul informațional unificat e-Admitere a costat peste 790.000 de dolari. Banii au fost alocați de Ministerul Educației în cadrul proiectului „Învățământul superior din Moldova”, finanțat de Asociația Internațională pentru Dezvoltare.

Admiterea în universitățile din Moldova începe, tradițional, la sfârșitul lunii iulie și se încheie în august.

ATENȚIE! O nouă escrocherie

Ministerul Finanțelor avertizează despre scrisori false transmise din numele instituției cu scop de înșelăciune, care se manifestă prin pretinsa solicitare de a achita impozitul pe venit, urmare a blocării unor transferuri financiare.

Ministerul Finanțelor informează publicul că nu a contactat și nu va contacta prin responsabilii săi persoane private în vederea solicitării unor asemenea acțiuni sau a datelor personale și/sau financiare.În cazul recepționării unor astfel de notificări, rugăm să informați imediat organele de drept și Ministerul Finanțelor, sau alte instituții vizate.

Luna mai aduce cinci zile libere pentru bugetari

În anul 2024, Republica Moldova are, în total, 12 sărbători legale, iar cele mai multe sunt în luna mai, scrie evz.ro.

Luna mai aduce cinci zile libere pentru bugetari în Republica Moldova

Luna mai aduce cinci zile de sărbătoare oficială, iar agențiile guvernamentale nu vor avea program de lucru cu această ocazie.

Astfel, instituțiile guvernamentale vor avea zile libere pe 1, 6, 9 și 13 mai. De asemenea, bugetarii nu vor lucra nici în weekenduri, dacă nu se prevede altfel în program.

Unde este închis în zilele de sărbătoare

De exemplu, la  Poșta Moldovei, zilele de 1, 6, 9 și 13 sunt libere în toată țara. De asemenea, medicii de familie nu vor lucra, iar centrele de sănătate vor rămâne închise și în zilele de sărbătoare din 1, 6, 9 și 13 mai.

Și Inspectoratul General pentru Migrație este închis în cele patru zile, iar Agenția Servicii Publice, care este responsabilă cu emiterea documentelor, precum și alte agenții guvernamentale și majoritatea organizațiilor bugetare, vor avea zile libere 1, 6, 9 și 13 mai.

Care sunt sărbătorile din luna mai:

1 mai – Ziua Muncii (miercuri); 5 și 6 mai – prima și a doua zi de Paști (duminică și luni); 9 mai – Ziua Europei și Ziua de Comemorare a Victimelor celui de-al Doilea Război Mondial (joi); 13 mai – Radonița (Paștele Blajinilor), zi de pomenire (luni).

În Găgăuzia, încă o sărbătoare

În regiunea autonomă Găgăuzia, pe lista de sărbători legale se adaugă, în data de 6 mai, Sărbătoarea Hederlez (luni). Anul acesta însă, sărbătoarea specifică va coincide cu a doua zi de Paști.

În Republica Moldova există, potrivit legii în vigoare – pe lângă cele 104 zile libere regulate, adică sâmbete și duminici, într-un an bisect – 12 sărbători oficiale pentru care angajații din sectorul public au zile libere.

Dar, cum unele dintre sărbătorile legale cad sâmbătă sau duminică, anul acesta se va ajunge la un total de 113 zile libere pentru angajații bugetari. Astfel, în 2024, în Republica Moldova vor fi doar 253 de zile lucrătoare.

Cristiano Ronaldo, amendat cu 55.000 euro după ce a dat de pământ cu telefonul unui fan
Articolul anterior
Parlamentul European a declarat Rusia „stat sponsor al terorismului”
Articolul următor